Plicul lui Pașadia

Destinul dragostei

„Temă pentru acasă” este un roman din categoria acelora care vorbesc obiectiv despre suferință. Ca și Primo Levi sau scriitorul maghiar din România Jenő Kiss, cu al său „Ithaca e departe”, Nicolae Dabija scrie fraze scurte, la obiect, aproape seci: „Orfelinatul nostru urma să ne înveţe să muncim, dar în primul rînd – să-l iubim pe tovarăşul Stalin. Portretul lui – un bărbat mustăcios, cu luleaua într-o mînă şi cu fermitate în priviri – era agăţat în fiecare clasă, în dormitoarele noastre, în cantină − pretutindeni. Pentru el era gata să-şi dea viaţa fiecare dintre noi, pentru el şi pentru Liubov’ Herbertovna Valeva, directoarea orfelinatului nostru, chiar dacă dînsa ne bătea crunt aproape săptămînal, dar tocmai ea – şi acest lucru îl cunoşteam cu toţii – avea cea mai mare grijă de noi ca să ne creştem muşchii pentru Patrie şi să mîncăm de trei ori pe zi” (p. 7). Pînă și umorul (reținut și el) răsare din frazele acestea bine măsurate. Și nu cred că se mai poate vorbi azi despre lucruri atît de discutate literar ca Holocaustul și Gulagul decît cu această privire voit distantă.

Cartea este o poveste de dragoste. Dar dacă scriu asta, cititorul se gîndește poate că iubirea Mariei Răzeșu și a lui Mihai Ulmu se apropie de kitsch. Nici vorbă de așa ceva. Ca în cazul cîtorva nuvele ale lui Jack London, fericirea își are firescul ei în „firescul” grozăviilor printre care se întîmplă. Nu există dragoste pentru că așa vrea scriitorul; există pentru că așa vor frazele, asta e logica povestirii. Așa cum nici verticalitatea lui Mihai Ulmu nu are accentele unui erou de maidan. Așa a putut, așa a făcut, așa e el – mai curînd asta e senzația care ne copleșește.

Forța cărții lui Imre Kertész, a romanului „Fără destin”, este dată de faptul că un adolescent se conformează în totalitate regulilor anormale stabilite de naziști, dar care pentru el sînt perfect normale pentru că a fost învățat să-i respecte pe adulți. În „Temă pentru acasă”, forța literară pătrunde prin ciocnirea dintre umorul involuntar al înțelegerii stalinismului de către copii și înțelegerea tristă a lui de către adulții care nu au ce face decît să i se supună. Legat de literatura universală prin motto-urile fiecărui capitol, luate din operele unor mari scriitori și gînditori, „Temă pentru acasă” este un roman reușit.

 

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu