Atelier

Era negru ca dracul şi avea ochii roşii

În Chiuzbaia, la cinci kilometri de Baia-Sprie, s-au născut Iosif Vissarionovici Bele şi Vladimir Ilici Paşca. Era anul una mie nouă sute treizeci şi unu. Cei doi au apărut în aceeaşi zi în locul numit Groape. Părinţii lor erau mineri. Bele lucra la Mina Herja. Paşca la mina Baia-Sprie. La scurt timp de la naşterea celor doi, cunoscutul Marmorosch Blank a dat faliment la Bucureşti. Şi cum începuse prima curbă de sacrificiu în România, nici în Chiuzbaia lucrurile nu mergeau prea bine. Minerii Bele şi Paşca au ajuns şomeri. Ca să se răzbune pe capitalism, Bele l-a poreclit pe Iosif  Vissarionovici, fiul lui de nici un an, Lenin, Paşca i-a spus lui Vladimir Ilici, Stalin. În Chiuzbaia aşa le-au rămas numele. Aşa-i strigau mamele lor când îi chemau în case. Aşa le spuneau, mai târziu, minerii şi aşa le-a spus şi preotul la biserică atunci când le-a sosit vremea însurătorii.

Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin şi Vladimir Ilici Paşca zis Stalin, s-au angajat la mină. În anii ’60 cei doi erau membri de partid. În scurtă vreme au ajuns secretari ai organizaţiilor de bază: Stalin la mina Herja şi Lenin la mina Baia-Sprie.

Au condus destinele partidului comunist până au ieşit la pensie.

Mina Herja şi mina Baia-Sprie aparţineau Centralei Minelor din Baia Mare. Stalin îi repartiza butelie pentru aragaz lui Lenin şi Lenin făcea la fel pentru Stalin. Când s-au dat pentru organizaţia de bază două televizoare color, Stalin a primit unul de la Lenin şi Lenin l-a primit pe al doilea de la Stalin.

În pensie au intrat amândoi în aceeaşi zi. După evenimentele din anul o mie nouă sute optzeci şi nouă, Vladimir Ilici Paşca nu s-a putut obişnui cu căderea comunismului din România şi a murit.

În Chiuzbaia s-au organizat funeralii comunale. S-a ocupat Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin.

“Tânjesc după Stalin, avea să spună tot mai des Lenin celor cu care se întâlnea pe drumul Chiuzbăii”.

“Să nu te sfârşeşti Iosif  Vissarionovici şi nu uita, mai ales, să ne laşi pe vreunul ca tine”, aveau să-i răspundă chiuzbăienii dezamăgiţi de capitalismul revenit în comuna lor în anii nouăzeci.

“Cum să nu ascult vocea poporului”, îşi spunea Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin.

Pentru cei doi comunişti anul o mie nouă sute şaizeci şi cinci a rămas o bornă greu de descifrat aşa că au dezbătut-o într-o memorabilă şedinţă de partid.

S-a întâmplat în douăzeci şi trei ianuarie la ieşirea minerilor din schimbul unu. Şedinţa a fost comună, au venit la Mina Baia Sprie şi cei de la mina Herja.

Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin găsise printre textele de partid care urmau a fi discutate, o notiţă a unui călugăr budist care, aflându-se în vizită la Leningrad, i-a spus unui recepţioner de la hotelul unde se cazase: “E greu să dormi în oraşul vostru, în copaci sunt prea multe suflete pe care Dumnezeu nu le-a luat încă…”.

Toţi minerii comunişti aflaţi în sala de şedinţe şi-au dat cu părerea. Nimeni n-a înţeles mare lucru. Şedinţa aceea s-a terminat cu chemarea la organul de securitate a celor doi secretari ai organizaţiilor de bază. După lungi cercetări s-a aflat că textul despre care s-a povestit la mina Baia-Sprie era dinaintea orânduirii comuniste şi se referea la capitalismul putred.

Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin şi Vladimir Ilici Paşca zis Stalin au primit sarcină să organizeze o altă şedinţă pentru a lămuri lucrurile. Aşa au şi făcut. Minţile minerilor de la Herja şi Baia-Sprie nu trebuiau lăsate în întuneric.

Alte probleme cu organele Statului n-au mai fost.

Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin a avut o discuţie cu Vladimir Ilici Paşca zis Stalin în noaptea de patrusprezece septembrie a anului două mii doi. Parcă era realitate, parcă era un vis.

Viul Iosif  Vissarionovici din Chiuzbaia, zis Lenin, n-a înţeles de ce l-a vizitat mortul Vladimir Ilici din Chiuzbaia, zis Stalin.

 

 

VISUL

 

“Visez”, își zicea Iosif Vissarionovici Bele zis Lenin, “e noapte, și-n visul ăsta e noapte, uite-l pe Vladimir Ilici zis Stalin din Chiuzbaia, vecinul meu, prietenul meu, niciodată n-a fost așa de vesel, așa de surâzător în vis.”

Vladimir Ilici venise însoțit de două făpturi ale visului. Iosif Visarionovici se uita la ele. Semănau cu afișele din anii 60 în care Lenin și Stalin apăreau în timpul alegerilor.

Erau Vladimir Ilici Lenin și Iosif Vissarionovici Stalin, așa că Iosif Visarionovici Lenin îi pofti să ia loc pe fotoliile din dormitor. Vladimir Ilici Stalin se așezase pe patul în care Iosif Vissarionovici Lenin dormea și visa. Vladimir Ilici Stalin era mândru că reușise să-i facă așa o mare surpriză prietenului său Iosif Vissarionovici Lenin.

Făpturile așezate în fotolii stăteau de vorbă, parcă se certau, din când în când se uitau înspre patul unde Iosif Vissarionovici zis Lenin din Chiuzbaia dormea și visa, cuprins de o bucurie inexplicabilă care-i inundase pieptul.

Discuția aia i-ar fi plăcut să nu se mai sfârșească dar tot ce era frumos se termina repede.

 

“Poţi simţi mirosul celui mai de preţ parfum franţuzesc fără să-l ai în preajmă?”

“Pot”

“Şi cel mai fetid miros, poţi?”

“Nu pot.”

“Eşti duh cu guriţă rotundă sau cu guriţă ascuţită?”

“Ce sens am, vrei să zici?”

“Ai…trupul ţi-e ca machiajul unui actor ce joacă multe roluri în aceeaşi noapte?”

“În general aşa sunt?”

“Dacă eşti când voi striga: “Vine şeful” să te ascunzi. “Vine şeful, Iosif  Vissarionovici.” De ce nu te-ai ascuns?”

“Poate întrebăm pe-acolo pe SUS, poate ai fost un om şi-apoi un Sfânt, Vladimir Ilici. Pentru mine seminaristul, credinciosul s-ar cădea să vină un răspuns.”

“Nu-I mare brânză, Iosif  Vissarionovici.”

“Scofală.”

“Brânză.”

“Scofală.”

“Scofală, cum zici dumneata, Iosif  Vissarionovici.”

“Adică să recunoşti un adevăr pe care nu-l cunoşti, Vladimir Ilici?”

“Când vine eclipsa,o să-l cunoşti.”

“Adică o să-l recunosc, Vladimir Ilici.”

“Pe imaş sunt şase vaci Holstein şi-un taur Simmental.”

“Se pregăteşte o nouă rasă, Vladimir Ilici.”

“Pasc, Iosif  Vissarionovici.”

“De culoare galbenă cu amestecături de A.D.N. în ea? Vladimir Ilici”

“Un produs al florilor, Iosif  Vissarionovici”

“Cei care lansează sau răspândesc zvonuri şi cei care le ascultă sunt plătiţi de propaganda deşănţată, Vladimir Ilici.”

“N-a fost rău să fiu tânăr şi vienez, Iosif  Vissarionovici. Am plecat, am simţit că va fi mai bine pentru mine.”

“Viena în care nu se fura nici un fir de păr, când te-ai săturat de Viena cea prea cinstită, ai venit aici, Vladimir Ilici.”

“Adică aţâţă şi instigă…petele alea roşii sunt pe abdomen, piept şi spate? Pari intoxicat. Uită-te cum eşti Iosif  Vissarionovici şi zi: vai. Eu sunt ăsta.”

“Cine sunt, de unde vin, încotro mă îndrept, Vladimir Ilici? Sunt singur, sau nu?”

“Eşti cu mine Iosif  Vissarionovici.”

“Cum poţi dovedi aşa ceva, Vladimir Ilici.”

“Definit, infinit, Iosif  Vissarionovici.”

“Şi finit, Vladimir Ilici. Şi finit.”

“Vin de jos în sus sau…invers?”

“Greu de zis, Iosif  Vissarionovici.”

“Greu de crezut, Vladimir Ilici.”

“Unii urcă şi coboară, în timp ce alţii coboară şi nu mai urcă.”

“Echilibru, dezechilibru, Vladimir Ilici. Vin din Nord, din Sud, din Est şi din Vest?”

“Referitor la aceste întrebări Iosif  Vissarionovici, e clar că sunt neînţelegeri în toate sferele vieţii sociale.”

“Cu ce scop?”

“Bine-nţeles că nu întâmplător.”

“Aş putea adăuga experienţele intime, Vladimir Ilici pe care nu le pot dezvălui şi n-am cui le spune?”

“Viaţa ta a fost şi este un haos aflat în echilibru sub toate aspectele şi formele ei, Iosif  Vissarionovici. O viaţă plină de ignoranţă fără salturi calitative.”

“Aşa e Vladimir Ilici, minciunile şi constrângerile adică adevărurile absente au fost religia în care am fost educat.”

“Şi tainele că eşti plin de ele, Iosif  Vissarionovici.”

“Şi tainele Vladimir Ilici.”

“Hirohito şi-a negat provenienţa divină.”

“Bine a făcut, cine-i urmează exemplul.”

“Ca să ştii nu e nevoie să înveţi, Iosif  Vissarionovici.”

“Europa suferă de o bulimie financiară, vecinii noştri suferă din greu, Vladimir Ilici.”

“Toţi trântorii religioşi şi politici se autosusţin.”

“Reciproc.”

“Se autosusţin reciproc, Iosif  Vissarionovici. Ai dreptate.”

“De unde şi până când, Vladimir Ilici.”

“Reversibil, Iosif  Vissarionovici, ce s-a făcut se va mai face.”

“Ce a fost, va mai fi, Vladimir Ilici.”

“Nu e nimic nou sub soare. Nimeni nu-şi mai aduce aminte de ce a fost mai înainte, şi ce va fi nu va lăsa nici o urmă de aducere aminte în cei ce vor trăi mai târziu, Iosif  Vissarionovici.”

“Nod în papură, alba-neagra pe spinarea celor de jos, Vladimir Ilici.”

“În vecii vecilor nu e acelaşi lucru cu eternitatea, Iosif  Vissarionovici.”

“O iau la fugă Vladimir Ilici, eşti negru ca dracul şi ai ochii roşii.”

“Du-te Iosif  Vissarionovici, în curând nu vei mai ştii cine-i care.”

***

Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin s-a trezit speriat din propriu-i VIS. Era ora cinci dimineaţa. Avea un nod în crucea pieptului.

“Poate e vreun mesaj pe care mi-l transmite Vladimir Ilici”, şi-a spus Iosif  Vissarionovici. Apoi s-a culcat la loc şi a adormit.

S-a trezit odihnit la ora şapte de dimineaţă. Uitase visul, parcă-şi amintea că a dormit prost, până la ora cinci. Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin a dat din mână a lehamite, şi-a spus că bâiguielile nopţii nu au ce căuta în treburile zilei şi s-a dus să-şi hrănească vitele cu fân şi porcii cu lături.

Începea o nouă zi. Era cincisprezece septembrie, anul două mii doi. Pe drumul Chiuzbăii trecea autobuzul şcolii generale din Baia-Sprie.

“Galben în soarele dimineţii de toamnă, galben ca mugurii unei noi generaţii de tineri”, şi-a spus cu sufletul plin de bucurie Iosif  Vissarionovici Bele zis Lenin din Chiuzbaia, şi a încheiat plin de speranţă: “Ca pe vremuri prietene Vladimir Ilici, ca pe vremuri tovarăşe Stalin.”

Recomandare Literomania

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Scrie un comentariu