Anticariat

Dorința unui anticar la început de an

A venit peste noi și 2018, anul cel nou. Ce avem de făcut în acest nou an? Să fim mai buni, mai înțelegători, mai omenoși adică. Omenoși, frumoși (pe dinăutru și pe dinafară) și iubitori de oameni (eventual și de câini și pisici). Mda, cam asta se spune peste tot, în fiecare an, de către toți, că-ți vine rău de atâta bunătate declarată și urată. De-abia acum, după atâta amar de timp, îl înțeleg Ebenezer Scrooge și nu mi se pare deloc plauzibilă schimbarea sa (dar deh, oamenii vor să creadă în bunătatea înnăscută a omului și asta le-a vândut istețul Dickens). Nu știu alții cum sunt, dar eu nu vreau să fiu mai omenos decât am fost în 2017, în 2016, în 2015 etc. Dimpotrivă, aș vrea să fiu mai rău, mai negru-n cerul gurii. Nu de alta, dar aș vrea să văd cum este să fii șef, să-i domini pe alții, să-i comanzi, să-i faci să se simtă ultimii oameni de pe pământ, să-i manipulezi până la anularea oricărei umbre de voință. În fine, să-i faci să citească toate cărțile de self help din librării, pentru a încerca iluzia că da, mai există o șansă pentru ei de a-și recupera stima de sine pe care tu, cel rău, le-ai făcut-o praf și pulbere. Dar nu e tocmai ușor să fii de partea Răului, de partea întunecată – on the dark side, așa, ca Darth Vader. Trebuie să respecți niște reguli, să fii consecvent – asta dacă vrei să dai dovadă de ceva finețe în răutatea ta, să nu fii chiar un bădăran care dă în cap din prima celui din fața sa.

Unul dintre puținii apologeți ai Diavolului, poate singurul cu ceva ștaif, dacă ar fi să-l credem pe Giovanni Papini (vezi „Diavolul” de Giovanni Papini, traducere de Corina Anton, Humanitas, București, 2013), a fost un medic german, convertit la filosofia kantiană, pe nume Johann Benjamin Erhard (1766-1827). În „Apologia Diavolului”, text publicat în 1795 în „Philosophisches Journal”, Erhard consideră că, așa cum este posibilă o moralitate întemeiată pe Bine, poate exista și o moralitate construită pe Rău. Această morală se bazează pe șapte reguli de viață, reguli pe care le redau mai jos (bineînțeles, pentru cei interesați de a nu mai fi buni, înțelegători, omenoși etc., dar și pentru cei care vor să intre în politică): 

„1. Nu fi niciodată sincer și arată-te a fi ca atare. Pentru că, dacă tu spui adevărul, ceilalți pot să conteze pe tine; tu îi slujești pe ei, iar ei nu te slujesc pe tine.

2. Nu recunoaște nici o proprietate, dar afirmă că proprietatea este sacră și inviolabilă și însușește-ți tot. Dacă nu poți să posezi totul fără să ți se opună nimeni, totul depinde de tine.

3. Servește-te de moralitatea celorlalți ca de o slăbiciune pentru a-ți atinge scopurile.

4. Îndeamnă-i pe toți la păcat, în timp ce tu pari să recunoști necesitatea moralității.

5. Nu iubi pe nimeni.

6. Fă nefericit pe oricine nu vrea să depindă de tine.

7. Fii pe deplin coerent și nu te căi niciodată de nimic. Ceea ce ai hotărât odată fă și pe urmă fie ce-o fi. Astfel îți demonstrezi întreaga independență, iar prin coerența acțiunilor tale pari a fi un om drept, ceea ce îți dă un mijloc abil de a-i transforma pe ceilalți în sclavii tăi înainte ca aceștia să-și dea seama”.

 

Despre autor

Bozz

Bozz

Bozz lucrează de cinci ani într-un anticariat bucureștean. Este absolvent de Litere, dar nu crede că studiile sale îl pot ajuta la modul concret, cel puțin nu în această viață. Și-a găsit consolarea în munca de anticariat și în cele trei beri pe care le bea conștiincios în fiecare seară. A acceptat să scrie la rubrica „Anticariat” din pură plictiseală, deși, în adâncul sufletului său, mai crede în puterea literaturii de a schimba mentalități.

Scrie un comentariu