Literatura la feminin Atelier

Istorii orale (I)

Executare silită

– Vodafonul are releul la Sălcii, Orange-ul la Fierbinți… Io semnalu’ pă Orange l-aveam bun la telefon, când eram cu ei, da’ netu’ era varză, am luat boxili alea, m-am băgat în chepeng cu laptopu’, făceam zidu’ ăsta,  să ascult șî io muzică, a mers două minute șî s-a-ntre- rupt.

– Aoleo!

– Ce-ai, mamaie?

– Iar m-a luat amețeala.

– Îi sun p-ăia, îmi răspunde o gagică, măi domnișoară, nu-mi merge netu’, a, dom’ Vasile, la noi arată că merge, pi io îmi bag în frigideru’ vostru, io sunt acolo la voi? Păi dați-vă mai aproape de antenă. Fă, tu ești sănătoasă la cap? Eu sunt la cinci metri de ea. Mie în contract îmi spune că pe o rază de cincizeci de metri merge. Nu să poate domn’e, n-are cum,  ia dați-vă… Păi ce fac acu, iau toată instalația șî mă mut unde?! Pă hol?..  Șî lucrează dracu’ la zidu’ d-aici. A făcut ei nu știu ce acolo, mi-a mers în ziua aia. Mi-o fi băgat ceva semnal în router, a mers. A doua zi iar n-a mai mers. Iar i-am sunat. Bă, voi sunteți proști la cap? A răspuns alta, nu mai era aia. Pi ieri a mers, ce-ați făcut voi acolo? Șî azi nu mai merge, aveam laptopu’, mergea două-trei minute, apoi  nu mai avea semnal. Păi, ce să facem, dom’ Vasile, că la noi arată că merge! Bă, io am impulsu’ la 50 de metri de mine, mă cac în gura voastră șî pa! I-am sunat p-ăștia, a venit, mi-a montat șî, uite, dă la ăștia merge.

– Și ăia?

– Ăia mi-a trimis că mă execută silit,  mi-i oprește la pensie, mhî, mhă, hă…

– Ha, ha, auzi cică-i oprește la pensie…

– Ți-ai revenit? Las’ că le dăm dân pensia mata.

– Ete ai dracu’! Care pensie?!

– Nu mai da cojile pe jos, că se supără Zoica.

– Ăia erau de la Orange?

– Da, da.

–  Și ăștia?

– Ăștia de la Impuls, Impuls TV. Ăștia e pân bară d-aia, pân fibră optică, ăia era pân cablu. Când ara lumea între Adâncata și Maia atingea cablu’ cu plugu’, că era bucata atâta în pământ, îl scotea șî nu mai mergea două săptămâni, că trebuia să vie ei să sape de la Maia până unde s-a rupt ăla, mhî, mhă, hă… Mi-a trimis un plic pe 7… pe 8… pe 10… luna trecută… Executare silită, cheltuieli dă judecată, ffiiiuuu, la pensie vii! Sau să mi-i oprești din salariu… mhî, mhî…

– Ha, ha, ha..

– Am să-i dau două milioane trei sute, da’ nu le-a fost curaj să vie după aparatură, că dacă vine încoace iau furca ș-o țiu acolo la mine, intră în curte să-ți iei aparatura, că-ți dau eu ție, pleci cu roata de rezervă…

– Da’ dacă te dă în judecată?

– Da, poate să te dea…

– Ce  judecată?!

– Că ai o datorie la ei…

– Da, da,  am o datorie la ei, două milioane și trei sute, o datorie la ei, să-mi oprească din  salariu, mhî, mhî…

– De ce ne ții pă-ntuneric?

– Stinge-l p-ăsta și-aprinde-l p-ăla dă la colț!

– Zoico, papucii mei i-acolo?

– E pă partea asta, la ușa astălaltă.

– Mamaie, vrei să pleci acu’ noaptea la plimbare? Bă, aaaa…, rupi bricheta, bă, rupi bricheta, apasă pe partea aia mare!

– Cine-a făcut mizeria asta aicea? Pă bune, că io azi am dat cu mătura.

– Păi așa am apăsat.

– Apeși mai tare, că e d-aia pentru ger, pentru vânt…

– Vezi tu, omule, când oi face pușcărie…

– Da, da…

– La fiecare zi de întârziere îți pune penalizare și la un moment dat dobândă la dobândă.

– Da, da…

– Ajungi la cine știe cât…

– Ai înțeles cum e cu bricheta?

– Din două milioane și trei sute de lei ajungi la douăzeci.

– Ia-ntreab-o pă mama, a făcut pușcărie? Eram la ăștia, la Astra, io i-am dat bani atuncea, da’ nu m-am mai achitat …

– Foarte bune, ai văzut că deja s-au mâncat? Nici n-ai observat.

– Dacă nici eu nu sunt bucătar! Mi-am greșit cariera.

– Erai bună, da.

– Și când a murit Dorica m-a sunat ăla, după 4 ani de zile,  aveți de plătit 71 de lei la Astra, nu știu ce, la, la, la…

– Ce, aicea înregistrează ăsta?

– Mda.

– Astra?

– Păi de ce naiba ne înregistrezi?

– Firma de cablu care-am avut-o noi, mă!

– Acu’ mi-am dat seama, hî, hă… nu-nțelegeam!

– Vă dăm în judecată. Zic: bă, tu pe cine-ai sunat?  Păi cum vă numiți, că contractu-i pe nume de femeie? Da, șî eu sunt bărbat. Păi și proprietaru’ la număru’ ăsta? Pi e plecat la mort, dacă mai vine, bine, dacă nu, te sună el, păi să mă sune, să nu intrăm în judecată, să facem, să dregem, să aia, bă, mi-ncarci 5 euro pă număru’ ăsta și te sună ea când o vini dă la mort, l-a luat dracii, n-a mai sunat d-atuncea, e vreo patru ani… Și-ăștia de la Orange la fel. Îmi vine plicu’ , îmi vine mereu, în fiecare lună…

– Mai slăbesc eu…  Gogoși… Și-acu’ înghețată…

– Să știi că e posibil să te dea în judecată.

– Lasă-l, mă, în pace… Să facă ce-o vrea… Io la pușcărie nu-l vizitez. Ce-ai, Petruțo? Cu ce te-ai înecat?

– Cu bere.

– După ce-am întrerupt contractu’, îmi trimitea mesaje, pă cartela care-o avea Zoica tot dă la ei, de la Orange, mai mergea o lună dă zile, îmi trimitea mesaje că, aide, poate n-ați putut să plătiți săptămâna asta, poate plătiți săptămâna care vine, da, da’ netu’ meu merge? Păi la noi merge, dom’ Vasile… Și eu ce să-ți fac, ce să plătesc? Un lucru care nu există? Nu, dom’ Vasile, că la noi arată că merge. Executare silită! Mhî, mhî, mhă… La pensie… Mie imi dai o echipă la fața locului să-mi spună de ce nu merge. Ce să-ți plătesc?

 

Parteneriat media


Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica (n. La 10 aprilie 1959, în Adâncata, Ialomița) este absolventă a Facultății de Litere din Universitatea București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. Actualmente este profesoară la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” din București. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri în diverse reviste culturale. În 2011 i-a apărut romanul „Nu mă atinge” la Editura Humanitas. A publicat, de asemenea, proză scurtă în „Literomania”, la rubrica „Flash fiction stories”.

Scrie un comentariu