Plicul lui Pașadia

Actorul sub vremi

Mă gîndesc cîteodată la perversiunea dictaturii. În filmul „Mihai Viteazul” făcut de Sergiu Nicolaescu în 1971, rolul principal era jucat de Amza Pellea, un actor extraordinar, avînd lîngă el în distribuție alți colegi la fel de buni, ca Olga Tudorache, Mircea Albulescu sau György Kovács în rolul episcopului Andrei Báthory, care a clipit după ce i s-a tăiat capul.

Care era soluția morală? Să spui „nu” unui regizor sprijinit de regim? Păi la vremea aceea, nimeni nu-și închipuia că se va termina vreodată, unde mai pui că, în anii șaptezeci, nici dictatura nu era atît de dictatură. Să spui nu și eventual să nici nu joci pînă nu va veni „libertatea”? Dar viața oamenilor nu este ceva abstract, dimpotrivă, e ceva foarte concret și eventual dureros. În paranteză fie spus, Amza Pellea nici n-a apucat revoluția.

Sau dacă mă gîndesc la actorii maghiari. Toți au jucat niște roluri umilitoare. Îmi amintesc că Besoiu i-a tras un șut în fund soției sale, jucate de Clara Sebők. Despre episcop am pomenit mai sus. Oricare ar fi adevărul istoric, ca maghiar nu puteai trăi, juca, privi scenele astea decît ca pe niște bătăi de joc.

De ce au acceptat, atunci? Dar noi de ce oare acceptăm să facem orice? În ziua de azi, banii sînt răspunsul universal și valoarea stelară. Facem totul pentru bani? Nu ne pasă, scriem, pictăm, jucăm ce trebuie numai ca să-i primim? Sau nici măcar pentru bani nu facem asta? Nici măcar pentru respectul celor din jur? Are vreun actor faima de odinioară a lui Pellea?

N-aș vrea să par amoral, dar nu cred că există vreun răspuns liniștitor și nici că vremurile noi ne absolvă de orice răspundere prin însăși noutatea lor. Un creator dorește să se vadă truda lui, rezultatul atîtor nopți nedormite – cel mult asta putem să spunem cu conștiința împăcată. Doar atît.

 

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu