Deplîng încontinuu cvasiabsența mecenatului cultural în Transilvania. Cel puțin din punct de vedere literar/editorial, lucrul este exasperant. Dar și dacă privim spre evenimentele culturale „mici”, fără teatru, film etc., fenomenul pare la fel de îngrijorător. Dacă n-ar fi niște oameni mărinimoși, n-aș mai organiza nimic.
În Ungaria, spiritele s-au încins din cauza premiilor acordate tradițional de 15 martie. Părerea comisiilor nu a fost luată în considerare, nulități sau chiar nulități fasciste au luat premii importante, un membru al juriului Premiului Munkácsy, acordat artiștilor plastici, a și demisionat din cauza asta.
În ce mă privește, încerc să-mi rezolv tristețile prin acțiune. Mă plîng, dar nu aștept miracolul. Scriu scrisori pe email și pe Fb, sun oamenii, mă interesez. În ce-l privește pe Endre Kukorelly, acționează la fel. Într-o postare, roagă „poporul” realităţii virtuale să nu se mai frustreze, să nu-și mai etaleze orgoliile și ranchiunile, mai bine să reîntemeieze împreună cu el Premiul Baumgarten. Acesta a fost un premiu literar care a funcţionat în perioada 1929-1949 și i-a ajutat pe scriitorii talentați și independenți (în baza meritului şi cinstei lor, oameni care, bineînțeles, n-au fost bogați). Kukorelly donează primul o sumă de 1 milion de forinți.
Mi s-a părut, de la bun început, o idee salutară. Bineînțeles că au apărut pe loc opiniile cîrcotașe: că juriul Premiului Baumgarten ar putea fi la fel de părtinitor ca guvernul însuși; că nu e bine să ne adunăm între noi etc. Eu zic că orice e mai bine decît o comisie aservită guvernului și că, în scurt timp, aproape că n-o să mai avem cu cine să ne adunăm. Pînă atunci, mai putem să ne jucăm de-a normalitatea.
Lasă un răspuns