Blitz-proze

Artistul

Dialog

Un autobuz nemţesc în culori vesele. Are numeroase reclame, atît în interior, cît şi în exterior, imprimate pe tabla lucioasă. Reclamele sînt scrise, evident, în limba germană.

Două femei stau alături pe scaune. Ţin în braţe cîte o plasă cu cartofi şi o sticlă cu suc de ananas.

– Ăştia numai în nemţeşte au putut scrie chestiile alea? Adică pe româneşte nu ne mai place, acum am intrat în Europa!

– Da’-s cumpărate de la nemţi, tu, autobuzele. Ăia nu ştiu limba noastră.

– Şi ce-i dacă le-am cumpărat de-acolo? Parcă noi ştim limba lor? Trebuiau să radă frumos, să dea cu o vopsea şi să scrie ceva de-al nostru. Prea uşor ne vindem noi pe nimica toată.

– Lasă, tu, că sînt bune. Sînt frumoase, curate, nu te plouă înăuntru ca în ale noastre, care arată ca după război, de te aştepţi, în fiecare clipă, să se împrăştie.

– Şi ce-i? Cum or fi… da’-s ale noastre. Vorba aia, noi ne apărăm sărăcia şi neamul.

– Tu vorbeşti serios sau… ai o zi proastă.

– Lasă-mă-n amaru’ meu.

– Ce necaz ai?

– Nu-i un necaz… aşa… e mai mult o supărare. Fiică-mea nu mai face nimic în casă, nu mă ajută, că s-a îndrăgostit de un italian şi toată ziua oftează şi suferă din cauza depărtării.

– Să se scoale noaptea, tu, şi să-ţi facă o surpriză, să-ţi mai spele cîte una-alta, doar ai crescut-o cu mîinile tale.

– Las-o, sărăcuţa, c-aşa-i dragostea şi tinereţea.

– Şi ăla nu mai vine?

– Ba mai vine, dar încă nu s-a hotărît s-o ia, aşa cred. S-ar putea să fie un şmecher, vreun pîrlit la el acasă.

– Mai bine se îndrăgostea de un neamţ.

– Fugi de-aici, să n-aud. Tot mai bine cu italianul, că-i neam de-al nostru, latin.

– La mine-i mai mare necazul.

– S-a întîmplat ceva cu băiatul?

– Nu s-a întîmplat nimic, da’-i un leneş care, la vîrsta lui, habar n-are ce vrea. Odată l-am găsit în garsoniera lui, unde stătea de cîteva zile în pat. Cică n-avea chef de lucru, aşa, fără nici un motiv. Era o mizerie în jur de m-am apucat de cap! Păi, eu am pornit-o de la zero.

– Ca şi mine…

– Cînd l-am luat pe bărbatu-meu, am vrut să-i demonstrez cumnatului c-o să am în casă mai multe lucruri de valoare decît el. Mi-am luat persane autentice, că şi în baie am azi unul, şi l-am întrecut pe cumnat. Asta-i important. Să faci să ai mai mult decît celălalt. Dar tinerii de azi nu-s buni de nimic. Sînt nişte nepăsători. Nu ştiu ce-i banul. Băiatul meu şi-a cumpărat, pînă acum, din salar doar două izmene şi o geacă. Eu trebuie să-i cumpăr. La fiica lui bărbatul meu din prima căsătorie i-am dat o mulţime de bani, şi pînă la urmă am aflat că-i alcoolică.

– Vai de mine! Asta-i tare grav. Te face de rîs.

– Pe mine nu, că nu-i a mea. Tot bea ce cîştigă. Zice că-şi trăieşte doar momentul. Mereu e dată afară din slujbe. Băiatul lucrează la sudură şi e tare muncitor şi priceput, dar nu se descurcă ca alţii. I-am spus să mai facă nişte afaceri, că meseria îi de aur, dar el e prost. În loc să adune bani, el cheltuieşte pe ţigări şi cafea, şi pe alte prostii, umblă prin munte pe la cabane. Zice că măcar atîta bucurie să aibă. Păi, ţigările şi cafeaua sînt bucurii? Nu ştiu ce-i viaţa, asta-i.

– Cu toate acestea, copiii de azi sînt tot mai deştepţi.

– Cam aşa-i. Da’ la ce le foloseşte, dacă nu sînt practici?

– În ultima vreme, sînt tot mai mulţi oameni deştepţi, cam prea mulţi, că aşa era şi în urmă cu optzeci de ani, atît de mulţi c-au trebuit să scoată şi cîţiva proşti, ca să se contrabalanseze.

– De fapt, ai dreptate… Îs tare deştepţi copiii ăştia, nici n-ai ce discuta cu ei. Au nişte discuţii de-ale lor, speciale, naiba-i poate înţelege.

– Ei, dar nu coborîm aici?

– Nu. Hai să mai facem o tură cu autobuzul, să ne mai distrăm şi noi, că muncim destul. Mai respirăm şi noi, cum se zice.

 

Artistul 

S-au cunoscut în urmă cu cîțiva ani.

El era un tip care își anunța o strălucită carieră literară. Comenta aprig, cu nedisimulată violență, fiecare apariție editorială semnată de cei pe care-i considera deja de pe acum confrații săi, făcînd fine aluzii comparative la scrierile pe care le avea în sertarul biroului ori în încăperile minții.

Ea îl asculta încîntată, admirîndu-i vorbăria sclipitoare și gesticulația savantă.

Ea nu se descurca de fel în privința încîlcitelor fenomene artistice și nici nu cunoștea, de exemplu, cuvîntul veleitar.

S-au căsătorit, iar căsnicia lor anunța o armonie perfectă. Ea continua să-l asculte, mută de admirație, în timp ce-i curăța pantofii ori îi călca pantalonii.

Au trecut cîțiva ani, în care el a continuat să producă doar vorbărie sclipitoare și gesticulație savantă. Ea, între timp, a făcut doi copii. Faptul acesta nu i-a diminuat, însă, admirația față de personalitatea lucitoare a soțului.

Dar el a început să se simtă din ce în ce mai privat de timpul destinat creației și meditației, în general. Tot mai desele obligații casnice le considera meschine, nedemne de persoana sa, iar ei îi repeta, tot mai des, că este cam incultă și preocupată doar de problemele terestre, minore, lipsite de vreo măreție.

De aceea, întîlnind el o femeie cu similare veleități artistice, și-a părăsit apartamentul, care ajunsese neîncăpător și gălăgios.

Evident, n-au avut loc certuri, deoarece ea l-a înțeles perfect, i-a înțeles foamea de liniște necesară gîndirii și studiului.

De atunci el o vizitează periodic, o dată pe săptămînă, cînd îi vorbește cîteva ore pentru a se convinge că este la fel de admirat și prețuit ca-n prima zi. Iar ea îl ascultă fără să clipească, privindu-l cu evlavie, doar copiii rostogolesc mașini și cuburi colorate și nu-i acordă nici o importanță.

Recomandare Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu