Avanpremieră EcoLogica

Atlas 2038. Viitorurile lumii (fragment)

Această carte, „Atlas 2038. Viitorurile lumii”,  nu a fost scrisă de Seneca, dar ar fi putut fi. Lui îi aparțin cuvintele: „A pierit acea măsură firească prin care dorințelor li se puneau hotarele nevoilor; acum este semn de grosolănie și de sărăcie să vrei numai cât îți este de ajuns“. Decizia de a ne mulțumi cu confortul și nu cu sensul este a oamenilor, nu a timpurilor. La 2000 de ani de la Roma antică, noi, oamenii, suntem din ce în ce mai mulți, din ce în ce mai numeroși. La fel și nevoile noastre, care au devenit, prin numărul și stringența lor, periculoase pentru omenire. Ca orice atlas, și cel semnat de Virginie Raisson te așază deasupra lumii, ca să o poți vedea de la înălțimea bolții celeste. Cititorul are ocazia de a  explora lumea în care trăiește de acolo de unde se vede cel mai bine, departe de prejudecăți și de vechile obiceiuri.

 

Hărțile, graficele și colajele oferă o radiografie a posibilului. „Atlas 2038…” este un exercițiu prospectiv, estetic, umanist de a conecta marile mize mondiale și de a decide cum va arăta ziua de mâine.

Autoarea cărții, Virginie Raisson, este directorul Institutului Lepac – un laborator de studii prospective și cartografice. Cărțile publicate de Institut se nasc din dorința de a ajuta publicul larg să înțeleagă dilemele lumii actuale din diverse perspective: istorică, geografică, economică, socială și, nu în ultimul rând, ecologică. Problemele legate de mediu sunt abordate, de asemenea, și dintr-o perspectivă filozofică, amănunt care a contat foarte mult în decizia Editurii Seneca de a publica „Atlasul 2038…”. În cele din urmă, întrebarea rămâne aceeași: a fi sau a nu fi?

„Este sărac nu cel ce are puțin, ci cel ce dorește mai mult.“ (Seneca)

 

Democraţia a îmbătrânit? 

Odată cu creșterea vârstei medii a persoanelor cu drept de vot, democrațiile occidentale înregistrează și o progresie a absenteismului tinerilor. Astfel, pe măsură ce alegătorul de vârstă mediană depășește cincizeci de ani, apare riscul unui posibil deficit democratic și al unei marginalizări a tinerilor în procesul care trebuie să conducă la alegerea viitorului.

În timp, acest dezechilibru intergenerațional va expune la obsolescență chiar nucleul instituțiilor.

De-a lungul timpului, vârsta majorității electorale în societățile democratice a scăzut constant. De la 30 de ani și peste, în secolul al XIX-lea, a trecut la 21 de ani și apoi la 18 ani în majoritatea regimurilor reprezentative, și chiar la 16 ani în Austria, Scoția și Brazilia. Totuși, aceeași constatare se impune în toate statele OCDE, cu excepția celor unde votul este obligatoriu, ca Belgia sau Australia: rata de absenteism în rândul tinerilor, mai ridicată decât la celelalte categorii de vârstă, continuă să progreseze. Astfel se știe că 80%-90% din tinerii care se abțin la primele două scrutine la care ar putea participa devin absenteiști cronici. Ori, în același timp, populația de peste 60 de ani, care este cea mai activă în plan electoral, crește odată cu îmbătrânirea generațiilor numeroase de după război.

Obsolescența programată

Mai mult decât vârsta mediană a populației, vârsta mediană a electoratului activ este cea care determină centrul de gravitate al participării civice a unei țări. Pentru a o calcula, se scad din populația totală persoanele care nu au vârsta necesară pentru a vota, străinii fără drept de vot, persoanele neînscrise și absenteiștii. Astfel se calculează că, în 2050, vârsta mediană a votanților va fi de 53 de ani în Regatul Unit și în Statele Unite, de 55 de ani în Germania, 56 de ani în Franța și în Italia, 57 de ani în Spania și chiar peste 60 de ani în Elveția.

Deși nu se poate stabili o corelare perfectă între îmbătrânirea votanților și orientările politice ale unei țări, candidații știu că pentru a fi aleși au tot interesul să formuleze proiecte axate pe interesele alegătorului median. La rândul lor, studiile tendințelor arată că, atunci când este vorba de a se pronunța asupra unor arbitraje publice, alegătorii privilegiază interesele categoriei lor de vârstă. Se vorbește astfel de „sociotropism“ pentru a se evoca egoismul politic generațional și chiar de „gerontocrație“ pentru a se desemna riscul în democrațiile îmbătrânite de a alege viitorul în funcție de cei care reprezintă trecutul. Printre alte exemple, putem evoca și conservatorismul modern al generației europene baby-boom, care continuă să apere un model de stat providențial ale cărui fundamente economice nu au supraviețuit însă globalizării și schimbării de structură demografică. Continuând să formuleze promisiuni electorale care lasă să se înțeleagă contrariul fără a asuma inevitabila schimbare de model, clasa politică îi ține departe de viața democratică pe toți actorii care lucrează deja la tranziție… în afara cadrului și dezbaterilor instituționale.

Fără a minimaliza tropismul generațional al alegătorilor, totuși există mai mulți factori care moderează ponderea votanților mai în vârstă în evoluția politicilor publice. Deja, viziunile ideologice ale seniorilor nu sunt omogene. Odată cu creșterea cohortei de persoane vârstnice, această generație include chiar mai multe categorii de alegători. Astfel, se observă că în momentul în care generația baby-boom a ajuns la vârsta a treia, ponderea sufragiului feminin tinde să crească în votul seniorilor. În schimb, categoria persoanelor cu vârsta de peste 85 de ani, în  creștere accentuată, înregistrează o rată de absenteism practic absolută. Dar vârsta nu deturnează interesul vârstnicilor de la tinerele generații, mai ales atunci când ei înșiși sunt bunici. În fine, se constată cu ocazia voturilor sancțiune că, cel mai adesea, alegătorii privilegiază interesul țării asupra intereselor personale. Se pune atunci întrebarea care sunt criteriile de apreciere ce se schimbă odată cu experiența.

Vechile pericole

În timp ce tinerii vor fi mai sensibili la angajamentele în favoarea funcției la locul de muncă, educației și cercetării, vârstnicii vor acorda mai multă importanță chestiunilor de sănătate, securitate și asistență odată cu înaintarea în vârstă. Din perspectiva arbitrajelor care se vor impune pentru reducerea cheltuielilor publice în următoarele decenii, apărarea drepturilor sociale câștigate de pensionari ar putea cristaliza încetul cu încetul dezbaterile în jurul echității pentru solidaritate intergenerațională. Pentru a răspunde așteptărilor alegătorilor lor, politicienii vor putea încerca să reducă presiunea economică asupra sistemelor de pensii și de sănătate. Cum știu de asemenea că o creștere a contribuțiilor ar putea genera tensiuni sociale critice, marja lor de acțiune riscă să devină din ce în ce mai strâmtă pentru reducerea cheltuielilor statelor. Și astfel se desprinde un scenariu în care, pentru a face economii bugetare menținând în același timp nivelul prestațiilor sociale, țările dezvoltate vor alege să privatizeze cultura, învățământul superior sau cercetarea. Și nu numai…

Sub presiunea alegătorilor, guvernele europene ar putea astfel să reducă resursele alocate apărării și afacerilor militare. Deja, odată cu sfârșitul războiului rece, țările din UE au redus bugetul global de apărare de la 281 de miliarde de euro constante în 2005 la 255 de miliarde în 2015. La rândul său, eșecul resimțit al intervențiilor armate în Afganistan, Irak și Libia a alimentat o ostilitate din în ce mai marcată a opiniei publice la adresa cheltuielilor și angajamentelor militare. Și dacă riscul terorist a condus recent la creșterea bugetului pentru apărare în câteva state europene, pierderea încrederii pe care a adus-o în același timp față de UE, precum și criza „migranților“ au îndepărtat din nou perspectiva unei puneri în comun a eforturilor de securitate și apărare ale statelor membre, și deci și pe cea a mutualizării cheltuielilor militare. În fine, în lipsa unei evaluări tangibile a eficacității exercitate de forțele armate în domeniul securității globale, reorientarea alegătorilor îmbătrâniți asupra preocupărilor sociale ar putea amplifica din nou retragerea în cochilie a Europei pe scena internațională.

 

Fragment din volumul „Atlas 2038. Viitorurile lumii” de Virginie Raisson, traducere de Lidia Hartz, Editura Seneca, București, 2018

Volumul „Atlas 2038. Viitorurile lumii” a fost tipărit pe hârtie reciclată 60% Cocoon Silk.

 

 

 

Recomandare Literomania

Despre autor

Virginie Raisson

Virginie Raisson

Licențiată în istorie, geopolitică și relații internaționale, Virginie Raisson este directorul Lépac, un laborator de studii prospective și cartografice. Colaboratoare de durată a organizației „Medici fără frontiere“, este de asemenea cofondatoarea unei grădinițe și școli primare bazate pe pedagogia activă. Invitată regulat să vorbească în fața marilor companii, instituții internaționale și autorități locale, Virginie Raisson este și mama a trei copii de vârstă mică despre care îi place să spună că sunt un „teren” propice pentru cercetarea aplicată asupra viitorului. De același autor: „2033, atlas des futurs du monde” (Robert Laffont, 2010), „Le Dessous des cartes 2” (cu F. Tétart și J.–C. Victor, Arte/Tallandier, 2007), „Le Dessous des cartes” (cu F. Tétart și J.–C. Victor, Arte/Tallandier, 2005).

www.lesfutursdumonde.com

Scrie un comentariu