Blitz-proze

Aşteptîndu-l…

Uscătoria de partid

Soţia mea a spălat ieri trei braţe de rufe, cu detergent de export mirosind a primavară. Mai exact, a folosit maşina de spălat „Automatic” care face numeroase operaţii. Dar nu usucă. Soţia m-a rugat să car rufele sus, în uscătoria blocului, uscătorie aflată deasupra apartamentuIui nostru. M-am mirat. Era prima oară cînd îşi exprima o asemenea dorinţă. De regulă, uscam rufele pe balcon. Dacă tot le spălăm în familie, de ce să le amestecăm apoi cu altele străine. N-am comentat. Treaba soţiei, e sectorul în care ia hotărîri în exclusivitate. Am pornit-o pe scări, cu ligheanul aburind în braţe. În faţa uşii de la uscătorie, am înţepenit de uimire. Se auzeau voci puternice, răstite. S-or fi certînd vecinii din cauza funiilor! Te pomeneşti că nu mai am loc să-mi atîrn lenjeria, mi-am zis.

Am deschis uşa cu sfială. Înăuntru, fum gros de ţigări fine. Numeroşi bărbaţi stăteau înghesuiţi pe bănci de lemn, în scunda încăpere mohorîtă. Unul dintre ei se repezi asupra mea, ca un vultur flămînd şi zbieră:

– Ce cauţi, bă, aici?

– Păi, dom’le, am bîiguit eu arătînd ligheanul, am venit cu rufele.

– Tîmpitule, eu sînt tovarăş, asta în primul rînd, a şuierat el, iar în al doilea rînd, tu nu vezi că-i şedinţă?

În momentul acela am avut o revelaţie. L-am recunoscut după mutră şi limbaj. Era un fost activist expert, pe vremuri, în toate domeniile de activitate atît umană cît şi… animală, care nu apucase, în aceste timpuri noi, nici un oscior de ros, aşa cum apucaseră alţi foşti colegi de-ai săi.

– Dar aceasta este uscătoria noastră, i-am zîmbit eu, proprietate personală…

– La naiba, a rînjit el, nu pentru multă vreme, băieţaş. Tocmai dezbăteam punctul unu al măreţului nostru program pus în slujba poporului. Adică naţionalizarea pe care o vom înfăptui în timp optim, după ce vom ajunge, iarăşi, sus!

I-am vîrit ligheanul în burtă. A icnit scurt. I-am şoptit la ureche:

– Sus… adică pe acoperiş, aşa-i tovarăşe? Dar ia spune, la uniforme nu v-aţi gîndit?

S-a holbat la mine, roşu în obraji.

– Ai dreptate, viermişor, a replicat. De asta am uitat. Fac imediat propunerea. O supunem dezbaterilor.

Cu aceste ultime cuvinte, mi-a trîntit uşa în nas. Am coborît şi i-am povestit soţiei, rîzînd cu poftă, cum uscătoria noastră de bloc s-a transformat în uscătorie de partid şi ce idei măreţe bîntuie prin ea. Cum se țin ședințe printre chiloței și izmene. Soţia nu a schiţat un zîmbet. Preţ de cîteva minute, a curăţat cartofi fără să scoată o vorbă. Apoi a şoptit:

– Va trebui să ne mutăm.

N-am îndrăznit să o întreb unde anume.

 

Aşteptîndu-l…

Acum e o plăcere să stai în gară şi să aştepţi trenul. Difuzorii de presă te îmbie cu tot soiul de publicaţii una mai atractivă decît cealaltă. Pe prima pagină, femei frumoase îţi trag cu ochiul. În paginile din mijloc, alte femei îţi arată sînii năucitori, pîntecul fremătător, coapsele desfăcute şăgalnic… Cele mai pudice îşi arată doar fesele. Eşti copleşit de plăcere şi uimire. Pînă mai ieri, asemenea forme credeai că există doar la capitalişti. Ba se pot cumpăra şi romane format de buzunar, palpitante, incitante, educative, cum ar fi „Dragoste cu forţa” ori „Dacă te prind să vezi ce-ţi fac” ori „Agentul Ako Sanyoko îşi ascute privirea”.

Tocmai mă încălzeam răsfoind o broşură puternic ilustrată şi ingenios intitulată „Dacă poţi… pot”, cînd aud la difuzoare următorul anunţ: Rapidul 36 întîrzie necunoscut! Din cauza căldurii interioare, crezusem că auzul meu o luase razna. Dar anunţul s-a repetat cu aceeaşi voce nazală şi indiferentă: Rapidul 36 întîrzie necunoscut. Ăsta era rapidul meu. M-am repezit la ghişeul de informaţii, împreună cu alţi călători contrariaţi. Pe mine necunoscutul, în general, mă sperie şi-mi produce frisoane pe şira spinării.

Duduia din spatele geamului nici nu ne-a lăsat să deschidem gura.

– Pe mine să nu mă întrebaţi nimic, a şuierat ea, aşa a trebuit să anunţ, stimaţi cetăţeni ori domni, că altcumva nu vă mai pot numi! Dacă veţi aştepta o oră, sau o zi, habar n-am. Am vorbit cu staţia X, abia i-am prins şi nici ei nu ştiu mai mult decît că întîrzie, iar cu alte staţii n-are sens să mă chinui să iau legătura, telefoanele-s date dracului, ţiuie, păcăne, scot sunete extraterestre, parcă au înnebunit, nici în oraş nu poţi vorbi, ştiti prea bine. Semnal la mobile nu avem, de ce dracu’ să avem!! Important e să plătim abonamentul! Rapidul ăsta a plecat din gara de pornire, asta-i sigur, dar undeva, între staţii, întîrzie… Pe cîmp, printre lanuri, dracu’ ştie! Mai mult nu vă pot spune!

– Bine dar… noi ce facem? îndrăznesc să întreb, timid.

– Nu sînt agenţie de dat sfaturi, îmi trînteşte duduia replica. Acum sînteţi liberi!  Faceţi ce vreţi.

Măi, ce idee! mi-am zis. Ce-ar fi să deschid o agenţie particulară de dat sfaturi? Aş fi primul… Da, dar pe mine necunoscutul mă cam sperie. Am cumpărat romanul „Dacă te prind să vezi ce-ţi fac” şi m-am aşezat în sala de aşteptare. Tot vine rapidul ăla pînă la urmă, mi-am zis şi am început să citesc. Dacă voi termina romanul iar rapidul nu va sosi, atunci.. Atunci, oare, ce-o să fac? Dumnezeule, cît de incomodă este libertatea asta! Mai bine să ţi se ordone cum să te îmbraci, cum să umbli pe stradă, cum să rîzi, cum să-ţi faci planul, cum să aplauzi şi… cum să aştepţi trenurile care întîrzie necunoscut.

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu