Canonul literar Plicul lui Pașadia

Cărămida din aer

Recent, am citit un articol care mi-ar fi plăcut acum zece ani. Articolul dădea de pămînt cu Slavici, Eminescu și ceilalți, și înșira autori care ar trebui să figureze în manual. Nu sînt convins de valoarea unui Éric-Emmanuel Schmitt, de pildă, dar nu asta e problema, nici măcar limbajul tastaturo-superficial în care autoarea și-a expus argumentele. Predînd, însă, la diferite universități și fiind tatăl unei adolescente, am observat că nu prea mai există cultura ca construcție. Or, pentru generația mea și a multora înaintea noastră, cultura chiar asta era: un șir eventual plicticos, dar util fără îndoială, în sensul că știai unde să pui noile cărămizi și mai ales aveai un fundament.

Am fost un luptător neînfricat pentru predarea literaturii cum le place ea elevilor și studenților. Dar vorbind despre Eliade, Cioran, Kosztolányi sau Camus, m-am izbit, de tot mai multe ori, de priviri mirate sau goale de-a dreptul. Nu poți să predai literatură referindu-te doar la „ceea ce-i place” elevului, nemaivorbind de faptul că plăcerea e un lucru foarte subiectiv și deloc solidar. Ar trebui să ții douăzeci și patru de ore de literatură într-un an cu douăzeci și patru de studenți, iar asta, cum poate înțelege oricine, e o absurditate.

E clar ca lumina zilei că sînt expresii și modalități de povestire și de versificare, la un Coșbuc sau la un Creangă, cu care un copil român, nemaivorbind de unul maghiar sau rrom, trebuie să se lupte. Manualul poate fi făcut mai empatic – asta cu siguranță. Dar nu poate fi făcut un Disneyland în care să fie doar jucării.

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

1 comentariu

  • Absolut adevarat!
    Nici macar la scolile de elita nu sunt intrebati studentii ce vor sa studieze.
    La fel, in scoli, parintii nu ar trebui intrebati ce sa studieze copiii lor.
    Trebuie ca niste experti -adevarati!- sa stabileasca ce sa contina manualele.

Scrie un comentariu