Atelier

Frumusețe

Nu-și mai poate folosi mâna dreaptă. Degetul mare s-a umflat, s-a cocârjat, o doare. Durerea se duce prin tot brațul până la umăr. Face treabă cu stânga; greu, nu e obișnuită, se taie, se lovește, o doare și stânga. Nu la fel. Nu știe să spună cum. Sparge lucruri. Azi, o ceșcuță de țuică din serviciul primit cadou la nuntă. A vrut să-l șteargă de praf. Îl folosește rar, ca să țină, să-și aducă aminte, e mult prea frumos. Mu’t e frumos, spune iar și se uită la icoana de lângă fereastră care-l înfățișează pe Sfântul Gheorghe omorând balaurul. A rămas acolo de la doctorul bătrân dinainte. Cel de-acum nu înțelege dacă o tulbură sfântul sau amintirea. Și tocmai acum a spart o ceașcă, după atâția ani… I s-a înmuiat degetul când a apucat-o de toartă, a scăpat-o din mână, a căzut pe ciment, s-a făcut țăndări. Toate degetele o dor, nu la fel de rău ca ăla mare de la mâna dreaptă, dar tot o dor, parcă ar vrea să vorbească, nu s-a mai pomenit așa ceva, niște degete care să vorbească, să zică așa: astâmpără-te, femeie, ajunge. S-a pomenit? Ea nu știe ce să creadă. Poate e vreun semn. Nu că s-ar simți prea bătrână. Nu, se simte în putere.

O ascultă și se uită la ea, în timp ce își bea cafeaua. E primul pacient al zilei, a găsit-o acolo când a sosit. Cine știe de când îl așteaptă! Se trezesc toți cu noaptea în cap. Dacă nu sunt alcoolici, sunt incredibil de activi și de vorbăreți. Totul e un spectacol, pot să-ți vorbească de necazurile și de zilele lor întruna. Femeia e mică, uscată și vioaie. Probabil că a fost ceva mai înaltă cândva, acum seamănă cu o fetiță adusă de spate. I-ar explica pe-ndelete, cu voluptate, tot ce simte, dacă i-ar da voie.

– Trebuie să facem niște analize. Se usucă articulațiile, mamaie, cartilajul dintre oase.

Îl privește întrebătoare un timp, cât completează hârtiile, apoi scotocește în buzunarul umflat al flanelei negre și scoate un ghemotoc cu noduri pe care-l pune pe birou. E o batistă de un vișiniu spălăcit cu dungi albastre și albe pe margine. I-a rămas de la înmormântarea tatălui. Când a fost asta?  De mult, într-o primăvară. Și ea vrea să moară când o fi să fie tot primăvara. Mu’t e frumos! E soare și înfloresc narcisele și zambilele. Numai narcise și zambile erau pe lângă el în coșciug. Și frunze verzi de merișor. Cumpărată de ea înainte, a cumpărat mai multe, așa e obiceiul, trebuie să fii pregătit. Îi aduce aminte de ziua aia însorită. Acum o spală câteodată, cu săpun de la magazin, miroase a trandafiri. Cum el nu schițează niciun gest și pare să nu înțeleagă ce se întâmplă, femeia ia ghemotocul de pe birou, îl duce la gură și desface nodurile cu dinții din față. Încă sunt buni, alții nu mai are. Un pumn  de monede mici scapă din strânsoare și cad pe podea zornăind.

Doctorul se ridică de pe scaun obosit, niciodată nu doarme destul de când face naveta, îngenunchează și le caută pe podeaua dispensarului, pe sub scaun, pe sub birou, gândindu-se că trebuie să fi adunat mărunțișul ăsta pe la răspântii, ca să i-l aducă lui, mai bine îi aducea o găină jumulită, dacă tot n-are bani. Sau nimic. Nimic, nimic. Nu le-a cerut niciodată nimic, dar tot îi aduc. Unde se oprește căruța care conduce omul la cimitir, așa de rămas-bun repetat, e greu să pleci, se aruncă bani în urma ei, se reped copiii și femeile să-i strângă ca să-și cumpere bomboane și înghețată. Treci vămile văzduhului, adulmecând aroma dulciurilor de la alimentară. Așteptând să-ți pătrundă în nări mireasma lumii pe care tocmai o părăsești. S-a așezat în fund pe podea și se uită în gol. Acolo, în spațiul primejdios dintre viață și moarte. Între timp, o rază a soarelui de septembrie s-a oprit pe sulița Sfântului Gheorghe în icoana de la fereastră și se răsfață scoțând scântei intermitente.     

 

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) . În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu