Cronici

Cealaltă față a Americii

Cu un imens succes de public și de critică, recomandat inclusiv de Oprah’s Book Club, având pe Amazon anunțul unei viitoare ecranizări, romanul „Ruta subterană” („The Underground Railroad”, 2016) al lui Colson Whitehead a primit numeroase premii literare americane și internaționale – amintesc doar câteva: National Book Award (2016), Pulitzer Prize (2017), „Arthur C. Clarke“ Award (2017), „Andrew Carnegie“ Medal for Excellence (2017).

Pentru cine se teme de corectitudinea politică, atenție: personajul principal, Cora, este o femeie de culoare, sclavă pe plantațiile de bumbac din sudul Statelor Unite ale Americii, lângă mlaștinile înăbușitoare, cândva, la mijlocul secolului al XIX-lea. Bunica ei, Ajarry, adusă pe înfiorătoarele corăbii cu sclavi din statul african Benin, ajunsese în final pe o plantație în Georgia, după ce fusese vândută și cumpărată de mai multe ori, după ce i se promisese eliberarea și fusese pierdută de stăpâni care dăduseră faliment. Un om ca un bun de consum. „Prețul ei fluctua. Cînd ești vândut de atâtea ori, lumea te învață să deschizi ochii. Ajarry căpătă astfel deprinderea de a se adapta rapid pe o nouă plantație, deosebindu-i pe adevărații îmblânzitori de negri de cei care erau doar cruzi, pe trântori de cei harnici, pe delatori de cei care știau să-și țină gura. Stăpâni și stăpâne cu varii doze de răutate, moșieri cu averi și ambiții de tot soiul. Unii plantatori nu voiau decât să-și câștige o existență umilă, dar mai erau bărbații și femeile care voiau să stăpânească lumea întreagă, ca și cum asta ar fi depins de suprafața de pământ pe care-o dețineau. Două sute patruzeci și opt, două sute șaizeci, două sute șaptezeci de dolari. Oriunde mergea găsea trestie de zahăr și indigotieri, afară de o perioadă de o săptămână, când împături frunze de tutun, înainte să fie vândută iar. (…) Ajarry muri în lanul de bumbac, înconjurată de măciuliile care săltau în jurul ei ca niște creste albe pe oceanul nepăsător”. Mabel, a doua generație – mama Corei și fiica lui Ajarry – va muri în mlaștină mușcată de un șarpe, încercând să evadeze. Cu suferința transformată într-o revoltă nicicând domolită după ce fusese părăsită de mamă, locuind în Hob, baraca celor neputincioși sau cu mințile pierdute, Cora se gândește de două ori înainte de a răspunde chemării unui tânăr sclav care vrea să fugă: „În seara de duminică în care Caesar i-a vorbit Corei despre rută și ea a spus nu, cea care a glăsuit a fost bunica ei. Trei săptămâni mai târziu, a spus da. De data asta a fost maică-sa”.

Credit: Sophy Hollington ) (sursa: https://www.nytimes.com/2016/08/14/books/review/colson-whitehead-underground-railroad.html)

Credit: Sophy Hollington ) (sursa: https://www.nytimes.com/2016/08/14/books/review/colson-whitehead-underground-railroad.html)

Ruta este, în roman, o amplă ramificație clandestină de tuneluri subterane pe care circulă rar, cu numeroase precauții, prin oameni dedicați, vagoane de lemn și drezine care transportă sclavi fugiți din Sud, către statele din Nord și chiar spre Canada. Autorul creează astfel o imagine aproape fantastică pornind de la adevărul istoric că a existat în Statele Unite o rețea de ascunzători și case care ofereau adăpost sigur pentru cei care încercau să-și câștige libertatea cu prețul vieții. De altfel, ficțiunea romanului topește multe aspecte sociale nu doar din epocă, ci din toată istoria „neagră” a Americii, precum politicile aberante de sterilizare a tinerelor de culoare sau experimente de urmărire a sifilisului în Alabama, cu falsa tratare a bolnavilor.

Fără să se complice cu cine știe ce psihologie a personajului, construită mai degrabă schematic și simbolic, Cora caută instinctiv libertatea, se apără și fuge de vânătorii necruțători de sclavi, a căror violență este greu de explicat – cel care se îndârjește să o găsească este înspăimântătorul Ridgeway – , ucide la rândul ei apărându-se, ca să scape, are prea puțină încredere în cei jur, albi sau nu, trăiește un scurt și tragic episod sentimental. De fiecare dată când iese la suprafață trebuie să stea ascunsă. În Carolina de Sud are o identitate falsă – Bessie –, învață să scrie și să citească, dar fuge când înțelege politica socială a statului și când este descoperită, în Carolina de Nord, stă ascunsă într-un pod, între două scânduri, îmbolnăvindu-se din pricina căldurii, până când cei doi soți – un cuplu de albi aboliționiști – care o ajutaseră sunt dați de gol de slujnică și uciși.

Ruta reprezintă, de fapt, fața ascunsă a Americii: așa cum, întorcând o haină pe dos descoperim cusăturile brutale și tăișurile, lumea rețelei subterane dezvăluie violența, brutalitatea extremă a unei epoci nu tocmai demult apuse. O societate a conflictelor rasiale, a cruzimii nejustificate, a ipocriziei sociale – există în carte un episod simbolic, în care se organizează un muzeu cu oameni vii, înfățișându-i pe sclavi mulțumiți pe plantațiile conduse de stăpâni buni, părintești, sau în colibe exotice din Africa natală.

Colson Whitehead a prezentat, într-un stil simplu, o lume în descompunere, care pare să aibă prea puțină rațiune, măcinată de conflicte rasiale, dominată de spaimă, ură, injustiție, complexe și instincte, pe care doar convențiile sociale, așa stupide cum sunt, le acoperă, le împing în străfundurile societății. Subterana, pe care toți o caută și o bănuiesc, iese din când în când printre ei, amenințând ordinea și regulile marii economii prospere, bazate pe viețile traficate ale oamenilor de culoare.

Pentru Cora, esențială este, din copilărie, promisiunea libertății, a umanității adevărate, pe care o întrevede în serbările rare ale sclavilor de pe plantația de bumbac din Georgia: ”Muzica se opri brusc. Cerul se sparse. Un sclav se putea pierde uneori într-un scurt vârtej de libertate. În balansul unei reverii neașteptate printre rânduri, la câmp, ori în încercarea de a descâlci misterul unui vis al libertății. În mijlocul unui cântec într-o noapte caldă de duminică. Apoi însă vine întotdeauna strigătul vătafului, chemarea la muncă, umbra stăpânului, conștiința faptului că ești o ființă umană numai o clipă în eternitatea robiei”.

Colson Whitehead, „Ruta subterană”, traducere și note de Justina Bandol, Editura Humanitas, 2017, 320 p.

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”.

Scrie un comentariu