Flash fiction stories

Flash fiction stories – iunie 2019 (II)

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Editura Paralela 45 are în vedere publicarea, în colaborare cu Literomania, a unui volum de flash fiction cu prozele apărute în cadrul acestei rubrici (cu condiția ca prozele selectate să fie inedite). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

  1. prozele să nu depășească 1000 de cuvinte;
  2. numele autorului să fie indicat la începutul textului;
  3. documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
  4. nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
  5. autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

Prima soţie

Crenguța Sandu

– Uite, uite, țe fați tu la mine, Mona, tu omori!! Ieri scandal si zici să plec dacă vreau să-mi iau alte neveste si azi îmbrați dantele si mătăsuri si facem prostii în timpul zilei cu copiii în casă!

– Hassan, copiii sunt în treburile lor cu teme, internet și ce-or mai face, iar în căsoaia asta imensă avem destulă intimitate. Nu e asta problema!… De ce nu zici nimic? Vezi? Sunt capabilă să mă schimb. M-am săturat de scandal! Vreau liniște! Te iert, dar nu divorțez. Să îți intre bine în cap. Niciodată!

– Da, Mona, stiu si nu e vorba de divorț. Am explicat la tine de o sută de ori. Eu vreau căsătorie din nou dacă întâlnesc pe cineva. Permite religia mea fără divorț. Nu poți ține la mine forțat, vrei, nu vrei, trebuie să plec. Dacă tu fați o zi scandal, o zi dragoste din cauză de gelozie, eu nu poate trăi asa. Eu trebuie liniste, pentru ca să trăiesc.

– Dar liniștea mea? Nu mai știu ce e aia de un an şi jumătate, și e din cauza ta!

– Tu geloasă Mona! Îmi pare rău. Nu poate da o doamnă like la mine că tu spui E iubita ta de la 20 de ani! Eu nu avut iubită la 20 de ani si dacă avut e în trecut!… Căsătoria noastră, Mona, nu mai merge de ani, stii bine.

– Vrei să te însori cu iubita ta de la 20 de ani! Asta e problema. Mi-a confirmat chiar ea. De ce nu vrei să recunoști? Să-mi ceară prietenia pe Facebook şi să-mi scrie pe wall că e cu tine, să vadă toată lumea. Câtă nerușinare poate să aibă femeia asta! Tu nu realizezi?! Te manipulează cum vrea ea. Crezi că te iubește? Nu te iubește!

– Nu spune lucruri despre persoane pe care nu le cunosti, Mona. Nu stiu cine scris la tine. Poate este o prietenă de-a ta!

– Prietenele mele nu fac așa ceva. Tu îi iei apărarea ei în fața mea? Nu pot să cred!

– Nu iau apărarea. Nu cunosti persoane si emiți judecată.

– Asta faci și tu când vorbești despre prietenele mele. Nu pot să cred că alergi după o himeră. La 20 de ani erați niște copii, era altceva! Acum sunteți trecuți prin viață. Sunteți alți oameni. O să regreți! Te cunosc bine, Hassan.

– Esti geloasă! Femeia asta fost colega mea de la liceul din Siria, nu va fi a doua nevastă.

– Și atunci cine va fi?

– Nu cunosc, Mona. Poate întâlnesc si îndrăgostesc din nou.

– Ești atât de crud.

– Dar, Mona, țe am zis?

– Vorbești cu ea?

– Care ea?

– Colega de liceu?

– Mai vorbim, stii bine, de ce întrebi la mine?… ca să superi la tine, plângi toată noaptea si mâine faci scandal? Trebuie să fațem înțelegere.

– Ce o să zică copiii, familiile noastre, prietenii? Nici nu vreau să mă gândesc. La 48 de ani, după ce ți-am făcut și crescut doi copii, după ce am renunțat la munca mea, nu e drept.

– Eu te-am lăsat muncești. Tu ai zis Stau acasă!… O să plec, Mona. În România e criză, afacerile au început să meargă prost. Mut în Turcia, va fi mai bine. Casa asta nevoie de bani are, apoi copii, tu, eu…

– A doua ta nevastă.

– Trebuie să fiu acolo, posibil jumate de an si aici jumate de an. Nu pot pierde așa oportunitate, Mona. Sunt mulți refugiați din Siria în Turcia, zilele astea, si tot or să vină. Pot face profit mult. Milioane de euro.

– Atât de bine o să-ți meargă?! Hm, chiar așa?… nu mi-am dat seama!! Știu că ești bun la făcut bani. Ai venit tu cu un geamantan în România și ai făcut atâtea!…ei bine, în fond s-ar putea să ne meargă mai bine… Poate o să ți se facă dor de mine. Dar trebuie să îmi dai bani dacă pleci, lunar, mulți bani, pentru toate cheltuielile copiilor, indiferent dacă vor dori tot felul de distracții, gadgeturi și tabere, și ce-or mai vrea, iar eu vreau bani de nutriționist, pentru că vreau să slăbesc și mai vreau antrenor personal, și vreau să învăț să joc tenis. Întotdeauna mi-a plăcut! Și… dacă o să faci mulți bani, vreau un apartament în centrul orașului, m-am săturat de casa asta, e ea mare, dar e la margine și… bineînțeles că o să vreau o mașină nouă, un Mercedes din ăla nou și… vreau în continuare femeia la gătit de două ori pe săptămână, la curățenie, călcat, spălat o dată pe săptămână și… grădinarul o dată pe săptămână, știi bine că îmi plac florile, și două excursii pe an în afara României, de minim o săptămână fiecare, în una dintre ele mergi obligatoriu chiar de îți mai iei trei neveste! Și… copiii noștri să te viziteze în weekenduri sau vacanțe dacă doresc. Și… mai vreau să fii discret! Vreau ca nimeni să nu afle ce aranjament avem. Am să le spun că îți împarți timpul între România și Turcia pentru că ai mutat afacerile.

– O să ai toate astea si dacă pot mai mult ofer, dar vreau liniste, Mona. Nu vreau gelozia ta. Dacă o să ții gura la tine, o să dau tot.

– OK. Așa o să fie.

– Ai văzut? Nu divorțăm.

– Nu divorțăm, dar vei pleca. Dacă asta vrei, poți să pleci, dar o să plătești pentru toate.

– Plătesc, plătesc tot. Să vezi asa ne va fi țel mai bine! O să plec curând si peste vreo trei luni întorc. Poate atunci o să stau în Romania vreo două luni. O să anunț la tine.

– Vreau să știu un lucru, Hassan.

– Care, Mona?

– M-ai iubit vreodată?

– Da, Mona, eu iubit la tine mult. Poate voi mai căsători si cu nevasta nr. 2 si nr. 3 si nr. 4, dar tu esti prima mea soție. Hai, să pup la tine, că săptamana viitoarea plec!

 

Tunelul Pumei 

Ionuț Manea

Puma Punku e o tradiție veche pe care oamenii au uitat-o în Blue Point. Pentru tatăl meu, era mai mult decât atât. Tradițiile erau obsesiile lui. Asta era preferata sa. Orice sărbătoare era un prilej pentru el de a purta masca lui ciudată; nu avea nimic în comun cu trăsăturile noastre. Tata era fascinat. Ar fi putut să ne vorbească ore în șir despre ea, în condițiile în care el era un om tăcut. Nimic nu-l entuziasma mai mult. La început, am fost geloasă. Când mama a suferit cumplitul accident, tata a plecat două zile de acasă. S-a întors hăituit, cu pământ peste tot și masca sângerând; inutil, mama murise. Vorbea incoerent despre o altă lume în care plecau cei dragi. Despre Tunelul Pumei, de care nu auzise nimeni. Nu văzusem o puma și, din ce îmi explica tata, semăna foarte mult cu o pisică. O noapte întreagă a săpat un tunel în spatele casei. Spunea că pe acolo se duce să se întâlnească cu mama. Slăbise vizibil, barba îi albise, ochii i se retrăseseră în orbite, speriați. L-am întrebat despre semnificația exactă a măștii. Dădea din cap și-mi spunea: „Nu ai cum să înțelegi. Sunt lucruri pe care nu le poți înțelege. S-a scurs prea mult timp și lumea s-a schimbat”.

Într-o zi, mama a adus acasă un bărbat de care se îndrăgostise pe stradă. Tata trebuia să dea dovadă de ospitalitate precum era firesc. Te poți îndrăgosti oricând și nu se cade să nu respecți acest lucru. El, în schimb, își lua masca și țipa ca un animal, mai degrabă ca o pisică. Grotesc. Partea rea era că o urmărea pe mama prin casă, nelăsând-o o clipă singură cu oaspetele. Apoi mama îl pedepsea pe măsură. Îl închidea în beci cu doamna plinuță, trecută, cu mustață și fără mulți dinți. Era vecina noastră de vizavi, ce lucra cu poloniu la reactorul nuclear din Blue Point. Ar fi avut patru sâni, dintre care unul crescuse pe spate, așa ziceau gurile rele. Nu am îndrăznit să-l întreb pe tata. Ieșise de acolo mai mult mort decât viu. Și primul lucru pe care-l făcea era să-și pună masca și să alerge după ceea ce numai mintea lui vedea. O ținea într-un acvariu, hrănind-o ca pe un pește. Nu ne lăsa să o atingem, dar era în permanență umedă și vie. În primii ani ai copilăriei mele o purta o dată sau de două ori pe an. Apoi din ce în ce mai des. Noi ne obișnuiserăm. De fiecare dată când ceva nu-i convenea, lua masca și nu scotea un sunet. După moartea mamei, devenise indispensabilă.

Acum zilele s-au scurs. Tata a îmbătrânit și o poartă în permanență. Și masca s-a schimbat. Nu mai este cea de dinainte. E la fel de netedă, dar nu mai e atât de tristă. Comisurile s-au ridicat cumva de-a lungul timpului. Când tata era fericit, masca era înspăimântătoare. Acum este invers. Tata e trist și masca pare satisfăcută. Cumva, ne-am obișnuit cu ea. Face parte din familie. Făcea, mai bine zis. A mâncat-o pisica primită în dar de la vecina de vizavi. Tata a murit după trei zile.

 

La nuntă

Sandra Ionescu

Curtea mică a bisericii era plină de lume. Cum afară era deja cald și frumos, femeile își etalau rochiile colorate, iar bărbații costumele elegante. Alina își pusese singura rochie pe care o utiliza de fiecare dată când avea ocazia, una neagră și lungă, care o ajuta să rămână aproape invizibilă. Își strânsese părul într-un coc, își fardase ochii cu dermatograf negru și își dăduse cu ruj roz. Aștepta cu nerăbdare, sub un arbore de liliac înflorit, venirea miresei. Parfumul florilor mov îi încânta simțurile. Avea impresia că era un personaj într-o poveste inventată.

Un Mercedes negru, cu un buchet mare de flori pe capotă și panglici la retrovizoare, se opri în fața porții. Oamenii se apropiară să vadă mireasa. Dar ea nu coborî.

–        Știți ce se întâmplă ? o întrebă Alina pe o doamnă singură.

–        Nu, n-am idee. Poate că Valentina are o problemă cu rochia.

–        Sunteți rudă cu mireasa? Eu am fost colegă de școală cu Valentina. Nu ne-am mai văzut de mult timp!

–        Valentina mi-e nepoată, mama ei mi-e vară de-a doua.

–        Știți cum se numește mirele ?

–        Costin. Au fost colegi de birou, la banca unde lucra Valentina înainte. Nu mai știu cum se numea. Vârsta, ce să mai!

Portierele mașinii se deschiseră într-un târziu, iar mireasa se arătă în toată splendoarea. Rochia era superbă, demnă de o prințesă, mai puțin demnă de bisericuța către care tânăra se îndrepta.

Toată lumea intră. Alina rămase mai în spate și o pierdu din vedere pe doamna cu care vorbise. Lângă ea, un cuplu tânăr comenta în șoaptă.

–        Ce bine arată Valentina! intră și Alina în discuție.

–        Da, ați văzut rochia? Se pare că a comandat-o în Spania!

–        Cred și eu! Valentina a fost tot timpul foarte la modă, răspunse Alina.

–        O cunoașteți de mult timp? întrebă tânăra.

–        De ceva timp. Am fost colege la bancă.

–        La BPR sau la Ober Bank?

–        La…

–        Și eu am fost colegă cu ea la Ober Bank. Mi-a părut rău că a plecat. Și voi ați fost colege…

–        La BPR. Înainte să se mute la Ober Bank.

–        Aha. Și mai lucrați acolo ?

–        Nu, nu. Și eu am plecat. Nu mai lucrez în bancă.

Soțul femeii le făcu semn să nu mai vorbească, slujba tocmai începea. Cele două femei tăcură. Alina asistă cu interes la toată ceremonia, fără să dea semne de plictiseală. Îi plăceau tare mult nunțile și visa să se căsătorească și ea într-o bună zi.

La sfârșitul ceremoniei, femeia o întrebă pe Alina:

–        Mergeți la restaurant ?

–        …

–        Aveți cu ce să ajungeți? Dacă nu, puteți veni cu noi în mașină.

–        Mulțumesc, sunteți foarte drăguți. Voiam să iau un taxi, răspunse Alina.

Cele trei persoane se îndreptară către automobil. Femeia îi puse multe întrebări Alinei despre perioada când lucrase la BPR, la care aceasta răspunse cu convingere. Ajunși la hotel, soțul merse să parcheze. Cele două femei se regăsiră în holul hotelului unde se afla restaurantul.

–        Îl aștept aici pe soțul meu, nu vreau să intru singură.

–        Sigur. Între timp, eu mă voi duce la toaletă.

Alina găsi toaletele, intră într-o cabină și se închise înăuntru. După câteva minute, auzi ușa deschizându-se. Cineva intră în timp ce vorbea la telefon.

–        Mă enervezi, Paula ! De ce nu mai vii?

–        …

–        Mă plictisesc singură, de-abia dacă îi cunosc pe miri!

–        …

–        Știi ceva ? Dacă nu vii, plec și eu, nu mai stau!

–        …

–        Da, da. Nu rămân singură. Pa!

Femeia închise convorbirea și ieși din toaletă. Alina ieși și ea, o urmări și se asigură că aceasta părăsise hotelul. Se îndreptă apoi către sala de mese, se apropie de schema cu amplasarea invitaților, căută o Paula, o găsi (noroc că era doar una) și reținu numărul mesei. Intră apoi împreună cu mai mulți invitați, fără să fie remarcată.

La masă, dădu peste cuplul care o adusese cu mașina. Ochi rapid numele Paulei și al prietenei. Află că era vorba despre Gabriela, așa că se așeză în locul ei și se adresă tinerei pe care o cunoștea.

–        Ah, îmi dau seama că nici nu ne-am prezentat. Eu sunt Gabriela, spuse Alina fără să cliplească.

–        Eu sunt Mădălina, îmi pare bine, răspunse femeia.

Cele două continuară să discute. Masa se umplu rapid. Primele farfurii apărură. La puțin timp după, formația începu să cânte și toată lumea se îndreptă către ringul de dans.

Seara decurse normal. Formația se oprea de fiecare dată când mai era servit câte un fel de mâncare și relua imediat apoi. Alina se amuză pe cinste, mâncă cu poftă din toate, dansă toată seara, se lăsă suprinsă în toate fotografiile de grup, ciocni veselă cu mirii și se eclipsă imediat după tort, fără să își ia la revedere de la cuplul lângă care stătuse la masă.

***

La câteva zile de la nuntă, Valentina și Costin se uitau împreună la pozele tocmai primite de la fotograf.

–        Ce frumoase sunt! remarcă ea. Cred că toată lumea s-a simțit bine la noi la nuntă.

–        Uite poza de grup de la biserică. Ce de lume ! spuse Costin.

Apoi vru să dea mai departe, dar soția lui îl opri.

–        Stai, stai! E ceva ciudat aici!

Valentina mări fotografia și îi arătă o persoană de la marginea grupului.

–        Tu o cunoști pe femeia asta?

–        Nu. E probabil cineva care a încurcat nunțile la biserică. Se mai întâmplă!

Continuară să deruleze pozele pe ecranul laptopului și, dintr-o dată, femeia reapăru într-unul din cadrele de la restaurant. Era chiar așezată la masă și discuta cu ceilalți.

–        Dar cine e femeia asta?

Parcurgând tot albumul, cuplul observă că femeia misterioasă apărea în mai multe fotografii. Într-una din ele, chiar dădea noroc cu ei. Valentina căută schema meselor și descoperi numărul la care aceasta stătea.

–        Uite, apare la masa numărul 6, unde trebuiau să stea Paula și prietena ei. Dar ele nu au mai venit la restaurant!

–        Vrei să spui că o persoană pe care nu o cunoaștem a participat la nunta noastră? întrebă Costin.

–        Exact!

–        Și noi nu ne-am dat seama?

–        …

–        Ce chestie! spuse Costin, uitându-se uimit către noua lui soție.

 

Parteneriat media

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu