Literatura la feminin Atelier

Istorii orale (III)

Unde-a stat cu tac-su…

 

– Da’ n-are bărbat?… Are om?

– A murit…  Șade la casă.

– E, șade la casă … Nu șade… Bărbat-su șădea…

– Ia, ia, ia… acu  te bate…

– Întreab-o, că șade la apartament! Cu băieții șade la casă… Băiatu’… care șădea, că ăla mustăciosu’ semăna cu tac-su, șădea cu tac-su…

– N-are niciunu’ mustață, dăcât barbă, așa ca mine…

– Bărbosu’ ăla, urâtu’ ăla…

– Pi alege dracu’, ori mustață, ori barbă…

– Șî…

– Stai un pic să mănânc io șî după aia mănânci tu…

– Mai adu-i, Zoico, niște gogoși!

– Ăsta… cum… că l-a adus pă ăla micu’, e fi-su ăla…

– Nici nu știu cum îi cheamă.

– Are gemeni, mă, nu ziceai că are gemeni?!

– Unu’ mut și-unu’… dracu’!

– Unu’ surd. Mhî, mhî… Mhăă!  L-a adus pă… are un nume așa mai sucit, bine, sucit…

– Mai rar.

– Ăă… cum ai zis?

– Mai rar!

– Nu Mareș… stai așa…

– Rareș?

– Rareș! Așa, Rareș.

– Hî, hî, hî, hî… Rareș, hă, hă! Rar, Rareș…

– Băiatu’ ăla mai mare, care trăgea cu arcu’… Cum îl cheamă?… Pă fi-su care…

– Da’ vezi că n-a mai tras aicea cu arcu’, că trăgea înainte… pă… pă… islaz.

– Pentru că… Are viteză, și-a format mâna șî să ducea săgețili în balta aia, el punea o d-aia de polistiren, o pancartă d-aia, da’  nu nimerea…

– E, ăla să mută la Ploiești…

– Ăi? Cum îl cheamă? Bogdan sau Mircea?…

– Mircea, unu…

– Șî Bogdan al doilea, da’ nu știu care e, primul sau al doilea…

– Și care-i mut?

– Nu Rareș?

– Rareș e nepot-su… Mircea-i fi-su.

– Mă, da’ p-ăla mut cum îl cheamă?

– Rareș!

– Care-i mut, mă?

– Copiii, are doi gemeni, dintre care unu e dă nu vorbește…

–  Ăla nebărbieritu’…

– Ăsta, când am vinit io la ei să le fac un șopron, să scula dimineața după… că i-a dat tac-su un baraj… ăsta, cum îi zice?… un baraj… dă net, tată, cât stai aici p-ăsta-l consumi, nu consumi mai mult că… ți-l opresc dă tot. Haide, mă, că-ți dau io net dă la mine, îi spui lu’ Daria și-ți dă ea, nu știu ce… Prindea d-acolo, dă la el,  da’ nu știa parola, măi Rareș, io nu știu parola, mie Daria mi-o bagă în telefon, că io n-o știu, du-te la Daria, nu mă duc io acolo fără mamaie…

– A, ăla era dăștept, era ăla mai albu, avocat, s-a ținut cu ea…

– Șî ăla mai negru ce dracu’ era?  Popă?!

– Nu, ăla să mută la Ploiești, vinde casa șî…

– Unu’ e mai alb și unu’ e mai negru?!  Ce dracu’, mamaie! Ha, ha, ha…

– Probabil…

– Nu, unu’ era bărbierit…

– Măi, io n-am înțeles nimic!

– Ală nebărbieritu’ are doi, unu mut ș-unu surd…

– Ha, ha, ha…

– Mhî, mhî, mhă…

– Mha, mha, mha…

– Hă, hă, hă…

– Hî, hî, hî….

– Ne-am zăpăcit dă tot, ce mai… Mamaie, ce-ai dă nu râzi?!

– Vinde casili unde-a stat cu tac-su și ia apartament aicea…

– Ia apartament pă vale, la Mariana lu’ Mamaciu… Mhî, mhî… Ăla… Mircea… vine să-l ia pe Rareș c-o spurcăciune de mașină, are femeia aia tatuată, e tatuată p-o mână…

– Și ce-are?! Și la muncă am colege care e tatuate, una e tatuată aicea în ceafă și e femeie de cincizeci de ani… Are un trandafir.

– Măi, până la urmă n-am înțeles cum e cu băieții Viorichii, da’ mă duc mâine

s-o-ntreb…

– Du-te ș-întreab-o!

– Nu-i aicea, nu-i aicea…

– Da’ unde e?

– La București.

– La apartament sau la casă?

– Mhă, hă, hă! Zoico, adu niște gem la gogoșile-astea!

– Măcar chestia asta s-o înțeleg, ce făcea Rareș cu arcu’ p-aici?

– El s-antrena, el e înscris la concurs și-aicișa punea pă islaz la noi… trăgea cu arcul, șî mai era c-un prieten d-al lui, prieten dă București, ce știu io, șî săgețili alea care nu nimerea  pătratu’ ala de doi metri pă unu, să ducea dracu’ în baltă, le pierdea șî să ducea la urmă, vinea de la București șî avea tragere tot la dimensiunea aia sub râpă la Maia ș-apoi să-nfigea în dealu’ ăla…

– Cine? Rareș?!

– Nu, băi, săgețili!

– A, și le recupera carevasăzică…

– Da, ai văzut cum cobori de la Maia e o râpă, să `cea la o sută dă metri, punea pancarta și cercurili șî, când trăgea săgețile, să-nfigea în mal. Era săgeata dă fibră dă carbon cu oțel în capăt,  îți trebuie forță să tragi, să duce la cinci dimineața sub râpă, nu deranjează pă nimeni…

– Aici știi cum vâjâia?!

– Ete, n-am întrebat-o dă ălălalt… Acu’ ăla vinde casili unde a stat… șî ia apartament aicea, la Ploiești… cu tac-su…

– Cu mă-sa…

– Unde-a stat cu tac-su, nu cu mă-sa. Tac-su a murit.

Recomandare Literomania

Despre autor

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica

Dumitrița Stoica este absolventă a Facultății de Litere a Universității București, doctor în filologie cu o teză despre teatrul poetic de orientare modernă de la începutul secolului XX. A publicat manuale de liceu, auxiliare didactice, articole de opinie și eseuri, în diverse reviste culturale. Este, de asemenea, autoare a două romane: „Nu mă atinge”, Editura Humanitas, 2011 și „La marginea lumii”, Editura Cartea Românească, 2018. A publicat proză scurtă, în „Literomania”, în cadrul rubricii „Flash fiction stories” (2017-2018) .

Scrie un comentariu