EcoLogica

Fabricile de reciclare– atelierul lui Moș Crăciun cu deșeuri

„Laser, frate!” Din dreapta mea pleacă spre spatele halei, gata sortate, ambalaje de folie de plastic de toate mărimile și culorile: punguțe de Mega, țipla în care sunt trase mare parte din fructe și legume, saci de gunoi goi. Și mai în dreapta, alte două benzi care merg în aceeași direcție: una cu plastic alb, compact, alta cu sticle PET. Chiar pe sub platforma de metal pe care stau trece o bandă care aduce în sens invers plastic transparent. Cea mai încărcată este una din stânga mea, cu multe deșeuri amestecate – nu îmi dau seama ce sunt. Sub toate astea, încă un rând de benzi cu varii deșeuri care călătoresc în diverse direcții. Suntem ca într-un fel de Disneyland, doar că aceste aparate nu transportă turiști insolați, ci deșeuri care vor (re)deveni resurse.

RomWaste este doar una dintre fabricile de reciclare pe care le-am vizitat în ultimele luni. Aici vin deșeurile de la Romprest, care colectează în principal din Sectorul 1 al Bucureștiului.

Există două circuite paralele – pentru fracția uscată (ambalaje curate, reciclabile, colectate separat de locuitori și predate către Romprest) și pentru cea umedă (tot ce nu se încadrează la fracția uscată). Din interacțiunile mele cu Romprest, de pe când abia începusem să fac demersuri pentru colectare selectivă în blocul meu, înțelesesem că doar fracția uscată merge către reciclare. Aici, însă, am văzut că se recuperează materiale reciclabile și din fracția umedă, adică din gunoiul menajer. Procesul este, însă, mult mai anevoios și mai puțin eficient decât în cazul deșeurilor pre-selectate de cetățeni.

Mi-am amintit, cu ocazia asta, despre o întrebare care apare invariabil, la fiecare atelier EcoLogos de colectare selectivă pe care îl ținem: „de ce să-mi bat capul să colectez separat, dacă ei (=colectorii) vin și le iau pe toate la grămadă…?”

Întrebarea și indignarea sunt pe deplin justificate – este într-adevăr demoralizant să vezi cum, după ce tu ai depus efortul de a sorta deșeurile reciclabile, colectorii le pun pe toate în același camion. Totuși, asta nu înseamnă că acele deșeuri pe care noi ne-am străduit să le separăm ajung la groapă. Nu este în interesul nimănui ca asta să se întâmple.

Deși, din punctul de vedere al imaginii, este neinspirat ca un colector să amestece în camion fracțiile pe care tot el le-a cerut separate, noi nu le-am separat degeaba. Pentru că el plătește „taxa la groapă” conform cantității de deșeuri pe care o depozitează acolo, este în interesul lui ca această cantitate să fie cât mai mică. De aceea, marea majoritate a deșeurilor sunt resortate odată ajunse la sediul colectorului/reciclatorului și valorificate în cât mai mare măsură. Așadar, efortul pe care îl depunem acasă pentru a colecta separat conform cerințelor colectorului are sens.

Asta am văzut la fabricile de reciclare pe care le-am vizitat, printre care Sigurec și RomWaste – niște oameni care recuperează tot ce se poate recupera, cu o îndemânare ieșită din comun, uneori cu ajutorul utilajelor performante care par a fi scoase din filmele SF (o mașinărie, spre exemplu, folosește laserul pentru a identifica și separa diferitele tipuri de plastic) și întotdeauna cu răbdare.

Într-o piață a deșeurilor debusolată, cu prea puține standarde clare de colectare selectivă, iată că sunt totuși lucruri care funcționează. Ce putem face este, întotdeauna, ceea ce ține de noi. Putem începe cu regândirea coșului de gunoi din bucătărie.

 

Despre autor

Irina Vasilescu

Irina Vasilescu

Irina Vasilescu este ONG-istă de când intrat în câmpul muncii. Acum creează atelierele EcoLogos pentru om și natură în echipa Asociației SNK.

Scrie un comentariu