Cronici

Brâncuși îndrăgostit

În 1926, la 50 de ani, Brâncuși pregătește, împreună cu prietenul său Duchamp, expoziția de la New York, la Galeria Brummer, între 7 noiembrie și 15 decembrie, o expoziţie de mare succes, cu un catalog a cărui prefață a fost semnată de Paul Morand. Relația de reciprocă admirație și de… afaceri dintre Duchamp și Constantin Brâncuși  a rămas prea puțin cunoscută. Duchamp a lansat arta sculptorului român pe piața americană, l-a sfătuit să intenteze proces vamei Statelor Unite fiindcă operele avangardiste depășeau reprezentările artistice ale funcționarilor, care voiau să le impoziteze ca mărfuri de import cu 240 de dolari. În februarie 1927, Brâncuși îi scrie lui Duchamp: „Dragul meu Duchamp, am primit scrisoarea ta din 23 ianuarie în același timp cu avizul de la Downing &co. Ți-am trimis o cablogramă să protestezi energic pentru că e o mare nedreptate. Greșeala Vămii este că se crede că toate păsările pe care le expun la New York sunt la fel și numai titlul diferă, pentru a se distruge această idee ar trebui să se expună public totul împreună, numai atunci se va vedea greșeala – se va vedea atunci că e o dezvoltare a unei munci oneste pentru a atinge alt scop decât serii manufacturate pentru a face bani”. Așadar, repetabilitatea unor figuri diminua tocmai unicitatea operei – una dintre cele mai importante trăsături ale artisticului, determinând încadrarea „păsărilor” în rândul manufacturilor repetitive, al produselor de serie. Cu alte cuvinte, oamenii nu aveau de unde să știe că „munca onestă” care născuse obiectele stranii era un întreg proces de „sublimation of forme”, cum afirmă azi organizatorii expoziției Europalia. Avocații vor câștiga procesul, chiar și în absența autorului. Tot Duchamp aducea în atelierul lui Brâncuși vizitatori care apreciau arta și voiau să cumpere: „Dragă Brâncuși, tare aș dori să vă văd – Pot să vin miercuri la 5h30 la atelierul dumneavoastră? Voi aduce cu mine o prietenă americană, Miss Dreier, care vă cunoaște după faima dumneavoastră și ar fi încântată să vadă lucrurile dumneavoastră noi – Nu răspundeți – o să venim”.

Tot în 1926, Brâncuși este îndrăgostit de Marthe Lebherz, o foarte tânără dansatoare pe care o angajează secretară. Corespondența dintre ei dezvăluie pasiunea sculptorului și grija enormă pe care o poartă iubitei. În perioada petrecută de artist la New York pentru pregătirea expoziției își trimit scrisori, telegrame și cablograme – suntem în anii cablului submarin care lega cele două continente. Își spun Tantan (el) și Tonton (ea), iar scrisorile lui sunt completate cu desenele stilizate de sărutului. Ea îi trimite șuvițe de păr – „blonda Isoldă”, iar el se îngrijorează să nu cumva să doarmă în atelierul neîncălzit. Relația lor este în parte secretă, Marthe nu spune nimic, mult timp, nici familiei, nici prietenelor alături de care mai lucrează, printre care artista avangardistă Mina Loy. Mici neînțelegeri și întârzieri ale corespondenței declanșează trăiri intense: „Așa te ador, întreagă – și nu-ți cere iertare, prietenă scumpă, căci sunt convins acum că doar eu sunt de vină că primele mele scrisori te-au putut face să crezi că nu te iubesc. Dar tu mă ierți, iubito, căci eram zăpăcit din cauza marelui eveniment, cum ai fost și tu, nu înțelegeam ce mi se întâmplă. Deprimarea care mă apăsa la plecare, cum ai văzut și tu, nu era oboseală, ci durerea de a te părăsi. Te-am căutat toată viața, și de-abia te-am găsit și a trebuit să plec, sfâșiat de gândul că poate te-am pierdut iremediabil. Dar nu știam pe atunci că am sufletul sfâșiat și că în tulburarea mea te puteam răni (…) Te sărut dulce, așa cum te iubesc. Tantan [vinietă cu motivul sărutului]”. Dar presimțirea cea rea a sculptorului se împlinește. Treptat, petrecând din ce în ce mai mult timp în Elveția, cu părinții, Marthe se îndepărtează. Formula de adresare se schimbă: de la „Drag, drag Tantan”, „Drag Tantan iubit”, se trece la „Dragă Brâncuși”, iar apoi, târziu, „dragă maestre”. El continuă să îi scrie și să îi trimită cadouri, inclusiv pentru familia ei, atenții, reviste etc.

Cele două cărți de corespondență publicate în excelente condiții grafice constituie o adevărată bucurie, schițează decorul în care se mișca avangarda artistică în anii ’20 la Paris și la New York și deschid o ușă discretă spre lumea intimă a lui Brâncuși.

„Brâncuși și Marthe sau povestea de iubire dintre Tantan și Tonton”, corespondență, ediție prezentată de Doina Lemny, traducere din limba franceză de Claude Drăgănoiu, Editura Vremea, 2019

„Brâncuși și Duchamp, povestea unei prietenii”, corespondență, ediție prezentată de Doina Lemny, traducere din limba franceză de Doina Jela și Silvia Colfescu, Editura Vremea, 2019

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”. În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu