Flash fiction stories

Flash fiction stories – octombrie 2019 (II)

Literomania vă propune o rubrică permanentă numită Flash fiction stories, în care vom publica microficțiunile primite pe adresa de mail a redacției (literomania2017@gmail.com). Editura Paralela 45 are în vedere publicarea, în colaborare cu Literomania, a unui volum de flash fiction cu prozele apărute în cadrul acestei rubrici (cu condiția ca prozele selectate să fie inedite). Prin urmare, așteptăm prozele celor care scriu microficțiuni, cu mențiunea că redacția își rezervă dreptul de a alege textele pe care le va publica pe site-ul Literomania. Îi rugăm pe cei care ne trimit materiale pentru Flash fiction stories să respecte câteva reguli:

  1. prozele să nu depășească 1000 de cuvinte;
  2. numele autorului să fie indicat la începutul textului;
  3. documentele să fie în format Word, cu caractere Times New Roman;
  4. nu acceptăm texte scrise direct în căsuța de mail;
  5. autorul, prin trimiterea materialului, își dă acordul tacit pentru publicarea pe Literomania.

Spor la scris!

 

Aici e România!

Ovidiu Bufnilă

Aseară, pe la doişpe, de fapt, acu mi-aduc aminte bine, nu ştiu care a debranşat România de la reţeaua virtuală internațională. Gore a adormit subit pe scări într-o poziţie nefirească. Vardistul din colţ a adormit şi el. Chiar şi Preşedintele României a adormit la brifingu’ de presă de la Palatu’ Prezidenţial. Au adormit pe rând serviciile secrete, biserica, partidu’ cutare şi partidu’ cutare, societatea civilă, mă înţelegi, covrigaru’ Petre, Bodo, barcagiul Petru, Petrache cu Maglavitu’, Bobolina, Gucci Gambino, şotroniştii, blogării, aurolacii din Amzei, toţi primarii din Rurala Naţională, colonelu’ Lubomir, Bardowsky, echipa de fotbal din Giuleşti şi întreaga Ligă, analiștii politici Mache și Pache.

Întreaga Românie, debranşată, s-a pus pe sforăit.

Eu, ce să fac?!

Lucid cum sunt, am tras o raită pe la Arsenal. Am coborât spre Faru’ Genovez. M-am fâţâit pe faleză. Hamalii sforăiau în port, mamă, mamă. Nici urmă de turişti. Era doar un american cherchelit care trăgea şi el la aghioase, dincolo de Turnul Fierarilor, cam coşcovit, săracul. Pe legea mea, am văzut un OZN. Pe urmă, am văzut nişte fantome iezuite. Fantomele n-au somn, nici OZN-urile.

Pe urmă, am prins un post de radio din Pakistan care transmitea nişte jazz şi reclame cu Coca Cola şi cu jartiere rozalii pentru dame şi cuconiţe. Pe Google, nici ţipenie de români.

Tot hoinărind, mi-a trecut prin cap să fur un taxi şi să mă înfiinţez la Capitală să văd ce şi cum. Bucureştenii, dragii de ei, dormeau tun. Am fost la Ministerul de Finanţe şi mi-am rezolvat nişte facturi, că portarii dormeau duşi şi ministrul așijderea. Am fost şi la Interne unde era o şpăgăraie de toată frumuseţea, care dormea şi ea, şpăgăraia, de trozneau euro-podelele sub poponeaţa ei obraznică.

M-am plimbat la mişto prin Piaţa Romană, pe Batiştei, pe Lacul Herestrău cu o tiribombă acvatică adusă de SC Acvatic SRL tocmai din Hawai, să se dea cu ea poporul, să mai uite de necazuri. Am mâncat hot dog pe săturate, că la McDonald dormeau cu toţii, iar tigăile erau pline ochi. La Serviciul Special de Telecomunicaţii am descoperit că şi Iaşiul, Clujul, Timişoara și Suceava dormeau bine-mersi.

Pe la doişpe şi-un pic, mi-am dat seama de gravitatea situaţiei şi am luat-o la fugă spre Otopeni să urc în Turnul de Control să iau legătura cu Lumea Mare să le zic ce necaz aveam şi să cer instrucţiuni pentru rezolvarea cazului. Waved Wonderful World! Yep!

Dar nu era Turnul de Control, ci chiar Turnu’ Fierarilor. Materializat prin spațiu-timp, anecdotic vorbind. Asta e, dematerializare, adică liberalism deșănțat și apoi materializare, adică marxiști fornăicioși și tembeli. Turnu’ Fierarilor nu era turn, ci un nou concept filozofico-spațialo-procesual. Asta am citit-o în Bjorn Zambezi, filozof, premiant Nobel cu coroniță și un milion de euro. Avusese dreptate Gucci Gambino, Turnu’ Fierarilor era energie pură, ce să mai vorbim. Eram însemnați. Aveam o Misiune în Univers.

Mi-am dres glasu’, mi-am făcut curaj. Am zis în eter: Aici e România.

Lumea Mare n-a răspuns.

Am repetat, aici e România. Lumea Mare, chitic.

M-am enervat, se înţelege. Am răcnit în microfoanele care bâzâiau cometic: Băăă, Lumea Mare, aici e România!

Şi tot aşa, până când am descoperit că întreaga noastră planetă a fost debranşată de la rețea. Întuneric beznă. SMS-uri, ioc. Hekări, niciunul. Nu tu Facebook, nu tu Google, nu tu Youtube, nici Gagarin, nici mangaleră, nici Eminem, nici X Factor, nici Avatar.

De câteva zile, liber fiind ca păsărea cerului, hoinărind de colo-colo, printre somnoroși, scriu un studiu sociologic despre felul în care dorm popoarele lumii, tot chitind cumva dacă Turnu’ Fierarilor n-a fost ridicat în vremuri imemoriale de o rasă de înaintași ai noștri, necunoscuți, care-au vrut să ne transmită un mesaj, o misiune, o sarcină esențială, o ipostază inițiatică, ce bine ar fi să nu care cumva s-o ratăm ca niște fraieri!

Italienii dau din picioare și cântă canțonete zemoase. Suedezii dorm buştean cu un surâs pe faţă, nici nu mişcă. Americanii fac în toate felurile, vorbesc prin somn şi, zău, spun numai măscări cu godzile, titanicuri, meteori, conspirații si oscaruri. Zuluşii aleargă după antilope prin somn, iar tibetanii levitează sforăind uşor. Acu, ce să mai zic, pe Ning şi Facebook, românii dorm buştean, semn că virusu’ românesc de adormire generală s-a propagat prin reţelele de socializare.

Mda. Hoinăresc de nebun prin lumile virtuale care abia mai pâlpâie în mintea mea.

Tocmai am coborât de pe Piramide, tocmai am vizitat Insula Paştelui, tocmai am tras o raită prin Burundi şi am văzut apusul de soare de pe Kilimanjaro. Stau binişor cu dialectul tungu şi o să mă specializez în circulaţia metroului prin Londra.

În general, aşa, ca lucid, mă simt bine. Am strâns somnoroşii de pe străzile din LA, din Berlin, din Moscova, din Cairo şi aşa mai departe, să nu-i plouă, să nu-i ia ciclonul să-i ducă aiurea prin spaţiu cosmic. Pe români i-am strâns frumuşel în Bucureşti, sub Marile Arcade ale Neamului. Acum, dormind, Poporul român e uriaş, e falnic şi cumplit de frumos. Unii-ntr-alţii, românii sunt acum atât de falnici! Wave Wonderful World! Yep!

Din când în când, urc în Turnu’ Fierarilor, ăsta energetic și magic și procesual și fenomenologic, proaspăt văruit, eu l-am văruit, patriotul de mine, vigilent, cu ochii-n patru, l-am văruit să nu care cumva să mă găsească vreo inspecție, ceva, nepregătit, răcnesc în microfoanele cosmice: Alo, aici e România!

Dar ce credeaţi?! Credeaţi c-o să le zic că-i Pământu’? Ha, ha, ha! Păi nu sunt eu la microfoane? Nu ratez şansa asta! Alo, Cosmosu’, aici e România, na!

 

 

Olivetti Studio 45

Alexandra Meckl

El, domnul Yuri Grab, în jur de vreo 37 de ani, i-a făcut cadou soției, doamnei Zeta Grab, cu mult mai tânără, o mașină de scris negociată cu nesaț, de un verde tomnatec. Sofisticăria veche a fost plasată în living room, jos, pe-un perete,  lângă 3 tablouri second-hand aduse de la niște târguri de vechituri. Segmentul de perete arăta acum artistic, cu fler, așa cum doamna Zeta mereu și-a dorit, ea însăși artistă în devenire. Îl privea cu mare duioșie de fiecare dată când punea masa, șervețelele cu imprimeu de gândaci colorați și paharele translucide în culori pastelate. Punea de cină seară de seară, înainte ca soțul să-și facă apariția de la serviciu în jur de ora 19. El, programator, intra pe ușă ponosit, cu cearcăne roșiatice pe sub ochi, după ce și-i freca de fiecare dată în lift timp de 10 secunde. Ritualul era același: salata de valeriană cu caju, brânză de capră, 8 stropi de ulei de cocos, 4 măsline naturale și jumătate de lingură de Chunky Chat masala stăteau amestecate într-un bol mare de bambus pe masa din sufragerie. Cățelușa Cleopatra, o chihuahua urâțică, maronie, dar cu-o inimă cât Munții Makalu din Tibet, fugea la dânsul în hol înainte de a-și lăsa pardesiul de detectiv Poirot pe cuier. Scâncea, scheuna, se unduia zguduitor și-l lingea pe obraji din toată inima. Domnul Yuri mergea apoi la baie și se spăla cum se cuvine pe mâini. Odată ajuns în bucătărie, după un pupic scurt dat pe buzele portocalii ale doamnei Zeta, lua copanul roz de pui din frigider, îl plasa în tigaia deja pregătită cu ulei încins de floarea-soarelui și aștepta să se prăjească. În cazul în care stropi neînsuflețiți de grăsime zburau pe cămașă, nu era o problemă, ea oricum avea ca destinație finală coșul de rufe murdare.

-Măi, stai prea mult în casă, pare-mi-se că îți cam zdruncină creierii lipsa de oxigen, conchise cu seriozitate Yuri. De dimineață până apune soarele, în afară de cărți nu știu dacă mai observi și altceva. Mai ieși, domnule, în oraș, ideile or să-ți apară dacă schimbi cadrul puțin. Uite, du-o pe Cleopatra la plimbări prelungite, și ea are nevoie de mișcare. Ai două dulapuri de haine… poartă-le! Combină-le, tu erai aia obsedată de vintage fashion, nu eu! Nu are să-ți iasă romanul așa cum îți dorești dacă nu-ți antrenezi mintea în moduri sănătoase.

Își suflecă apoi mâinile și luă prima îmbucătură din copanul suculent, ușor crunchy pe alocuri. De fiecare dată când mânca, o tensiune i se citea pe față, un disconfort anume pregătit pentru a-l ține departe de vorbăria soţiei sale. Dar îi făcea plăcere să atace, să comenteze.

Ea se servi din salată, cu gura ușor strâmbă, nesatisfăcută. După 5 minute:

– Stau și mă întreb cum poți suporta izul ăsta de cadavru rumenit, observă ea cu acreală.

– Bună remarcă, draga mea! Bună remarcă!! Iar începi? Sunt rupt de oboseală, jur că n-am cum să-ți țin isonul la prostii! Scuteşte-mă!

Închise ochii pentru câteva secunde, în speranța că femeia se va opri.

– Vreau s-o fac pe Cleopatra vegetariană! Dacă nu tu, măcar ea! se auzi deodată.

– Măi femeie… ești de groază, răspunse înspăimântat Yuri.

Își drese apoi glasul, după un tușit sănătos, scurt.

-Unde ai mai pomenit tu de câine vegetarian?? Vrei s-o înnebunești? Uită-te și tu la ea, 4 bețe-n înfipte într-o cracă. Vai de capul ei. Animalele au nevoie de proteine, ești nebună!

-Nu. Nu și nu! Îți spun eu că nu-i așa! Îți aduci aminte când am fost în excursia din primăvară la Viena, trecusem pe la mall-ul ăla fancy… cum naiba îi spunea ceva cu… Donauzentrum, tu ți-ai luat o bere și m-ai așteptat 2 ore la Burger King? Ei… am fost în ceva magazin bio de-al lor și ghici ce-am văzut acolo?

Două-trei șuviţe cârlionțate și blonde îi ieșeau din părul prins la spate cu o clemă perlată. Împreună cu rotundul feței formau de-a dreptul un soare capilar. Ochii căprui îi sclipeau, gura cu dinți perfecți îi ședea ca pe rampa de pornire la atac.

-Hm? întrebă reținut Yuri.

-Conserve vegane pentru câini și pisici! Deci se poate, strigă triumfător doamna Zeta.

-Băi, lasă-mă cu dubioșeniile astea… ai să omori câinele, iar pe mine nu mă vei convinge niciodată! Dar-ar blestemul în toată legătura asta pe care ai făcut-o cu surpriza de la mine. Prost am mai fost că ți-am luat-o, tare prost! Cum, frate, să devii vegetarian, doar fiindcă mașina de scris e verde? Ce logică mai e și asta? Nț, nț! Te-a zăpăcit cititul, ce să mai zic…

– Neh, uite…Tolstoi a fost vegetarian, Kafka! Și mulți alții… ei au înțeles, tu rămâi complet orb.

Yuri dăduse de vreo 3-4 ori dezaprobator din cap, în timp ce își deschise larg maxilarele pentru o nouă îmbucătură solidă din copan. Mâinile și le mozolise deja cu ulei și fibră moale.

-Nu mai vreau carne în casa asta! se rățoi tânăra Zeta, de parcă simțise că mingea de tenis rămăsese încă la ea în teren.

Cu firimiturile albicioase răstignite de dinți, în timp ce jugulara de la gât începu să i se înconvoaie de la fluxul sangvin, bărbatul făcu ochii cât cepele.

-Ce zici?! se răsti vizibil marcat, eliberând două-trei rămășițe de mâncare ce au plonjat ca puricii pe podeaua de parchet laminat.

Doamna Zeta se dădu scârbită în lături pentru a se feri de ploaia de meteoriți reciclabili, zgârci și alte minuni. Își strânse pleoapele ușor, formând cute transversale în timp ce îl sfredelea cu privirea.

Cleopatra se ghemuise, tremurând, cu coada subţire în spate, băgată între membrele inferioare. Fața îi era de sugar zăpăcit.

Soțul se făcuse roșu ca racul bălăcit în apă fiartă.

-Băi, vorbești rahat! trăsese concluzia cu nervozitate Yuri.

-Doar dacă-i vegetarian, îndrăzni mândră doamna Zeta.

Despre autor

Literomania

Literomania

Platformă literară independentă.

Scrie un comentariu