Cronici

De-a v-aţi ascunselea sau despre libera întreprindere

Un lucru este cert în privinţa volumului de poezie „Odă liberei întreprinderi” (Tracus Arte, 2010) semnat de Caius Dobrescu: avem de-a face cu o poezie atipică pentru spaţiul poetic românesc. Un experiment? Şi da, şi nu. Adică, acesta a fost, cred eu, mai puţin un experiment pentru autor cât pentru critică şi cititori. E de bine? Nu ştiu. Rămâne de văzut.

Ce ne propune nou imprevizibilul Caius Dobrescu? Păi cam totul… Să începem cu titlul: „Odă liberei întreprinderi”. După cum suntem avertizaţi, avem de-a face cu o specie a genului liric prin care, de obicei, este exprimat un sentiment de admiraţie. În cazul nostru, acest sentiment vizează, iată, libera întreprindere, un fenomen specific capitalismului. Toate poemele volumului poartă acest titlu, „Odă liberei întreprinderi”, indiferent despre ce se vorbeşte acolo, în poem. Şi se vorbeşte despre multe, nu numai despre libera întreprindere. Cu toate acestea, accentul cade pe discursul despre spiritul (subtil al) capitalismului. Discursul poetic acţionează într-o zonă ceva mai eterată, cea a ideilor, nevizând neapărat realitatea brută a acestui fenomen, cât metamorfozele sale în plan ideatic. Un grupaj de poeme din acest volum au fost publicate şi în două ţări europene, ţări în care tatăl liberei întreprinderi, capitalismul, este perceput diferit, mă refer la Franţa şi Germania. Această diferenţă este vizibilă şi în modul în care aceste Ode au fost receptate, înţelese.

În Franţa, de exemplu, într-o scurtă prezentare a acestora, poetul este caracterizat drept un duşman al capitalismului, ceea ce a produs nemulţumirea lui Caius Dobrescu, nemulţumire exprimată, bineînţeles, într-un poem (o nemulţumire, însă, pigmentată cu multă (auto)ironie): „Când, pentru prima dată, câteva/ dintre Odele Liberei Întreprinderi au apărut/ într-o revistă din Franţa, mica/ notă de prezentare spunea că eu mi-aş fi exprimat acolo indignarea faţă de avansul/ global al Capitalismului. Văzând asta,/ am rămas multă vreme înmărmurit,/ prostrat de-a dreptul, contemplând/ acele rânduri de parcă-ar fi fost/săpate-n piatră. Indignat de avansul/ Capitalismului? Eu, cel mai bun prieten al Pieţei Libere, al Competiţiei, al ideii/ de Autoreglare şi Dereglementare, de Stat/ mic, mic de tot?…”.

În Germania, tărâm propice experimentelor literare, lucrurile au stat cu totul altfel. Volumul lui Caius Dobrescu, format de treizeci şi ceva de poeme, a fost premiat. Şi sunt sigur că germanii nu l-au considerat pe poet un duşman al capitalismului. De unde însă această confuzie, derută, în ceea ce priveşte mesajul Odelor? Păi, însuşi autorul ne (i)luminează: de vină e ironia sa ludică, insidioasă: „Dar, trebuie să recunosc, pe undeva/ sunt şi eu vinovat. Probabil că-n/ limbajul meu, într-un strat profund, într-o margine/-ndepărtată, persist-acea/ amintire, primordial-luminată de Fulger. Ploaia ce nu mai/ conteneşte. Mâinile care-mi ridică/ în aer creierul, consacrându-l, şi-apoi îl scufundă din nou în Apele/ Sugestiei, ale Incertitudinii, printre trestiile/ Ironiei. De un asemenea ritual nu mai scapi/ niciodată. Limbajul tău devine, din acel moment, mai puternic/ decât tine. Are forţa coajei de Săpun/ sau de Banană, curge mereu sau amestecă-ntre ele contururile,/ ca o flacără. Astfel încât,/ vai, degeaba-ncerci s-aşezi o limită clară/ -ntretine şi derbedeii care sparg vitrine sau aruncă bolovani/ în capul poliţiştilor ca să protesteze-mpotrivă Capitalismului/ Global…”. Da, aşa e, ironia lui Caius Dobrescu este mai mult decât evidentă, o ironie aparte care a devenit marca sa de stil și pe care o reîntâlnim în, de exemplu, romanele sale „Teză de doctorat” (Polirom, 2007), „Minoic” (Polirom, 2011), „Moarte în Ținutul Secuilor” (Crime Scene Press, 2017) și „Praf în ochi” (Crime Scene Press, 2017) . De fapt, volumul de „Ode” şi romanele ar trebui citite împreună pentru a avea un tablou cât de cât complet al modului în care înţelege un gânditor și un scriitor trecut prin toate cele, de tipul lui Caius Dobrescu, mecanismele sociale şi politice actuale. Ironia sa este una învelită în multiple straturi, fiind, astfel, destul de dificil a discerne adevăratul mesaj al textului. Odele lasă impresia a fi organizate într-un discurs al unui maestru într-ale capitalismului către un învăţăcel şi par, într-adevăr, la o privire superficială, neiertătoare cu societatea de consum, o societate cu acelaşi nevoi ca şi societăţile anterioare, dar pe care şi le satisface altfel, într-un mod copios şi artificial. Astfel, avem de-a face, inevitabil, şi cu o libertate, la rându-i, artificială. Opulenţa, Acumularea (păstrez ortografia originală cu majuscule) sunt, de asemenea, iluzii. Nu există Bogăţie sau Sărăcie, ci doar „forme diferite de Fantezie”. Toate acestea nu sunt, de fapt, decât moduri de raportare la ceea ce numim îndeobşte capitalism, dar nu este vorba despre capitalismul real, cel care are alte izvoare şi alte scopuri, ci este vizat ceea ce poetul a numit în mod ironic Cacapipitatalism. Sunt ironizate anumite temeri legate de un fenomen încă puţin cunoscut sub forma sa autentică (dar care este, totuşi, aceasta?) în ţările, de exemplu, proaspăt ieşite de sub bocancul comunist, țări în care mai există anumite reflexe ideologice nesănătoase legate de burghezie/ burghezi, de capitalismul inuman etc. Şi dacă ne reîntoarcem la mărturisitorul din Odele dedicate liberei întreprinderi, vom vedea că nu ezită în a-şi exprima dezamăgirea mai mult sau mai puţin reală legată de demersul acţiunii sale (din nou citatul redat va fi ceva mai lung pentru a nu pierde prea mult din mesajul textului, dar şi pentru a sesiza ironia despre care am pomenit mai sus): „Eu mi-am imaginat cu totul şi cu totul/ altceva. Că vor fi versuri bine articulate, gândite limpede/ şi enunţate cu claritate. Capabile să/ repună optimismul în drepturile/ lui naturale, să modeleze/ minţile tinere.// Mi se părea că nu e deloc/ greu, că există destule/ precedente ilustre. La urma urmei,/ Faust II, la sfârşit, nu e tot/ o Odă Liberei Întreprinderi? Mi-am/ spus că, din moment ce/ poeţii şi-au pus de-atâtea ori forţele/ mentale-n slujba unor tâmpenii,/ dac-au slăvit, în chip deşănţat, tirani/ demenţi, Hitler, Stalin, Mao,/ sau dezaxaţi mediocri, cu beret-nşurubată pe/ creier, precum Comandantul/ Che, oare n-o fi venit/ timpul să-ncordăm în sfârşit strunele/ şi spre-a cânta Spiritul Burghez, cu genialul/ său echilibru-ntre Curaj şi/ Prudenţă,-ntre Riscuri şi Prevedere?”. Putem considera Odele lui Caius Dobrescu, de ce nu?, o abordare, de cele mai multe ori, pe dos, în cheie ironică, a unei situaţii, a unui fenomen, de altfel normal.

I s-au reproşat multe acestui volum: că ar conţine prea multe poeme, că ar fi prea erudit, că Odele ar fi prea lungi, că sunt prezente prea multe cuvinte cu majusculă etc. Mie, unul, tocmai datorită acestor aşa-numite „lipsuri” mi-a plăcut opul lui Caius Dobrescu. Abundenţa poemelor/ Odelor nu deranjează, lungimea acestora nici atât. Dimpotrivă, efectul de ascundere/ocultare a adevăratelor intenţii ale autorului este şi mai puternic astfel. În ceea ce priveşte cuvintele cu majusculă, nu e ceva nou la Caius Dobrescu şi cred că face parte din aceeaşi gamă de procedee de ocultare. Pe lângă o erudiţie demnă de tot respectul, Caius Dobrescu este şi posesorul unei ironii necruţătoare şi al unui spirit ludic ce-l îndeamnă nu de puţine ori la jocuri de genul „de-a v-aţi ascunselea” cu lectorul său. De aici poate şi acceptarea ceva mai dificilă a genului de literatură practicat de autorul braşovean.

 

Caius Dobrescu, „Odă liberei întreprinderi”, Tracus Arte, București, 2010, 142 p.

Recomandare Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu