Cartea săptămânii

Cabaret Voltaire – începuturile Dada în aburi de alcool

În 2016, la o sută de ani de la apariția fenomenului Dada, Editura Tracus Arte a publicat două cărți dedicate acestei mișcări artistice: „TaTA Dada. Adevărata viață și celestele aventuri ale lui Tristan Tzara” de Marius Hentea și „DADA în direct” de Petre Raileanu. În 2019, cea de-a XIV-a ediție a Festivalului SoNoRo poartă numele DaDa – festival la care Literomania este partener media –, așa că, pentru a fi în ton cu tema SoNoRo, am ales, la „Cartea săptămânii”, volumul „DADA în direct” de Petre Raileanu, unul dintre cele două apărute în 2016 la Tracus Arte. Ce-i drept, volumul lui Petre Raileanu, un cercetător al avangardelor literare și artistice stabilit în Franța, nu impune prin dimensiuni, dar este un compendiu mai mult decât util pentru cei interesați de începuturile mișcării Dada.

De ce Dada? Iată răspunsul concis al autorului: „În cronologia mișcărilor artistice din secolul XX se poate spune că s-a instalat foarte rapid o frontieră între înainte și după Dada”. Totul a început în anul 1916, în Zürich, Elveția, unde un poet german, Hugo Ball, împreună cu actrița Emmy Hennings deschide un cabaret artistic numit Cabaret Voltaire: „Se poate spune că primul gest «dadaist» îi aparține lui Hugo Ball și constă în numele dat acestui loc: Cabaret Voltaire. Ca și ceva mai târziu în cazul cuvântului «dada», ideea era ca numele să nu poată fi interpretat sau recuperat prin relaționare identitară, ideologică sau de alt fel”.

Lansarea Cabaretului, din 5 februarie 1916, a fost un succes, așa cum reiese și din însemnarea lui Hugo Ball din chiar acea zi, însemnare în care apar toți pionierii acestei mișcări cunoscute, datorită lui Tristan Tzara, sub numele de Dada:

5 februarie 1916. Localul era plin-ochi; mulți rămăseseră fără locuri. Către ora șase seara, în timp ce, foarte ocupați, noi mai băteam ici-colo cuie și agățam afișe futuriste, sosi o delegație de patru omuleți de aspect oriental cu brațele încărcate de mape și tablouri; după ce au executat un număr de reverențe, se prezentară: Marcel Janco, pictor, Tristan Tzara, Georges Janco și un al patrulea, căruia nu i-am reținut numele. Din întâmplare, Arp era și el de față și ne-am înțeles fără prea multe discuții. În curând, somptuoșii Arhangheli ai lui Janco figurau printre celelalte lucruri frumoase [din Cabaret] și, chiar în acea seară Tzara a citit poeme vechi pe care, într-un fel destul de simpatic, le pescuia de pe fundul buzunarelor sale.”

Ce se întâmpla acolo, la Cabaret Voltaire? În fond, era vorba de un loc în care oamenii veneau să bea și să se simtă bine. Se întâmpla și asta, dar, în cele șase luni de funcționare a Cabaretului, cei care veneau aici au avut parte de recitări în acompaniament de chitară, asigurate de Hugo Ball și de Emmy Hennings, de bucăți muzicale din compozitori ca Max Reger, Arnold Schönberg, Arthur Honegger sau Debussy, de serate cu specific rusesc sau francez, de exemplu (într-o astfel de serată cu specific francez spectatorii au au putut asculta poeme de Apollinaire, Max Jacob sau Alfred Jarry) și, nu în cele din urmă, de secvențe de dans. Tot în Cabaret Voltaire, puteau fi admirate lucrările unor Hans Arp, Marcel Iancu, Arthur Segal, Pablo Picasso, Hans Richter sau Marcel Slodky – autorul afișului primei seri. După cum ne avertizează și Petre Raileanu, „Cabaretul Voltaire devine scena unor îndrăzneli care depășesc cu mult proiectul inițial al lui Hugo Ball”. Reprezentările devin din ce în ce mai șocante, propunând o nouă estetică, „o nouă codificare a poeziei și a artelor ca acțiune”. Totul sub imperiul aburilor de alcool, care atenuau în parte șocul reprezentațiilor. Se produce o radicalizare a mijloacelor de expresie: apar manifestările bruitiste, poemul simultan, ritmurile negre. Nu surprinde, cred, că aceste happening-uri, ca să le numesc așa, care vizau destructurarea limbajului și renunțarea la raționamentul logic, aveau drept fundal un cabaret.

Citește și Poems by Mina Loy

 

Dintre cei care performau, într-un fel sau altul, în Cabaret Volaire, o să mă opresc asupra a trei personaje de origine română: Tristan Tzara (pseudonimul lui Samuel Rosenstock), Marcel Iancu și Arthur Segal.

Tristan Tzara sosise la Zürich pentru studii de filosofie la universitate, dar scria și poezie. În prima seară a Cabaretului Voltaire, tânărul Tzara a citit, în traducere proprie, câteva poeme scrise înainte de a părăsi România. Nu va trece mult timp până când tânărul timid va prelua inițiativa, iar după închiderea Cabaretului Voltaire, a cărui singură realizare a fost revista cu același nume, un număr unic apărut pe 15 mai 1916, Tzara se va implica în conceperea revistei „Dada”, iar apoi în propagarea masivă a curentului Dada în Europa și America. „Tzara se construiește – scrie Petre Raileanu. Atât în literatură, cât și în viață.”

În ceea ce-l privește pe Marcel Iancu, care își modifică numele în Janco, se afla la Zürich ca elev la Eidgenössische Technische Hochschule, o școală tehnică de arhitectură. Încerca, împreună cu fratele său, să-și câștige existența cântând prin diverse baruri și cabarete din Zürich. Așa a ajuns și la Cabaret Voltaire, unde nu a cântat, dar și-a expus lucrările și a conceput costume, obiecte, ilustrații, afișe, contribuind din plin la construirea identității vizuale Dada.

Hans Richter surprinde foarte bine contribuția lui Marcel Iancu la apariția mișcării Dada: „Participarea lui Janco, mai așezată și calmă, era tot atât de sinceră ca a lui Tzara. Familist de puțin timp, el trăia cu tânăra și frumoasa sa soție și doi frați mai mici într-un apartament burghez lângă Kreutzplatz la Zürich. Acolo lucra și concepea – afișele Dada sunt aproape toate făcute de el; a făcut vizite ghidate în galerii, a scris scenarii și a participat, urlând, la poemele simultane. Nicio serată, nicio conferință nu s-a făcut fără el”.

Arthur Segal, născut la Iași, ajunge la Cabaret Voltaire prin intermediul lui Hans Arp. Pereții Cabaretului erau decorați cu xilogravuri semnate de Segal, care, de asemenea, s-a implicat și în grafica revistelor „Cabaret Voltaire” și „Dada 3”. În cazul său, nu a influențat atât de mult mișcarea Dada, cât mișcarea Dada l-a influențat pe el, mai ales în elaborarea teoriei „echivalenței”, care „respinge instituirea unei ierarhii interioare între diferite fenomene, obiecte, ființe reprezentate în opera de artă, propunând o lectură simultană a ansamblului…”. Lui Petre Raileanu nu-i scapă faptul că „echivalarea propusă de Segal fenomenelor, obiectelor și valorilor ierarhizate de tradiție și omologate ca atare de uz și cutumă are un corespondent real în acțiunea întreprinsă de Dada de reabilitare a manifestărilor aflate la periferia codului cultural: teatrul popular, farsa, bâlciul, pantomima, făcând un principiu etic din reabilitarea prostului gust, ca răspuns polemic la gustul înalt afișat de arta calificată drept burgheză”.

Volumul lui Petre Raileanu, „DADA în direct”, reconstruiește, prin mărturii directe ale protagoniștilor, spiritul care a stat apoi la baza a ceea ce numim azi Dada – și anume acel spirit al Cabaretului Voltaire, din Spiegelgasse 1, unde, sub semnul hazardului, s-au întâlnit unii dintre cei mai îndrăzneți artiști ai secolului XX: „Aventura de la Zürich cunoaște o fulgurantă notorietate internațională, la fel ca și numele lui Tzara, care rămâne definitiv asociat mișcării pe care a animat-o: DADA TZARA. Dada se dizolvă în suprarealism, dar puterea de fecundare a «microbului» dada rămâne intactă. Acțiunea, caracterul derizoriu și efemer al creației promovate de dadaism prefigurează formele ulterioare pe care le-a luat creația artistică în secolul postdada mizând pe spontaneitate și hazard, pe sincronia dintre act și reprezentare, cu alte cuvinte pe desființarea duratei: lettrisme, happening și performance, acting painting, COBRA sau situaționism”.

Petre Raileanu, „Dada în direct”, Editura Tracus Arte, 2016, 150 p.

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu