Cartea săptămânii

Dandysmul – o introducere

Ce este dandysmul? Un răspuns la această întrebare îl putem afla din volumul îngrijit de Adriana Babeţi (Polirom, 1995), Dandysmul, două texte semnate de Barbey d’Aurevilly, „Despre dandysm şi despre George Brummell” şi „Un precursor al dandysmului”, pe care le-a însoţit de un studiu introductiv consistent („Dandy Ltd.”), dar şi de o addenda (aproape jumătate din paginile volumului), care adună şi alte texte din bibliografia dandysmului (semnate de Thomas Carlyle, Charles Baudelaire, Huysmans, Oscar Wilde, Marcel Proust, Albert Camus, Roland Barthes, Giuseppe Scaraffia etc.)[1]. Dandysmul are, aşadar, două accepţii, pe care Adriana Babeţi le prezintă cu competenţă în studiul introductiv: pe de o parte, un sens istoric, definind un fenomen cu rădăcini într-un timp şi spaţiu anume (Anglia sfârşitului de veac XVIII), iar pe de altă parte, o accepţie stilistică, definind un stil atemporal.

Scriitorul francez Barbey d’Aurevilly (un scriitor de sfârşit de secol XIX, aristocrat, fantast şi gotic în prozele sale) se ocupă – în primul text din volumul de faţă (tradus tot de Adriana Babeţi, cunoscuta scriitoare, eseistă şi universitară timişoreană) – de figura lui George Brummell (supranumit Beau Brummell), un prototip al dandyului, chiar din Anglia de la sfârşitul secolului XVIII. Aristocraţi sau burghezi „infiltraţi” în aristocraţie, aceşti dandy sfidează, cu eleganţă şi inteligenţă, convenţiile sociale – şi o fac prin vestimentaţie, atitudine, conversaţie.

Beau Brummell (George Brummell)

Istoric vorbind, precizează Adriana Babeţi, „dandysmul apare – spun istoricii şi sociologii – în plină ascensiune a clasei burgheze, la finele veacului al XVIII-lea şi începutul celui de-al XIX-lea. Tinerii noştri, proveniţi din familii relativ modeste, se află într-un interval tensionat. Nu sunt aristocraţi, dar aderă, măcar parţial, la valorile de castă ale nobilimii şi vor să fie acceptaţi în cercurile ei închise. Însă cu un singur scop: de a o perturba din interior, de a-i răsturna canoanele, de a o scoate din amorţire şi inerţie. O vor face cu orgoliu, trufie (generate, cel mai adesea, de un complex de inferioritate), dând dovadă de o inteligenţă abilă, ieşită din comun”. De notat că dandysmul e un fenomen exclusiv masculin – deşi joacă, prin vestimentaţie şi atitudine, pe o anumită ambiguitate de gen –, cu atât mai seducător cu cât mizează pe contraste şi paradoxuri.

Elitişti, antiegalitari, respingând morala burgheză din rândul căreia se trag adesea, aceşti dandy întreţin relaţii cu aristocraţii, prinţii şi regii, complăcându-se în a-i seduce, a-i contraria, a sfida normele castei nobiliare (a se vedea cazul lui Oscar Wilde).

Cealaltă accepţie a termenului dandysm este, cum spuneam, una stilistică, atemporală, ce se sustrage unui context istoric bine determinat. Ea e ilustrată prin excelenţă de scriitori şi artişti – şi în acest sens, cel care a „pus bazele” acestui al doilea sens al termenului este nimeni altul decât Charles Baudelaire. Celebrul poet fin de siècle, precursor al modernismului, pledează pentru o aristocraţie spirituală, „un nou fel de aristocraţie”, o nouă castă, imaginară, dată de valorile spiritului, iar nu de sânge.

 

 

Calităţile unui dandy sunt, pentru Baudelaire – el însuşi un dandy, un burghez care-şi cheltuie averea moştenită – în mod esenţial de ordin spiritual: „O mână de bărbaţi declasaţi, dezgustaţi, fără rost, dar având cu toţii bogăţia unei forţe înnăscute, pot să făurească planul de a întemeia un nou fel de aristocraţie, cu atât mai greu de înlăturat cu cât va fi bazată pe cele mai preţioase şi indestructibile calităţi şi pe darurile celeste, pe care nici munca şi nici banii nu le pot conferi”.

Pentru Baudelaire, dandysmul este şi o formă de decadentism, e „ultima zvâcnire de eroism în vremuri de decadenţă” (v. „Pictorul vieţii moderne şi alte curiozităţi”, Ed. Meridiane, 1992 – un fragment în volumul de faţă). Deşi o „instituţie în afara legilor”, dandysmul îşi are propriile legi, „riguroase”, menite a pune în evidenţă întotdeauna „superioritatea aristocratică a spiritului” apartenenţilor săi.

La această aristocraţie imaginară, bovarică, spirituală au aderat multe nume celebre ale literaturii şi artei universale, scriitori şi artişti din diverse epoci: Lord Byron, Alfred de Musset, Stendhal, Oscar Wilde, Th. Gautier, Baudelaire, Huysmans, Marcel Proust, Alfred Jarry, Tzara ş.a. De la noi i-am putea cita pe Mateiu Caragiale, marele autor al „Crailor de Curtea-Veche”, fiul bastard al lui I.L. Caragiale (care-şi transformă complexul de bastard în… snobism nobiliar!), dar şi – în contemporaneitate – pe Alex. Leo Şerban, rafinatul critic de film, scriitor şi eseist dispărut prematur dintre noi în 2011.

Individualist şi elitist, narcisist dar şi ascet în rigoarea eticii/esteticii pe care singur şi-o fixează, dandyul – spune Adriana Babeţi – mizează pe aparenţă şi diferenţă, din care face o redutabilă strategie de seducţie. Dacă vă interesează subiectul (sau dacă v-am stârnit curiozitatea), mica antologie propusă şi comentată de Adriana Babeţi reprezintă o excelentă – şi pasionantă – introducere în materie.

[1] Autoarea va reveni cu un studiu detaliat, „Dandysmul. O istorie”, Editura Polirom, Iaşi, 2004.

Barbey d’Aurevilly, „Dandysmul”, traducere, studiu introductiv şi selecţie a textelor de Adriana Babeţi, Editura Polirom, Iaşi, 1995, 216 p.

 În imagine: Oscar Wilde

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu