Blitz-proze

În tren

O inițiativă 

La internatul Liceului agricol, băieții începuseră, în ultimul timp, să se plictisească îngrozitor. Discotecile săptămînale ori întîlnirile tineretului nu-i mai mulțumeau, în primul rînd pentru că fetele, mai exact, colegele lor, preferau alte discoteci și alte întîlniri la care participau băieți scăpați de vîrsta liceală. În felul acesta, la internat au luat ființă jocuri distractive ori concursuri ingenioase, organizate pe camere și etaje, stimulînd imaginația, fiecare străduindu-se să aibă idei cît mai originale. Acum, după-masa, la sfîrșitul orelor de curs, băieții năvăleau în internat, nerăbdători să înceapă activitățile… practice.

Și, într-o bună zi, s-a născut cu adevărat o activitate practică, apropo de profilul viitoarei profesiuni a elevilor. În toiul jocurilor (știm cu toții că marile idei s-au născut întotdeauna printr-o întîmplare), un elev avu următoarea propunere: să facă rost cu toții de multe ghivece, pentru toate camerele, inclusiv pentru hol, dar nu ghivece destinate florilor. Să cultive în ele niște ceapă, morcovi, pătrunjel, cîte un fir de fasole ori de porumb, să observe și ei cum cresc, care-i procesul de dezvoltare și, totodată, să se întreacă pe echipe.

Propunerea a fost acceptată cu bucurie, mai ales că această activitate se arăta a fi un fel de anexă agreabilă la jocurile lor distractive.

În așteptarea creșterii, ei își puteau continua concursurile de table, șah, popice etc., în timp ce mai aruncau și cîte o privire, din cînd în cînd, asupra rotundelor răsaduri din jur.

Acțiunea „plantarea zarzavaturilor în ghivece și nu numai a zarzavaturilor” a ajuns la urechile directorului școlii. Acesta a convocat toată suflarea la o ședință în care inițiativa băieților a fost lăudată în termeni superlativi și propusă a fi preluată și de fete, ceea ce s-a şi întîmplat în scurt timp.

Nu după multă vreme, se puteau zări, pe la ferestre și prin holuri, numeroase ghivece cu araci de fasole, fire de porumb, de ceapă, pătrunjel ș.a.m.d., spre marea încîntare a directorului. După ce a raportat inițiativa la inspectorat, acesta a fost premiat, premiu pe care l-a topit într-o singură după-masă, cu cîțiva prieteni, la un restaurant lacto-vegetarian. 

 

În tren 

În compartiment urcaseră o bătrînă și o fetiță de vreo șase ani. Mai aveam deja în companie două bătrîne care vorbeau întruna, atacîndu-mi timpanele cu vocile lor ascuțite, astfel că noile apariții nu-mi produseră nici o plăcere. O și vedeam pe fetiță cum zburdă prin compartiment, cum se cațără pe genunchii tuturor, asaltată de bine-cunoscutele întrebări: cum te cheamă, cîți ani ai, ce vrei să te faci cînd vei fi mare, nu ne spui o poezie ș.a.m.d. Dar fetița, după ce a intrat, s-a ghemuit în capătul de lîngă ușă al banchetei și a început să ne privească pe rînd, cu niște ochi mari și albaștri, plini de semne de întrebare, fără să scoată un cuvînt, încremenită într-o gravitate nefirească pentru vîrsta ei.

Bătrîna care o însoțea a mîngîiat-o pe cap de două ori și jumătate, apoi a început să povestească tuturor. Am aflat că fetița își pierduse complet auzul de la vîrsta de doi ani. Făcuse meningită. Locuia într-un sat unde tatăl ei era agronom. A fost transportată de urgență într-un orășel din apropiere. Numai că, fiind sîmbătă – o explicație cu totul absurdă –, nu i s-a putut da la spital nici un ajutor pînă luni dimineața, cînd au început cu doze serioase de streptomicină. Rezultatul a fost dispariția meningitei cu auz cu tot. Eu, a încheiat bătrîna, sînt bunica ei și mă străduiesc s-o învăț să vorbească.

Cele două bătrîne au clătinat compătimitor din cap. Au rostit, într-un glas, sărmana, apoi și-au continuat cu pasiune discuția.

Făceau un fel de întrecere, ceva asemănător cu un concurs de cultură generală. Au început cu romanul „Pe aripile vîntului”. Apoi una, care dezlega și rebus în timp ce vorbea, a explicat ce succes enorm au Platon și Seneca la un anticariat din apropierea locuinței sale. Cealaltă a amintit și ea repede de Aristotel și Schopenhauer, pe care-i are, din tinerețe, în biblioteca personală și pe care nu-i va duce niciodată la anticariat. După epuizarea, în modul acesta, a capitolului de filozofie, au trecut la muzica de operă. Văzuseră toate spectacolele. Aveau cunoștințe printre cîntăreți celebri. Au criticat, fiecare în parte, cîte un dirijor, cîțiva interpreți tineri și pe vecinele care nu gustă muzica adevărată. S-au întrecut, apoi, la enumerarea compozitorilor. Dar, cum scorul era mereu egal, cea cu rebusul s-a hotărît să încerce o ultimă lovitură: „Cunoști această arie celebră?” întrebă ea și începu să îngîne… „Oda Bucuriei”. Cealaltă o acompanie imediat și astfel, de la piano, porniră într-un crescendo vertiginos și plin de falseturi, ajungînd să strige respectiva bucată în asemenea hal încît mă așteptam, din moment în moment, să le văd ridurile cum li se rostogolesc în poală.

Fetița le privea acum doar pe ele două. Le urmărea cu neliniște buzele, fără să priceapă ce se întîmplă. Bunica ei nu o putea ajuta decît mîngîind-o, automat, pe creștet.

Eu am închis ochii deoarece, încă de pe băncile școlii, am învățat că nu-i frumos să-ți vîri degetele-n urechi în fața unor persoane străine.

Recomandare Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu