Plicul lui Pașadia In memoriam

Dreptate lui Ducu Darie!

A murit Alexandru Darie – în cultura română, mult mai colocvială decît multe altele, Ducu – și eu nu găsesc un necrolog pe măsură, adică unul care să fie vrednic de un regizor adevărat. Din păcate, nu i-am văzut nici un spectacol, dar spun asta oameni în care am încredere. Cu atît mai trist că găsesc ori articole pur informative, ori unele de prost-gust despre cine nu va merge la înmormîntare sau cine este fiul său unic. Oricum, unii nu știu decît să tot repete că a fost fiul lui Iurie Darie.

Sper să apară, într-un sfîrșit, un mic eseu personal sau chiar mai multe din care să reiasă ce fel de om era. Știm cu toții, firește, că viața de om nu lasă urme de neșters. Dar ar fi totuși trist ca un regizor care a influențat gîndirea și cariera atîtor artiști să se stingă cu inepția și josnicia în urma lui.

L-a răpus o boală și somatică, și psihică cum este cancerul. O boală teribilă care îl lasă pe om aproape numai cu umbra lui. Jovialitatea, umorul, pofta de viață se sting treptat și rămîne doar amărăciunea sau, sper, înțelepciunea. Orice destin trebuie înțeles prin suflet și empatie, nu prin informații de cancan.

Ce face un artist? Îi ia pe Shakespeare, pe Corneille, pe Brecht, pe Delavrancea, se adîncește în opera lor, și încearcă să le dea o interpretare tonică. Dacă nu e escroc, încearcă cu adevărat, dar nici dacă nu e escroc, succesul nu e garantat. În cazul unui succes, e numit geniu, profet, urmașul lui Ciulei și al lui Harag – în cazul unui eșec, un nătăfleț sau o canalie, rușine pentru numele acelorași.

Și în tot acest timp, el se gîndește și suferă pentru că este foarte rar înțeles cu-adevărat, cu sudorile și căutările sale. Dar pînă cînd nu e atacat de cancer, reușește să facă față laudelor și hulei. Cînd află despre boala sa, se gîndește poate că nu va fi niciodată înțeles.

Să nu-i dăm dreptate.

 

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu