Blitz-proze

Cuplu

Cuplu 

Ea: înaltă, subțire, cu tenul cărămiziu, cu pielea bine întinsă peste mușchii încă elastici, neacoperiți de straturi de grăsime. Ochii, ca niște sîmburi de migdală amară, cu gene lungi, arcuite, te privesc deseori fără să te vadă, trecînd prin tine ca printr-o sticlă. Părul, tuns scurt, cu o oarecare neglijență, îi oferă un aer de tinerețe în plus la cei peste patruzeci de ani ai săi.

El: înalt, subțire, fără urme de burtă, cu mușchii doar puțin obosiți, dar păstrînd încă urme evidente a ceea ce au fost cîndva. Ochii îi sînt mereu împăienjeniți, îngustați din cauza miopiei. Refuză categoric să poarte ochelari. Părul, bogat, fără nici un fir alb, pieptănat cu grijă într-o parte, concură și el la tinerețea pe care o degajă acest bărbat trecut bine de cincizeci de ani.

Un cuplu demn de invidiat. Ea practică tenisul în orele libere, excursiile pe jos și cu bicicleta. El practică înotul și schiul. Iarna, ea patinează.

Am auzit despre ei într-un cerc de prieteni și, într-o călduroasă seară de vară, i-am întălnit în grădina unui cunoscut comun. Arătau, într-adevăr, așa cum mi-au fost descriși, ba chiar mai bine. Nu mi-am putut stăpîni nici eu un sentiment de invidie.

Seara călduroasă, tolănită leneș pe coroana bogată a unui nuc, te îmbia la pălăvrăgeală. Ca și vinul roșu, de altfel. Eram mai mulți invitați, bărbați și femei, ba chiar și copii care se zbenguiau prin iarbă ori se jucau de-ascunselea prin tufișurile de zmeură. Urmăream cu atenție cuplul acela care-și păstra, nu fără mîndrie, tinerețea. Printre discuțiile destul de haotice, ca-n orice întîlnire de felul acela, am sesizat că cei doi își aruncau, de cîte ori li se ivea prilejul, replici ironice, mușcătoare, chiar batjocoritoare. Se acuzau, subtil, prin insinuări făcute  în funcție de discuțiile purtate de ceilalți, că-s inculți, incapabili, că n-au realizat nimic în viață, că arată jalnic.

După ce s-a mai scurt o vreme, replicile deveniră dure, de-a dreptul jignitoare. „Nu pune mîna pe mine, că mi-e silă!” „Nu mai continua, nu vezi că nu te ascultă nimeni?!” „Lasă mîna de pe pahar! Voi fi nevoită să aduc altul curat!” „Nu te mai da în spectacol! Te cunosc de ce ești în stare, după atîția ani!” „Faci pe tîmpita, te rîd și copiii.”

Mi-am zis c-or fi certați, vreo ceartă banală, cum se întîmplă atît de des în orice căsnicie, și-acum se împung cu vorbe, pentru ca mîine totul să fie dat uitării. Tonul devenea, însă, din ce în ce mai agresiv, de ambele părți, încît am fost nevoiți să facem două grupuri, unul pentru ea și altul pentru el. M-am retras cu el, apucîndu-l de braț. Se clătina ușor, din cauza vinului roșu. Poate vinul era o explicație. Totuși, m-am hotărît să-l întreb. Răspunsul mi l-a scurs în ureche, șuierător:

– Încă din primul an de căsnicie ne pîndim unul pe altul. Se crede o frumusețe, o damă bine, după care întorc toți bărbații capul. Dar nu-i decît o aschimodie. Îi vin eu de hac! Tot eu voi fi acela care am s-o prind în brațele vreunui jegos! Eu voi fi primul care-o prind, te asigur! Nu ea pe mine! Și atunci s-a terminat. Bag divorțul, după atîția ani de căsnicie! Toată lumea va fi de partea mea, nu a ei. Voi avea cîștig de cauză eu, nu ea, cum își dorește. Trebuie doar să fiu foarte atent, să n-o scap din ochi. Pînă la urmă, îi vin curvei de hac! 

 

Viaţa de după-masă 

Grigore e omul colțurilor. Tot timpul liber și-l petrece în centrul orașului, la o importantă intersecție de străzi. Aici, ca la oricare intersecție mai mult ori mai puțin importantă, există patru colțuri.

Grigore zace ore-n șir la fiecare dintre ele, cu mîinile în buzunarele pantalonilor, ale hainei ori ale fulgarinului, depinde de anotimp. Începe acolo unde perspectiva este mai largă, în colțul parcului. Privește trecătorii, mașinile, porumbeii orașului, tot ce mișcă în jurul său, fără să se gîndească la nimic. Sînt momentele sale de relaxare, de odihnă totală, ca și cum ar face o lungă plimbare pe aleile parcului. Apoi Grigore traversează alene strada și se oprește la cel de-al doilea colț, unde se află o agenție de voiaj. Citește, pentru a cîta oară?, lista cu plecările și sosirile trenurilor, plănuind mereu o călătorie în cel mai îndepărtat colț al țării, imaginîndu-și tot soiul de peripeții. Se amuză, încercînd să ghicească în ce direcție și-au luat bilet cei care ies, grăbiți, pe ușa agenției.

Al treilea colț e ocupat de intrarea într-un local, de fapt un complex întreg ce cuprinde bar, braserie și restaurant. Aici staționează, de obicei, și alte persoane, bărbați tineri ori mai vîrstnici, printre care Grigore se amestecă bucuros, schimbă cu ei cîteva replici inofensive, chiar și cu cei ce-au turnat pe gît mai multe pahare și-au ieșit după o gură de aer curat.

Uneori, cînd se întîmplă să treacă pe acolo vreo cunoștință, intră împreună la braserie unde bea, cel mult, o bere. Stă doar pînă-și termină sticla, apoi se grăbește la cel de-al patrulea colț.

Aici își întinde vitrinele luminoase și largi cea mai mare librărie a orașului. Grigore parcurge titlurile cărților cu autorii respectivi, fără a-și ascunde admirația. Nu-i scapă nici o copertă, chiar dacă mai multe cărți n-au mai fost schimbate de luni de zile. După ce a studiat totul cu meticulozitate, și discuri și partituri muzicale, Grigore se întoarce spre șuvoiul de trecători cărora le întorsese, cu nepăsare, spatele și exclamă:

– Simt că vom face, în curînd, ceva măreț!

Cei care-l aud grăbesc pasul.

Recomandare Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu