Flash fiction stories

Flash fiction stories – mai 2018 (III)

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica, o dată la două săptămâni (în funcţie de textele trimise), microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). 

Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli: 

  1. prozele să nu depășească 1.000 de cuvinte;
  2. numele autorului să fie indicat la începutul textului;
  3. documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
  4. nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
  5. autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania. 

Spor la scris!   

În acest număr al Literomaniei, vă propunem câteva proze semnate de două colaboratoare fidele: Anca Goja și Dumitrița Stoica

Monotonie

Anca Goja

 

Uruitul continuu al maşinii de glazurat umple încăperea ca de o pâclă buretoasă, acaparantă. Zgomotul este acoperit doar de flişcăitul lui Aurel, care cântă o romanţă neidentificabilă în timp ce aşază în cutii fursecurile glazurate. La celălalt capăt al diavolului de metal stă Paul, care ia dintr-o ladă fursecurile şi le aranjează pe bandă. Apucă câte unul cu fiecare mână, îl scutură de seminţe  şi îl pune pe banda rulantă cu partea fină în jos. Biscuiţii înaintează uniform, nici prea lent, nici prea repede, până ajung în zona cu ciocolată topită, apoi îşi continuă drumul prin măruntaiele bestiei urlătoare, până la Aurel.

Paul apucă câte două fursecuri din ladă, le scutură bine şi le aşază în faţa lui. Apoi alte două şi alte două. Muşchii îl dor de la aceleaşi şi aceleaşi mişcări. Pune bucăţile întâi mai la stânga, apoi mai la dreapta, apoi le aranjează pe mijlocul benzii, pentru variaţie. Privirea i se înceţoşează, becul chior nu îl ajută. Biscuiţii îi par galbeni, scăldaţi într-o supă  la fel de galbenă de aer lichefiat, îmbâcsit. Se pătează cu ciocolată pe un deget şi şi-l linge, îngreţoşându-se. Apucă multe fursecuri din ladă, cu o singură mână, iar cu cealaltă începe să le aranjeze în faţa lui. Banda i-o ia înainte, nu reuşeşte să ţină ritmul. Ar vrea ca banda să meargă o vreme mai repede, apoi mai încet. Ar vrea să îi poată impune propriul ritm. Simte răceala maşinăriei prin pânza pantalonilor şi i se strânge stomacul.

-Bagă mare, amice, vezi că ai rămas în urmă, îi strigă Aurel, întrerupându-şi pentru o clipă romanţa.

Paul apucă câte un fursec cu fiecare mână şi le aşază pe bandă. Îşi simte degetele lipicioase, s-ar şterge de halat, dar nu vrea să fie criticat din nou pentru lentoarea lui. Aurel fluieră tema romanţei de la început. Paul simte că se sufocă. Pune cele două fursecuri din mâini pe bandă, apoi, fără să stea pe gânduri, se repede spre capătul celălalt al maşinii şi îşi lipeşte falangele de gâtul bărbatului. Strânge cu putere şi cad amândoi pe betonul plin de fărâmituri. Aurel îl încalecă pe Paul, care priveşte cum becul din tavan se clatină ca un pendul. Lăzile depozitate pe marginile încăperii se clatină şi ele, un pix cade de pe masă, un pahar se sparge. Uşa se deschide brusc şi în încăpere năvăleşte Dragomir. Rămâne o clipă cu ochii la scena de pe podea, apoi se repede spre maşina de glazurat şi apasă pe buton. Uruitul se opreşte. Se aude, în schimb, un alt vuiet, greu de localizat, care vine prin toţi pereţii.

Dragomir îi prinde pe amândoi bărbaţii de umeri, încercând să îi despartă, dar nu reuşeşte. Îşi ia avânt şi îl pocneşte mai întâi pe Paul, în plină figură, apoi îi trânteşte un pumn în maxilar lui Aurel, până când cei doi se prăbuşesc pe podea, unul lângă altul. Din nasul lui Paul picură un firicel de sânge. Pe buze i se iţeşte o urmă de zâmbet.

Dragomir se aşază sub tocul uşii şi îşi acunde faţa în palme. Apoi se lasă o linişte deplină.

 

 

Metafizica distonocalmului

Dumitrița Stoica

 

Mergeam cu mama printre blocuri spre liceul din Drumul Taberei ca să dau proba de recitare de la admitere. Trecusem de muzică, pian și desen. Eram premiantă și trebuia să iau examenul. Dacă nu i-aș fi spus mamei, când am coborât din tramvai, că am emoții, nu s-ar fi întâmplat nimic.

Mi se părea că e atâta liniște, niciodată nu simțisem câtă liniște e în lume. Și cerul se făcuse sticlos, iar clădirile se lungiseră și nu mai stăteau drepte, ci înclinate ca turnul din Pisa.  Îmi suna întruna în cap ultimul vers. Căruța aleargă, aleargă… Mama mă tot întreba la fiecare zece secunde dacă m-am mai liniștit. Era o poezie ciudată cu o plimbare pe câmpul nesfârșit, cu o căruță cu niște cai negri, care ba erau, ba nu erau, dar aveau potcoave de aur și era mult soare și nu mai scăpa nimeni de el, stătea așa fix pe cer și omul cu căruța dădea cu biciul în cai și tot mergea și mergea. Și noi avem căruță la țară, unde stau bunicii și mergem cu ea de la gară acasă.

Trebuia să recit cu intonație o poezie de la început până la sfârșit ca să mă fac învățătoare, dar eram total anesteziată, simțeam că mai aveam puțin și-mi luam zborul spre cer ca o pasăre. Mintea zombi amesteca cuvintele și imaginile, de parcă nu mai era a mea, n-o înțelegeam deloc. Omul se plimba ba ziua, ba noaptea și nu mai era soare, erau stele și niște făclâi, probabil murise de când tot încercam eu să-mi aduc aminte și-l căutau unii. Și mama era zombi, îmi tot spunea să beau apă din sticlă, câte puțină din când în când ca să uit de emoții. Să nu mă gândesc decât la sticlă și la poezie.  Să am grijă să nu-mi pice apă pe tricoul alb cu brazi verzi, să nu-l murdăresc. Ia uite ce frumos e. Se asortează cu sticla care avea și ea niște brazi pe etichetă. Și să nu-mi mai tot dau cu mâna prin cap, că-mi ciufulesc părul, ce crăiasă cu perișorul blond și mătăsos are mama. Înainte de a intra în sală m-a mai pieptănat odată și mi-a spus că sunt frumoasă. Zombi.

Nu prea știu cum arăta sala. Erau două femei la o masă și m-au întrebat ce poezie am pregătit. Mă uitam la ele și mi se părea că li se lungea fața și-apoi se făcea pătrățoasă. Căruța aleargă, aleargă… Îmi storceam creierii. Aș fi băut niște apă, dar mama mi-a zis că nu e frumos să intru cu sticla în sala de examen. Pe o fereastră intra soarele și se-ntindea pe podea, cu găuri, fiindcă era un pom acolo cu frunze. Fetițo, a zis una, trebuie să ne spui o poezie, ai pregătit ceva? Și-atunci am zis că trebuie să renunț la căruță și să spun ce-mi aduc eu aminte de la școală. Pe-un picior de plai/ Pe-o gură de rai/ Iată vin în cale/ Se cobor la vale/ Trei turme de miei/ Cu trei ciobănei… M-au oprit pe la jumătatea baladei și m-au felicitat. Mie mi-a părut rău că m-au oprit, o știam pe toată și am recitat-o atât de bine că-mi venea să plâng. Era cea mai frumoasă poezie pentru mintea mea fix atunci, știa ea ce-i trebuie.

Când am ieșit din sală, am băut toată sticla cu apă și-am mers cu mama pe jos mai multe stații, fericite amândouă, și mama era bucuroasă c-am recitat „Miorița”, știa și ea niște versuri, apoi am luat troleibuzul până la Baba Novac și de-acolo am mers iar pe jos, dar tot a fost imposibil să-mi amintesc poezia pe care trebuia, de fapt, s-o recit. Am întrebat-o pe mama ce-a fost în capul ei când i-a venit ideea să-mi dea un distonocalm. Era momentu’ să experimenteze?! Așa te-apucă când ești casnică.

 

După probele scrise, am plecat la țară, la bunici. Eram convinsă că voi intra printre primii la liceul pedagogic. Am așteptat-o pe mama la gară să aflu ce-am făcut. Am fost a doua pe lista picaților. Am plâns în coșul căruței până acasă și n-am mai pus mâna pe-o carte toată vara. În toamnă, am dat examenul la IOR. Mama voia să meargă și ea. I-am spus că, dacă nu stă acasă, nu mă mai duc la niciun examen. Am intrat cu o medie foarte mare la o clasă cu un profil special: fabricarea sticlei. Astăzi profilul nu mai există. Mă gândesc din când în când la poezia pe care am uitat-o atunci, nu știu de ce-mi plăcuse atât de mult, că altfel n-o învățam. Un nenorocit de distonocalm mi-a șters-o din minte și nu mai știu acum decât căruța aleargă, aleargă…

Parteneriat media


Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu