Interviu

Interviu cu Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo

Am stat de vorbă cu Răzvan Popovici, directorul Festivalului SoNoRo – un festival de muzică de cameră de anvergură internaţională şi cu mare succes de public, ajuns anul acesta la cea de-a XIII-a ediţie, o „ediţie cu noroc”, după cum mărturiseşte Răzvan Popovici. Debutat pe 2 noiembrie, festivalul şi-a încheiat concertele din Bucureşti duminică, 11 noiembrie, la Ateneul Român, iar în momentul de faţă se află în turneu în patru oraşe din ţară: Timişoara, Cluj, Braşov şi Sibiu (ultimul concert va fi pe 20 noiembrie la Filarmonica Sibiu). (Adina Diniţoiu)

 

„Pentru SoNoRo, ediţia a XIII-a a fost una cu noroc”

Dragă Răzvan, care sunt noutăţile celei de-a XIII-a ediţii a Festivalului SoNoRo? Ţi-a fost frică de numărul 13?

Dimpotrivă, aş spune că, după cum au arătat concertele de la Bucureşti, este o ediţie cu noroc. Cred că nu am avut niciodată atât de mult public, şi invitaţia noastră către ascultători de a ne urma necondiţionat – fără să avem numai celebrităţi exagerate şi piese arhicunoscute, deci fără să avem un repertoriu mai popular – a funcţionat, am reuşit să ne convingem publicul să ne urmeze în toate locurile pe care le-am ales, anul acesta, pentru a concerta.

Au fost totuşi – pe lângă ansamblul Raro, care face parte deja din tradiţia festivalului – muzicieni foarte buni, precum violonistul Pavel Vernikov.

Sigur, el este unul dintre cei mai renumiţi violonişti care provin din spaţiul ex-sovietic, elev al lui David Oistrach şi el însuşi profesor. Însă eu mă gândeam la nume precum Daniel Barenboim sau alţii – nu am avea mijloacele financiare pentru a plăti astfel de celebrităţi. Aşadar, printre noutăţile acestei ediţii se numără nume noi precum Pavel Vernikov, Svetlana Makarova (violonişti), Kyril Zlotnikov violoncelist, Marianna Shirinyan, pianista armeancă, Alberto Mesirca, chitaristul italian, un tânăr violonist greco-albanez, Jonian Kadesha, ce porneşte în curând în turneul naţional.

Concertaţi în oraşe noi?

Oraşe noi nu sunt – în mod tradiţional, concertăm în Bucureşti şi în trei oraşe din ţară, însă anul acesta vor fi patru oraşe, Timişoara, Cluj, Braşov, Sibiu – fiindcă, după unsprezece ani, revenim la Sibiu. Am mai fost aici cu SoNoRo Conac şi SoNoRo Interferenţe, dar festivalul propriu-zis se reîntoarce aici după unsprezece ani (am concertat în 2007, când Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană).

Am văzut că v-aţi dezvoltat foarte mult în aceşti ani, acum există, de fapt, o Platformă Culturală SoNoRo – care conţine, pe lângă festivalul propriu-zis din luna noiembrie, şi alte proiecte, printre care SoNoRo Conac sau SoNoRo Interferenţe.

Da, într-adevăr, acum SoNoRo înseamnă activităţi muzicale pe tot parcursul anului. Sunt concertele SoNoRo Interferenţe, care încep în primăvară şi se termină în vară (trei workshopuri în acest an, în Italia, România şi Germania); după aceea, turneul amplu SoNoRo Conac, care are loc, în mod tradiţional, între mai şi septembrie (cincisprezece concerte în cincisprezece locuri alese din amplul patrimoniu arhitectural românesc (care e extraordinar); am făcut ediţia a şaptea SoNoRo Arezzo, la Arezzo, în Toscana – e vorba de o dependinţă a Festivalului SoNoRo, un eveniment de sine stătător, prin care am vrut să arătăm italienilor că românii nu sunt doar o ţară de lucrători în diverse servicii, care nu se plasează la cel mai înalt nivel, şi am reuşit să câştigăm atenţia celui mai înalt nivel al publicului italian.

La SoNoRo în Bucureşti, au fost anul acesta zeci de persoane care au venit din Italia pentru concertele din festival (unele aparţinând unor vechi familii aristocratice italiene)! Apoi, a mai fost turneul „Rhapsodie Roumaine” – care omagiază Centenarul Marii Uniri –, un turneu organizat de Asociaţia SoNoRo, care a debutat în ianuarie la Musikverein din Viena şi se termină pe 6 decembrie la Concertgebouw în Amsterdam – douăzeci de concerte în total: câteva acum în cadrul Festivalului SoNoRo, dar şi la Izmir, München, Antwerp; am fost într-un turneu amplu în Japonia (Tokio, Kobe şi alte câteva oraşe), în Italia, evident, şi mai urmează Paris, Haga şi Amsterdam, cum spuneam. Pentru SoNoRo, anul acesta a fost chiar un an foarte bogat în activităţi.

 

Foto: Şerban Mestecăneanu

 

Ce ne poţi spune despre tema din acest an a festivalului, „Side Effects”/ „Efecte secundare”?

Tema propusă an de an e creată împreună cu pianista Diana Ketler, directorul artistic al festivalului, şi cu echipa noastră.

Care e propriu-zis această echipă?

Echipa de lucru e mică: eu sunt directorul executiv, Diana Ketler – directorul artistic; tema o alegem împreună, întotdeauna „two minds” e mai bine decât una singură; Mihaela Tăut şi Veronica Ştefan se ocupă de PR; Mihaela Tăut şi Ana Maria Pereţianu îşi împart organizarea şi project management-ul, împreună cu Valentin Ştefăniţă, care face şi producţia festivalului: stage, lumini în fiecare sală, pentru că SoNoRo cere o organizare destul de nemţească, fiecare concert având loc într-o altă sală, şi e nevoie de o organizare de forţe destul de mare. Mai sunt Şerban Mestecăneanu – fotograf, Dan Dulău, care face grafica, Doru Sână, care se ocupă de web (de site), iar anul acesta, l-am avut alături şi pe Matei Branea, cel care a făcut acel splendid desen animat, clipul SoNoRo, care e foarte simpatic.

Să revenim puţin la temele (muzicale) propuse de festival, an de an. Cum le găsiţi?

Temele sunt alese împreună cu Diana Ketler, aşa cum spuneam – anul acesta, ea a propus, într-adevăr, această temă, „Side Effects”/ „Efecte secundare”. În funcţie de temă, decidem şi repertoriul. Avem – deja de ani de zile – foarte multe piese în premieră, care nu s-au cântat niciodată în Bucureşti. Asta e frumuseţea – faptul că poţi aduce în faţa publicului multe piese noi. Tema din acest an a continuat tonul vesel şi jucăuş al temei de anul trecut, „Hide and seek”/ „Jocul de-a v-aţi ascunselea”, în Bucureşti şi în celelalte oraşe. Şi trebuie să spun că, anul acesta, am avut o teribilă afluenţă de public – cozi interminabile la concerte.

Am văzut, totuşi, că nu au mai existat bannerele SoNoRo pe străzile din Bucureşti.

Da, fondurile acordate de regulă de Primăria Bucureşti ne-au fost tăiate, inexplicabil, anul acesta; din fericire, sponsorizările private ne-au permis să acoperim cheltuielile festivalului. Institutul Cultural Român a fost, în schimb, favorabil şi un sponsor important pentru noi, fiindcă ne-a fost alături şi la SoNoRo Interferenţe şi la SoNoRo Arezzo; iar Ministerul Culturii finanţează anul ăsta turneul „Rhapsodie Roumaine”.

Ce repertoriu aţi propus publicului anul acesta?

Piese interesante, plecând de la compozitorul german Henze şi până la Leo Brouwer, un compozitor care a scris o piesă fantastică pentru chitară; am recântat în premieră „Rapsodia Română”, într-un nou aranjament (de Thomas Wally), pentru cvartet cu pian – trebuie s-o menţionez, a fost piesa de referinţă a întregului an în cadrul activităţilor noastre SoNoRo; „Le Grand Tango” de Piazzolla, într-o variantă pentru violă şi orchestră (la violă Răzvan Popovici, iar Diana Ketler – în postura inedită de dirijor), urmat de două tangouri tradiţionale ale lui Piazzolla, într-un aranjament realizat de violonistul Pavel Vernikov. Şi, de asemeni, piesa pentru două viori şi orchestră („Fantezie”) de Leonid Utyosov, interpretată de violoniştii Pavel Vernikov şi Svetlana Makarova.

 

Ansamblul Raro: Răzvan Popovici, Bernhard Naoki Hedenborg, Alexander Sitkovetsky, Diana Ketler (de la stânga la dreapta). Foto: Şerban Mestecăneanu

 

Cum vezi Festivalul SoNoRo în anii ce vor veni? Te gândeşti la SoNoRo 20, SoNoRo 25 ş.a.m.d.?

La anul va fi ediţia cu numărul 14, iar apoi 15 – zic să fie întâi cincisprezece ediţii şi apoi vom vedea! Eu cred că din cinci în cinci ani te bucuri cel mai bine, e ca un mic jubileu, poţi jubila. (râde)

SoNoRo s-a terminat la Bucureşti, dar continuă în ţară. Ce concerte urmează?

Urmează Timişoara, vor fi trei concerte în două zile – primul tur de forţă al turneului în ţară – în Palatul Baroc (Muzeul de Artă), la Librăria Cărtureşti şi la Filarmonica Banatul. Următorul oraş este Clujul. La Cluj am reuşit, pe parcursul anilor, să ne creăm un public fidel şi foarte numeros. Începem la Banca Naţională – totdeauna e un salon muzical sau literaro-muzical acolo –, apoi la Casa Boema (celebrul restaurant istoric din Cluj; facem în mansardă un concert mai eclectic, Weber, Philip Glass, Steve Reich, piese contemporane deosebite care nu se ascultă niciodată în concert; publicul stă în picioare ca la Palatul Bragadiru, în Bucureşti). Continuăm cu concertul de la Biserica Reformată, unde e aceeaşi atmosferă atinsă de magia sacrală precum aceea de la Catedrala „Sf. Iosif” din Bucureşti, şi unde vin să ne asculte 600-700 de oameni în fiecare an. Concertul final va fi la Universitatea „Babeş-Bolyai”, în Sala Auditorium Maximum, care e cea mai mare sală, de fapt, mai mare şi decât Sala Radio din Bucureşti; în ultimii ani, a fost totdeauna plină, ceea ce e extraordinar. Turneul se va încheia cu concerte la Braşov (Sala Patria) şi Sibiu (Filarmonica Sibiu), pe 19, respectiv 20 noiembrie.

www.sonoro.ro

Fotografii de Şerban Mestecăneanu

Interviu realizat de Adina Diniţoiu

 

Recomandare Literomania

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu