Flash fiction stories

Flash fiction stories – aprilie 2019 (I)

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Editura Paralela 45 are în vedere publicarea, în colaborare cu Literomania, a unui volum de flash fiction cu prozele apărute în cadrul acestei rubrici (cu condiția ca prozele selectate să fie inedite). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

  1. prozele să nu depășească 1000 de cuvinte;
  2. numele autorului să fie indicat la începutul textului;
  3. documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
  4. nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
  5. autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

 

Gunoiul

Anca Goja

În sfârșit, au sosit ziua, ora, momentul. Îmbrăcat cu cămașa cea nouă, descheiată la primii doi nasturi, cu mânecile suflecate și cu geaca de piele pe care o ținea cu un deget de agățătoare, Sorin a ieșit pe ușă. A încuiat-o, a verificat-o din reflex și a coborât aproape zburând treptele. A găsit mașina la locul ei, a urcat, a învârtit cheia în contact și a dat drumul la muzică. Albumul lui preferat, pe care îl găsea cel mai sexy, cel mai plin de vână, cel mai inteligent, în fine, cel mai. Sorin era entuziasmat, excitat, febril, dar îl supăra un gând. Un gând ca un nor cenușiu, gata să scape câteva zeci de litri de apă, care avertizează din când în când cu cîte un fulger și un tunet, dar care totuși nu se poate hotărî să plouă. Căci Sorin știa că a uitat ceva, însă nu reușea să își amintească ce anume.

Ajuns la destinație, a constatat că nu era niciun loc de parcare liber. Dar ziua era prea frumoasă ca să o strice cu gânduri negative. A dat un ocol clădirii, fără să găsească un loc de parcare, apoi a decis să lase mașina în fața porții unei case. Ora era târzie, casa părea locuită de niște bătrâni, iar bătrânii se culcă devreme, nu ies noaptea în oraș, la curve.

Cu pasul sprinten, Sorin s-a apropiat de ușa deasupra căreia trona o firmă luminoasă, roșie-albastră. Cu gândul la obiectul pe care l-ar fi putut uita acasă, a coborât câteva scări și a intrat în încăperea slab luminată de niște spoturi colorate, cu muzică languroasă și o scenă în jurul căreia erau aranjate scaune. Într-o parte era barul, unde servea un tip musculos, îmbrăcat doar cu o vestă de piele. Sorin s-a dus direct la el, i-a cerut un whiskey mare și s-a întrebat de ce tipul musculos se uita chiorâș la el. A încercat chiar să îi zâmbească, simțea nevoia să și-l facă prieten, însă bărbatul i-a aruncat o privire plină de dispreț și i-a întors spatele.

Nu se știe cum, asta i-a readus în minte lui Sorin sentimentul debusolant că uitase ceva acasă. Dar era hotărît să se simtă bine. Să trăiască clipa la maxim. Cu paharul de whiskey în mână, s-a așezat pe un scaun, cu fața spre scenă. O gagică brunetă, în bichini și sutien cu paiete, dansa la bară. Bărbatul i-a urmărit mișcările, unduirea spatelui, forma feselor, zveltețea picioarelor. Apoi a început să se caute prin buzunare. Bani avea, luase câteva bancnote din fondul lui secret. Cheile de la mașină erau acolo. Prezervativele, în buzunarul cu fermoar al jachetei de piele. Batista din bumbac, cu carouri albastre, primită cadou de Moș Nicolae de la Gina, nevastă-sa, era acolo. Încă mirosea a balsam de rufe.

Sorin și-a șters cu ea buza superioară, pe care se adunaseră picături de sudoare. Îi era cald. Chiar atunci observă că domnișoara de pe scenă coborîse și se apropia de el cu pași lascivi. L-a mângâiat pe obraz, luându-i batista și ștergându-și cu ea sânii acum dezgoliți. Apoi i-a aruncat-o în față. S-a întors cu spatele și i s-a așezat pe picior, continuând să danseze, să se contorsioneze, să își scuture pletele brune. Mirosea a transpirație și a parfum dulceag.

Și atunci, chiar atunci, când părul ei îi atingea obrajii, când muzica părea mai sexy decât oricând, când pe piciorul lui sălta ușor ușa spre paradis și când într-o mână ținea o bucată de pânză cu miros de balsam de rufe și sâni transpirați, în mintea lui Sorin s-a produs o străfulgerare. Minutele de dinainte de a pleca de acasă i s-au derulat în minte clar, ca un film alb-negru în relanti:

-Eu o să merg să iau puțin aer, a spus el.

-Deschide și tu geamul, dacă vrei aer, i-a răspuns Gina, în timp ce întindea niște șosete la uscat, în baie.

-Mă duc să mă plimb. Toată ziua am lucrat la calculator.

-Dacă m-ai fi ajutat și tu puțin la curățenie, nu te-ar mai fi durut spatele. Nu te-ai gândit să mă scoți și pe mine la o înghețată, că n-am mai ieșit în oraș de săptămâni întregi. Muncă la serviciu, muncă acasă. În fiecare zi, aceleași lucruri, s-a plâns femeia, scuturând un cearceaf.

-Da, iubițel, ai dreptate. Lasă că o să ieșim și noi la restaurant într-o zi, i-a spus el împăciuitor, și a pupat-o pe vârful nasului.

-Măcar du gunoiul la tomberon, i-a aruncat Gina, văzând că el dădea să iasă din baie.

Tipa își freca sânii în continuare de el, dar acesta era doar un pretext pentru a-i pipăi buzunarul de la piept. Sorin a scos o bancnotă și i-a îndesat-o fetei în bikini. Apoi s-a ridicat și a ieșit. Cu mintea aburită, și-a căutat mașina. La lumina becului chior, a citit pe capotă mesajul zgâriat cu cheia: „Sunt un idiot”. S-a urcat la volan și a condus în viteză spre casă. Inima îi bătea tare. A descuiat ușa cât a putut de silențios și s-a dus direct la dulapul de sub chiuvetă. Gunoiul era tot acolo. A luat sacul și l-a dus la container. A aruncat și batista cu carouri albastre. Apoi s-a întors în apartament, și-a îndesat toate hainele pe care le purtase în mașina de spălat, a făcut un duș și s-a strecurat în pat, unde Gina sforăia ușor.

 

 

Pachetul cu țigări

Alexandra Sonu

Își aranja perna pentru a nu știu câta oară. O tot întorcea de pe o parte pe alta, căutând să fie ba rece, ba caldă. Citise undeva că nu este bine să te uiți la ceas în timpul nopții, că-ți fuge somnul. Totuși era mai anxios și mai agitat ca niciodată. Întinse mâna după ceasul aflat pe tăblia de sus a recamierului. Și ceasul, și recamierul – moștenire de la bunică-sa. Acum că se gândea la asta, i se părea așa bizară lipsa asta a somnului… adică ce Dumnezeu, chiar și când s-a prăpădit bunică-sa, săraca, că tare s-a mai chinuit ultimele săptămâni, tot a dormit tun, a suferit doar în timpul zilei, de la 7 dimineața la 10 seara. „Al dracu’pled”, și iar se foia nervos, când pe stânga, când pe dreapta patului.

El nici măcar nu se gândise niciodată la nimic. Nu în profunzime, cel puțin. Cu ce-l ajuta? Nu avea păreri, pentru că nu îl interesa ce fac unul sau altul. Era un funcționar oarecare, la o instituție oarecare, într-un oraș oarecare. Se pierdea în mulțime, nici colegii nu îl băgau vreodată în seamă, uitau că e de-al lor. Oricum, avea un salariu decent, nu se plângea de dureri de spate, de dinți sau de prostată, inima mergea foarte bine, credea el, și nu-l deranja nimeni – nu tu soacră, soție, copii. Nici vecinii nu știau cine e, deși locuise în apartamentul ăla de ani buni. Viața lui era calmă, liniară, nu era mânat de ambiții, pofte sau dorințe. O viață sănătoasă, echilibrată. Că, până la urmă, el își câștiga pâinea, el își plătea întreținerea și facturile la apă și lumină și mai făcea destul și cât să se răsfețe săptămânal cu câte o bere, o pizza sau un păhărel de lichior. Singur cuc. Apoi, de 40 de ani, adică de când s-a născut, și-a petrecut fiecare vacanță de vară la Tușnad. Acolo s-au dus și părinții lui toată viața, două săptămâni la băi în fiecare august. Ei mergeau împreună, el merge singur, stă în gazdă la un bătrân trecut bine de 90 de ani, fost coleg de hală cu bunică-su. Bătrânul nu mai aude de mult și nici de vorbit nu mai vorbește, dar păstrează cu sfințenie camera curată și pregătită pentru venirea lui. Programul lui la băi era exact același ca și acasă. Se trezea la șase, își făcea toaleta în zece minute – duș, bărbierit, aplicat două degete de esență de mosc pe gât și la manșete –, mânca două ouă fierte tare și bea o cafea neagră în timp ce se uita pe pereți.

În alte cuvinte, dacă nu era deja evident, viața lui era monotonă și în orice caz, nu experimentase niciodată gânduri metafizice sau filosofice legate de viață, sensuri, meniri etc. Dar uite, domnule, că fix în noaptea asta l-au apucat năbădăile și se simțea nesatisfăcut și de muncă, și de veșnicul lui Tușnad și de oribilitatea asta de pled rusesc care îl încingea noapte de noapte. Își analiza viața. Fără voia lui, că el nu s-ar fi gândit să-și fi analizat viața înainte. O existență ternă, marcată parcă de lipsa oricărei culori, tipică perioadei în care a crescut și sătucului prăfuit în care a copilărit până a plecat la facultate.

Cu ambele brațe încrucișate sub cap, rememora zilele trase la indigo pe care le trăise în casa părintească. Fusese un copil iubit, nu-i vorbă, cel puțin așa credea, având în vedere că în casa lui semnele de afecțiune lipseau, nu pentru că n-ar fi existat, ci pentru că ai lui erau oameni simpli, egali, fără înclinații pasionale. Și-aduse aminte mai ales de taică-su, Dumnezeu să-l odihnească, cum avea un pachet de țigări pus deoparte, pentru urgențe. Luat pe sub mână, tutun bulgăresc, ieftin și înecăcios tare, dar singurul de care se găsea în sat. Când se întâmpla ceva, părinții lui stăteau pe scările crăpate ale pridvorului și împărțeau o țigară, un gest de o intimitate rară la ai lui. Probabil singurul, de altfel. Exclamau pe rând „măi să fie”, după care totul era uitat și viața mergea mai departe. Nu știa nimeni niciodată despre ce era vorba, că niciunul nu zicea nimic.

Așa, tot revăzând anii fecioriei, îl prinse somnul și se scufundă adânc în pernița cu pene de la bunică-sa, ca atunci când avea zece ani și venea de la școală. Visă că se întorcea acasă, copil fiind, și îl găsea pe taică-su în atelierul micuț din spatele casei, reparând opincile maică-sii. Era cald rău, dar copacii îi țineau umbră și taică-su îi ciufulea părul fin și rar cu mâna lui mare de urs.

La șase când sună alarma, se ridică dintr-o mișcare din pat. Sună repede la serviciu să se învoiască pe motiv de boală – ceea ce nu se mai întâmplase vreodată – și își începu ritualul de dimineață. Toaleta, ouăle tari, cafeaua neagră, dar nu se mai uita pe pereți. Se gândea la mama lui, pe care nu o văzuse de cel puțin un an. Nu vizitase mormântul tatălui lui de la înmormântare. Visul din timpul nopții îi revelase motivul angoasei – îi era dor.

 

 

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu