EcoLogica

Ce am învățat învățându-i pe alții. Opt lecții după doi ani de ateliere de ecologie

Sunt un boboc timid în ceea ce privește ecologia – doar de câțiva ani am început să-mi pun mai serios întrebări, iar în ultimii doi, în echipa EcoLogos a Asociației SNK, am împărtășit și cu alții, sub formă de ateliere interactive, ceea ce am aflat. În timp ce lucram pe tema asta cu sute de oameni, de la preșcolari până la angajați ai marilor companii, am aflat câteva lucruri surprinzătoare.

1. Oamenii vor să se implice

Punctul 1 nu se limitează la ecologie, ci se aplică oricărui tip de activism social. În ultima vreme, am fost surprinsă de viteza de reacție a majorității oamenilor atunci când li se creează condițiile să facă o faptă bună. A trebuit să tai, deci, de pe lista de scuze itemul „nimănui nu-i pasă”.

2. Suntem ușor de demotivat

Pe cât de rapid suntem de acord să facem un lucru bun, pe atât de fragil mi se pare că este avântul nostru. De obicei, este suficient un singur factor perturbator ca să renunțăm la idee sau să ne scadă simțitor motivația. La multe dintre atelierele de colectare selectivă a apărut întrebarea „dar eu cum să mai fiu motivat/ă să-mi bat capul și să sortez deșeurile dacă mașina vine și le ia la grămadă?”. Întrebare absolut justă, care planează ca o umbră de îndoială chiar și după ce explicăm că deșeurile luate „la grămadă” sunt resortate la destinație din motive de natură logistică și că este în interesul financiar al colectorului să predea către reciclator cât mai multe deșeuri „valabile”.
Totuși, indignarea cu care participanții ne vorbesc despre astfel de probleme ne arată că le pasă.

3. Trebuie să înțelegem cine este responsabil

O obiecție similară care apare adesea este sentimentul neputinței în fața lipsei de interes a altor entități care par a avea un impact mult mai mare asupra mediului decât individul: statul și companiile. Este ușor de alunecat în paradigma „degeaba colectez eu selectiv, dacă statul nu-mi pune infrastructura la îndemână; degeaba evit eu plasticul, dacă compania care-mi vinde mâncare ambalează totul în plastic” etc. La ateliere, rezolvăm asta printr-o discuție pe baza unei scheme de responsabilitate – în urma ei, participanții realizează singuri că individul, companiile, statul și sectorul civil sunt interconectate și că relațiile de influențare funcționează în ambele direcții.

4. „Show, don’t tell”

Cu riscul de a nota un truism bifat deja de toate branșele, de la training la jurnalism și arte dramatice – am învățat că toată lumea, de la mic la mare, învață și mai ales acceptă mult mai ușor ceea ce a realizat singur/ă, decât ceea ce i se spune într-un mod didactic. De aceea atelierele pe care le organizăm sunt axate, în mare parte, pe punerea participanților în situații în urma cărora trag singuri concluziile, cu ghidaj minimal din partea facilitatorului.

5. Copiii știu

Nu țin minte să fi întâlnit până acum la ateliere copii care, indiferent de vârstă, să nu știe/intuiască deja informațiile și realitățile despre care le povestesc. Ei par să aibă, de multe ori, o vedere mai bună asupra unor lucruri care țin de „bunul simț” – posibil ca vederea lor să se încețoșeze odată cu maturizarea, din cauza perdelelor de preocupări și stres și a vitezei vieții.

6. Mustrarea nu funcționează

Nimeni, mic sau mare, nu vrea să fie certat, pedepsit, arătat cu degetul. Ecologia a fost (prea) mult timp comunicată folosind vina ca termen definitoriu, și deja acest tip de abordare este întâmpinat cu ochi dați peste cap a exasperare și urechi închise. Oricine vrea ca propriul său trai să fie mai bun și în același timp să aibă grijă de natura care îi este casă lui/ei și copiilor săi.

7. Pașii posibili – se poate trăi și eco, și comod

Ca să trăim prietenos cu natura, nu trebuie să renunțăm la a ne spăla, a ne îmbrăca, a ne face mici plăceri și nu e nevoie să revenim la epoca de piatră (sau la cea „de aur”, cum se tem unii dintre participanți). Și, ca să facem schimbări de durată în viața noastră, ajută să începem, pe rând, cu lucrurile care ne sunt la îndemână. Câte o schimbare mică săptămânal poate face enorm de mult bine. Dacă de astăzi îmi propun să nu mai las apa să curgă inutil în timp ce mă spăl pe dinți, iar săptămâna viitoare încerc să cumpăr mai rar pungi de plastic de la supermarket, a treia săptămână voi avea curaj să mai fac ceva și, iată, voi fi pe drumul cel bun. Dacă îmi propun ca de acum să trăiesc complet zero waste (un deziderat ideal pe termen lung), este posibil să fac un efort foarte mare care să mă șocheze și să mă descurajeze rapid.

8. Exemplul cu explicații

Poate cel mai eficient instrument de transmitere a atitudinilor eco mi se pare exemplul propriu, urmat de explicația comportamentului. Unul dintre primele lucruri pe care le-am învățat pe parcursul atelierelor este că le putem propune oamenilor doar ceea ce am probat și facem și noi – un comportament verificat, care funcționează, și pe care îl putem povesti cu onestitate, incluzând soluțiile pe care le-am găsit pentru depășirea eventualelor obstacole.

Sper că niciuna dintre lecțiile pe care le-am învățat și le-am enumerat mai sus nu a sunat prea condescendent sau pretențios – sunt doar lucruri pe care le-am aflat în călătoria prin lumea ecologiei, care pentru mine de-abia a început (mulțumesc ghizilor Anastasia și Alexandra). Sunt curioasă ce urmează și dacă voi revizita această listă în viitor, pentru a o completa sau a o contrazice. Îl invit pe cititor să ne transmită propriile lecții învățate în încercările sale de a-și reduce impactul asupra naturii.

Recomandare Literomania

Despre autor

Irina Vasilescu

Irina Vasilescu

Irina Vasilescu este ONG-istă de când intrat în câmpul muncii. Acum creează atelierele EcoLogos pentru om și natură în echipa Asociației SNK.

Scrie un comentariu