Poezie

Citat inventat din Radek Fridrich

Citat inventat din Radek Fridrich

Lui Radek Fridrich (1)

Poetul nu a remarcat un mormânt
care purta inscripția
Pepi al meu
mi-a ucis mama,
mi-a ucis tatăl,
mi-a ucis frații,
mi-a ucis surorile,
mi-a ucis pisica,
mi-a ucis câinele.
Binecuvântat fie el,
căci până la urmă
s-a îndurat
și m-a ucis și pe mine.
Și fost-am eu,
Maria lui Iosif,
de ani nouăsprezece.
Poetule,
fie-ți milă de noi.

 

tunelul

tunelul lung
întunecat de puncte albastre îi
sfredelea necruțător creierul
de la plus la minus
infinit
și înapoi
și nu i-au răspuns

printre ușile ferecate
în tăria zidului
soneriile își însângerau
reciproc
spiralele de neliniște
și nu i-au răspuns

gândul a strigat prelung și ascuțit
dar moartea reflexiei
i-a sugrumat plasma
de argint a corzilor
vibrante
și nu i-au răspuns

a nins
și a murit și întrebarea

 

Peisaj muzical

Când am fost să-mi iau niște cornuri
de la magazinul Billa
din Gara Centrală,
m-a surprins dintr-o dată
cât de muzical suna
vocea doamnei
care anunța că rapidul
de la Ostrava va întârzia,
probabil, douăzeci de minute.
Și de-abia atunci am remarcat
că pe peron apăruse
un pian.

 

(1) Poet ceh de expresie ceho-germană, autor al unui volum de poezie numit „Răposatele”.

Traducere din cehă în română de Kateřina Kozlovska

Despre autor

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță - poet de expresie cehă, filmolog și traducător. Volume de poezie: „Peisaje, zboruri și dictări” (2014) și „Citate la conservă, complexe de inferioritate și drepturile omului” (2015), ambele apărute la Editura Petr Štengl, Praga. Publică în principal în Cehia, dar unele dintre textele sale au fost traduse și publicate în Marea Britanie, SUA, India, Italia, Slovacia, Bulgaria, Muntenegru, Kossovo, România. A tradus din cehă/slovacă, dar și din polonă, slovenă, bulgară, engleză și franceză în română și/sau în cehă. Publică volume și articole de specialitate (în domeniul teoriei, criticii și istoriei literare sau de film). Este membru al PEN Cehia și PEN România și organizator de programe culturale (în principal literare) în Republica Cehă, Slovacia și România.

Scrie un comentariu