Atelier

Bâlciul

1

Avea un papagal cu pene verzi în coadă; hai la papagal, striga, hai la planeta cu noroc. Venea unu’, planeta; da, vă rog, da. Din mijloc, din stânga, din drepta, de unde doriţi? Adică, întrebă el nedumerit, adică? În stânga se vede trecutul, tot trecutul pe care l-aţi trăit, în mijloc prezentul, în dreapta viitorul, îi spunea. Dă-mi din dreapta, îi spunea el, plătesc bine, dar vreau să-mi văd viitorul, tot viitorul.

Papagalul asculta atent, cârâia, își vâra ciocul printre bilete, unu’, doi, trei, se mişca în stânga, se mișca în dreapta, ăsta-i biletul! Măi, măi, ce papagal deştept, făceau şi clătinau din cap cu ochii holbaţi, unde l-ai găsit aşa deştept?

Veneau toţi, ce ştie să facă papagalul, ştie câţi copii o să am, ştie, ştie cât trăiţi peste o sută, tot ştie, tot.

Dă-mi planeta, spunea. O planetă la domnul și învârtea din cârâitoarea de lemn de deasupra teghelei și papagalul atâta aştepta să-și aplece capul şi să scoată planeta cu ciocul. Aviator, domnu’, aviator te faci și acela pleca cu avionul, o să ai șase copii şi ei fugeau să-şi cumpere scutece şi cărucioare, patru băieţi şi două fetiţe.

Lângă el era cel cu puşca, venea câte unul şi trăgea la ţintă, păpuşa de tablă, la mine nu-i noroc, dac-o loveşti în cap, bate din tobă, dacă n-o loveşti, nu bate, poţi să aştepţi mult şi bine. Nu mai ţipa aşa ca din gură de șarpe cu papagalul acela, zice, ia-o mai încet, lumea vrea să ţintească în linişte.

Slăbeşte-mă, zice, e papagalul meu şi fac ce vreau cu el; hai la papagalu’, domnu’, cât costă a întrebat, un leu, i-a spus. Atât, numai un leu. Ia-i biletul din dreapta la domnu’, ia-i planeta, dar papagalul se stricase sau obosise, că nu mai voia să ia biletul.

Întâi a crezut că nu-l aude bine, ia-i biletul, i-a spus atunci mai tare, dar papagalul nimic. Mă mir, a spus el jenat, e un papagal care ascultă, mă ascultă întotdeauna, dacă-i spun stai în cap, stă.

Stai în cap, i-a spus, şi papagalul stătea în cap! Dacă-i spui stai în cioc, stă. Și nici nu termina bine vorba că papagalul stătea în cioc.

Uite-l, ăsta e, ştiam eu, îşi revenea el, pe urmă îi spunea prin surprindere, hai, scoate planeta domnului şi papagalul iar n-auzea nimic sau nu voia să audă.

Ce-mi pasă mie, spunea celălalt, cum stă. Mie să-mi scoată planeta, eu vreau să știu, mă fac aviator ori nu.

Mă mir, spunea el, şi zâmbea înghețat. Nu știu de ce se încăpățânează acum, e un papagal cumsecade. I-era şi ruşine, dar ce să facă cu ruşinea, auzi. Și celălalt striga, dă-mi leul înapoi, halal papagal, mă fac aviator ori nu.

Te faci aviator , poți să mă crezi pe cuvânt, mă fac pe dracu’, dacă nici asta n-ai fost în stare să-l înveţi.

Gură cască în jur, ia te uită la ăştia doi cum se ceartă, acuşi se iau de păr.

Spuneţi voi, le strigă, pe voi v-a minţit papagalul ăsta? Nu ştim, de unde ai vrea să ştim. Nu mai ştiau nimic, dădeau din colţ în colţ şi ridicau din umeri; cum, nu m-aţi văzut că stau zilnic aici şi totdeauna a mers de minune. Auzi, ba n-aud nimic, mie să-mi dai leul sau îţi jumulesc papagalul.

Se înroşeşte la faţă. Întinde mâna ţipând, uite, îi smulg toate penele din coadă. Ia mâna, e papagalul meu, degeaba e-al tău, că nu ştie nimic. Cum nu ştie, stai în cioc, şi stătea, stai în coadă, unde ai mai văzut pasăre să le facă pe toate astea?

Dar lui nu-i păsa, mie mi-ai promis planeta, ţipa.

I s-a luminat faţa deodată, era salvat, ce mai, se aplecase la urechea papagalului şi-i şuşotea ceva cu ochii sclipind; dacă-ntind o sârmă-n văzduh, merge pe ea. Papagalal aştepta cu o gheară în aer şi-şi ţinea echilibrul. Ia sârma de sub tejghea şi o aruncă pe deasupra bâlciului, pe urmă papagalul pleacă înainte şi el în spate ţopăind.

Ei stau jos şi se miră, nu se poate, ce-i cu ăştia doi, trişează, că sârma nu se sprijinea pe nimic.

Unde trişează, n-aveau cum să trişeze, au văzut clar, tot ştie să facă, tot. Și lua sârma şi o arunca după fiecare tură cu cinci metri mai sus, de jos de-abia mai puteau să-i vadă, numai penele din coada papagalului sclipeau verde; şi ce-i cu asta, ţipa el jos, mie să-mi scoată planeta, unde vrea s-o şteargă cu papagalul lui.

2

Poftiţi, le striga unul căţărat într-un vârf şi ei nu conteneau să poftească; veniţi, şi ei veneau buluc, unul cu calul, altul cu bicicleta.

Se strângeau în faţa ușii, câţiva s-au suit pe gard, nu te sui pe gard, că-ţi rupi picioarele. Sunt picioarele mele. Ce mai, toţi voiau să vadă, toţi.

Omul-sabie, răcnea unul de sus, omul-balenă.

Venea puhoiul, câțiva tot se mai îmbrăcau şi-şi legau şireturile, nu se poate, nu există.

Omul-trompetă, numai pentru doi lei roade lanţul. Mă faci să râd, doar nu era să-l ducă de nas, au mai încercat câţiva și nu le-a mers. Nici vouă n-o să vă meargă, auziţi?

Roade lanțul, îți spun, îl văzuse cu ochii lui, era om în toată firea, nevastă, copii. Măi, măi, unde s-a mai pomenit.

Unde te-nghesui, s-o văd și pe asta și pe urmă să mor.

Intră, neamule, intrau vezi bine, omeni suntem, s-o vedem și pe asta.

Patefonul hârâia răgușit, te-am iubit femeie cu ochi negri; oprește-l, că mă doare capul. Nu-l opresc, de ce să-l oprească, doar nu l-a cumpărat tata. Nu şi nu. Oprește-l, îţi zic. Nu voiau patefon.

Nu le trebuia muzică, ei pe el voiau să-l vadă şi pace.

Pe cine duceţi cu zăhărelul? Scoateţi-l afară, vrem să vedem minunea. Nu se poate. Înghite săbii, dacă-ţi spun, eu l-am văzut. Se înclină la stânga, se înclină la dreapta. Bună seara şi-şi scoate jobenul şi-l pune pe masă, ce ți-am spus. Bună seara, când îşi scoate mănuşile și le pune pe scaun, ce ţi-am spus. Îşi scoate inelele unul câte unul, îşi aruncă haina când își drege glasul. Nu vă pierdeţi capul, vă rog, puţină concentrare. Şi toţi îl privesc cu sufletul la gură, am mai văzut noi din astea.

Tuşea răgușit, mersi, lanţul vă rog, să-l rod. Cronţ, cronţ şi după aceea tuşea din nou.

Întindea mâna, adică aruncă-mi o pălărie şi numai ce-o atingea că începeau să curgă din ea iepuri; îi lua de urechi, iepurele numărul unu, iepurele numărul doi, iepurele numarul trei, asta a fost chestia cu iepurii; mulțumesc domnilor şi trântea iepurii înapoi în pălărie; a cui e pălăria şi pălăria se întorcea jerpelită îndărăt, pe când el scotea deja panglici pe urechi şi flăcări pe nas şi cu flăcările aprindea panglicile şi cu panglicile înfășura flăcările. Asta a fost cu flăcările, asta cu panglicile şi vă mulţumesc; se înclina o dată, unu’ bătea din tobă, ăsta e şi nu altul, uitaţi-vă bine.

Veneau să se uite, înăuntru era minunea, fiecare cu banii în mână, nu cred, am mai văzut noi din astea. Să-l mirosim, să-l pipăim.

Asta e, aduceţi girafa, nu e girafa; şi când se dă peste cap apare girafa cu gâtul ei superb. Săreau pe loc, tropăiau din picioare, asta nu e girafă, am mai văzut.

Și el spunea aduceţi găina, aduceţi lupul.

3

Eu sunt unic, striga, pot să umblu în două mâini, pot să umblu în două picioare.

Sala era plină, începură să râdă, asta e bună, putem şi noi. Râdea şi el, n-am nimic împotrivă, e dreptul vostru. Aştepta să se potolească, își desfăcea brațele, pot să umblu în două picioare, pot să urc cu ele pe o scară.

Auzi, cu două picioare pe o scară.

De ce râdeți, râdem că şi asta e bună. E bună, dacă vreți voi, spunea, dacă vă place. Vă mai spun, spune-ne. Ce mai poți să faci.

Pot multe, dar dacă tot e vorba de urcat, pot să urc invers, pot să urc cu o scară pe două picioare.

E ceva, spuneau, poate ai vrut să spui invers. Nu n-am vrut, dădu el din cap şi ei îl priviră pieziş, adică ce vrei să spui.

Se gândi o clipă, ridică din umeni, am vrut să spun invers.

Se uitară la el, unul se dezmetici, primul, se ridică de pe scaun, aştepă să se facă linişte. Dacă nu te superi am vrea să vedem.

Da, da, îşi frecară mâinile, să vedem. N-avea nimic împotrivă, dacă vreți voi, se poate. Vrem.

Unul aduse o scară şi el porni să urce pe ea, ce-i asta, vrem invers.

Desigur, îi opri cu o mişcare a mâinii, puțină răbdare. Sări într-o parte, îşi potrivi scara şi începu să urce invers. Se uitară unul la altul, se frecară la ochi, cum adică, încă odată. Dacă vreți voi şi o lua de la capăt.

Se ridicară în picioare, se dădură mai aproape, ia te uită, n-aş fi crezut. Încă o dată. Mă tem să nu vă plictisesc, spuse, aş putea face altceva, ce doriți. Eventual tot cu scara.

Da, se bucurau ei, tot cu scara. Tot cu scara, tot ceva invers.

Stătu să se gândească, ce mai ştiu eu invers, ştiu multe lucruri. Arată-ne. Îşi frecau mâinile, se pregăteau să aplaude, arată-ne invers.

Și el urca în jos şi cobora în sus și invers. Îşi ştergea transpiraţia, răsufla mulţumit, a plăcut, da, ne-a plăcut. Îşi rupeau mâinile aplaudând, cum de ai învăţat-o și pe asta.

El se înclina modest, eu puţină răbdare! Auzi ce spune, aud. Mai întreba o dată, eşti sigur şi el era sigur.

Da, da, totul se poate. Vrem și noi. Ai putea să ne înveţi şi pe noi, întrebă unul, aș putea. Se uitară la el, stătea cu o mână pe scară, ăsta poate orice. Se vedeau urcând în jos şi coborând în sus, fiecare cu scara lui, şi ceilalţi înlemniţi, frecându-se la ochi, ce-i cu ăștia. Îşi aruncau pălăriile în aer, să ştii că poate, hai să ne înveţi. Nu vă învăţ.

Cum adică, spuseră, n-auziseră bine. Își scoase pălăria, nu vă învăţ, auziseră bine. Am auzit bine, îţi rupem oasele. Începu să râdă, le râse în nas, dacă ne mai râzi în nas, îți rupem nasul. Care nas?

Unul azvârli cu un măr și săriră toţi în arenă, azvârliră cu mere. Învaţă-ne.

El își potrivi scara, stai hoțule, se urcau gâfâind după el și el urca invers.

4

M-am dus în şopron, am luat două scânduri vechi şi am ieşit cu ele în curte. Am potrivit o scândură cam la înălţimea bărbiei, înţepenit-o acolo. Unchiu-meu a ieşit din bucătărie, ce faci aoolo? Am potrtvit scândura. S-a apropiat de ea, a smucit-o, vezi să nu cadă. Cu cealaltă ce faci, uite, am luat-o cu o mână, am aruncat-o ceva mai sus.

M-am urcat pe prima scândură , m-am desprins de pământ. Pe urmă m-am urcat pe cealaltă scândură. Era destul de plăcut, o vecină a ieşit cu cratiţa în mână, iar mi s-a ars mâncarea, mirosea a ars până la mine. Bună ziua, doamnă, i-a căzut cratiţa din mână, bună ziua.

Am luat scândura de dedesubt şi am aruncat-o deasupra și m-am urcat pe scândura de sus.

V-a

căzut

cratiţa.

Bătea vântul, eu ajunseaem cam în dreptul hornului. E plăcut să te plimbi cu scândura.

În curte ieşeau vecinii, vă place cum umblu pe sus? Cum te-ai cocoţat acolo? Atunci, a ieşit unchiu-meu, pleacă zilnic cu scânduri.

Am fost în şopron şi am găsit două scânduri. Serios? Întrebaţi-l pe unchiu-meu.

Un vecin a fugit în şopron, a ieşit cu două scânduri, astea sunt bune? Da.

Toţi vecinii fugeau în şoproane, unde-mi sunt scândurile?

Unul ieşi cu ziarul în mână. ce-i aici, tu citeşti şi ăla umblă pe sus.

Trecusem de horn, strigau după mine, uite, am găsit şi noi scânduri. Vrem să umblăm pe sus.

Am luat scândura de sus şi am aruncat-o dedesubt. Coboară mai repede, curtea era plină de vecini, fiecare două scânduri, unde le-ați găsit aşa repede. Coboară.

Am sărit în curte, dacă vă iau cu mine, tăceți? Se uitau la mine, nu ştiau cum să înceapă, dar ce ştiţi?

Iei prima scândură şi o pui în aer, vezi să nu cadă. Te urci pe ea cu a doua scândură în mână şi o arunci deasupra.

Nu se poate, spuneau, ba da, ia dă scândura-ncoace. Unul mi-a întins scândura, am potrivit-o în aer, cam aşa se potriveşte scândura.

Mă urmăreau cu atenţie, au luat toţi prima scândură, şi-au pus-o în aer, nu cădea, s-au urcat pe ea cu picioarele. Nici nu ştiam că am aşa o scândură. Au luat şi scândura a doua – uite și asta.

Se urcau tot mai sus, trecuserăm de horn, ce bine e să ai două scânduri!

Ia te uită la ăștia, era plin pe sus cu noi, umblam pe deasupra curţii. Făceam cu mâna, fluturam batistele.

Luaţi-ne şi pe noi. Unchiu-meu a ieșit din cameră, gata, a strigat, dă-te jos, sau vin după tine.

Despre autor

Jan Cornelius

Jan Cornelius

Jan Cornelius, scriitor de limbă germană originar din România, traducător şi publicist, s-a născut în 1950, la Reşiţa. A studiat franceza şi engleza la universităţile din Timişoara, Düsseldorf şi Stirling (Scoţia). După ce a părăsit România în 1977, s-a stabilit la Düsseldorf, unde a lucrat câţiva ani ca profesor de liceu. A publicat în Germania numeroase cărţi de proză satirică, volume pentru copii, poezii, eseuri despre literatura modernă. A colaborat la reviste satirice germane şi elveţiene şi a scris comentarii despre cultura modernă şi piese radiofonice pentru posturile de radio naţionale din Germania şi Elveţia. În România, a publicat comentarii despre literatură în „Observator cultural”, „Dilema veche” şi „România literară”. A tradus în limba germană şi a prezentat în lecturi publice diverşi scriitori români contemporani, printre aceştia numărându-se Dan Lungu şi Matei Vişniec. În 2017, publică la Editura Humanitas volumul „Eu, Dracula și John Lennon. Povestirile unui trăitor și uluit observator în România comunistă și în mirificul Occident”.

Scrie un comentariu