Avanpremieră

Jos realitatea!

Gata

Cine nu-i gata îl iau cu lopata.
Lopata e sora bună a cazmalei.
Ehei, cum se mai jucau ele, toată ziulica, la grădiniță.
Însă cazmaua e și sora de lapte a tîrnăcopului.
S-au iubit mult, dar laptele nu le-a dat binecuvîntarea.
Tîrnăcopul era de familie bună.
Un verișor de-al lui s-a căsătorit cu lopățica de infanterie,
iar unchiul bomfaier a fost naș.
Ce dovadă mai bună mai vreți?
Lopățica de infanterie era urmașa, în linie dreaptă,
a infanteriei, iar infanteria e regina armelor.
Și cu asta, cred eu, am spus totul.

Dar orice poveste, oricît de frumoasă,
are secretele ei de familie.
Într-o noapte ca toate nopțile,
a luat mîna grăjdarului și…
Da, acel grăjdar care dăduse cu ciomagul după cîine.
Da, acel cîine care fugărise pisica.
Da, exact pisica aceea care venise dimineața cu un guzgan în bot.
Da, întocmai acel guzgan care se culcușise-n rastel.
Da, exact rastelul în care stătuseră cuminți
toate armele care, în dimineața de dinaintea nopții
ca toate nopțile…
Hai, spune, cui au dat ele onorul? Pentru cine, mă rog?
Pentru acea regină a armelor care…
Pe care
vă rog eu să nu o mai pomenim.

 

Poetul și numai poetul

Hai cu poetul la deal,
cu versurile lui mici
care se-ascund, sperioase, la marginea drumului,
printre bălării.
Însă poetul e atît de dus,
că nu vede nici carul, nici osia, nici roțile poemului.
Se vede numai pe sine.
El urcă dealul poetic ducînd în brațe,
ca pe un giuvaer,
propria persoană.
Pietrele îl imploră în cor:
— Adună-ne și pe noi în versurile tale geniale!
Mărăcinii, pîrîul, PET-urile, coțofenele îl lingușesc:
— Maestre, îngăduie-ne să locuim pe vecie
în versurile tale!
Luna însăși, regină a nopții, moartă, se face mică:
— Bagă-mă și pe mine în seamă.
Universul deschide peste capul lui o pîlnie de stele.
— Dă-mi voie să exist odată cu tine, geniule!
Dar poetul trage îndîrjit carul liric la deal
și nu vrea să audă nimic.
Urechile-i sînt pline de propriile cuvinte,
gîndurile i se minunează de faptul că el există.
Cînd ajunge pe culme, e liniște,
iar el, cu deștul la tîmplă,
e singur singurel.
E împăcat, e fericit, e împlinit, e genial.
Și singur, pentru că gloria nu cîntă.

 

Jumătate

Jumătate bărbat
așezat, într-o bună dimineață,
în fața unei jumătăți femei
la o masă rotundă,
sub o umbrelă creață.

Jumătatea a plecat departe, acolo
unde sfertul femeii secrete
stă la o fereastră
dar cu fața la perete.
Pe perete e un tablou,
și sub tablou, o optime
de soț fără soț,
din care o solitară șaisprezecime
a fugit în lume.
În lumea sutimilor
a miimilor, a milionimilor
care caută îndîrjite
cuvinte potrivite sau cuvinte otrăvite.

Însă aici, pe lumea noastră,
jumătate femeie la masa rotundă,
cu o ceașcă de cafea aburindă în față,
potrivește absentă floarea din glastră,
în timp ce cafeaua îi cade
în poala albastră.

Nimeni nu spune nimic. Nici o jumătate. Nici un sfert.
Poate că sînt plecați departe, foarte departe.
În timp ce jumătate chelner spală podeaua,
și înjură printre dinți, dar numai pe jumătate.

 

high desfidelity

sînt mașinăria cu oglinzi
etuva cu secrete
atîrnat de grinzi
dau legi și decrete

nu sufăr atomii
care plîng și iubesc
nu-mi plac domnii
cu glas îngeresc

fetele vesele au părți
mai puțin vesele
rămîn din ele în cărți
țîțele, fesele

bile și bețe
pupîndu-se bine
ecuații crețe
ecuații divine

elimin pe rînd
amintiri, cicatricile
singurătatea e un cuvînt
de împachetat fricile.

Poeme în avanpremieră din volumul „Jos realitatea!” de Florin Iaru, Editura Paralela 45, Pitești, 2019. Volumul va fi lansat vineri, 31 mai, de la ora 18.00, la standul Editurii Paralela 45, în cadrul Târgului de Carte Bookfest.

 

Despre autor

Florin Iaru

Florin Iaru

Scriitorul Florin Iaru își face debutul literar în anul 1962, prin publicarea unor versuri în revista „Luminița”. Devine membru al „Cenaclului de luni” din anul 1970, sub conducerea lui Nicolae Manolescu. În anul 1981, volumul său „Cântece de trecut strada” se bucură de succes editorial, iar în 1982 contribuie la scrierea volumului „Aer cu diamante”. Un membru extrem de important al Cenaclului de luni, personaj emblematic al generației anilor '80 bucureștene, Florin Iaru lucrează, în prezent, în presă și ține cursuri de scriere creativă. Volume (selecție): „Cântece de trecut strada” (1981), „Aer cu diamante” (1982), „La cea mai înaltă ficțiune” (1984), „Înnebunesc și-mi pare rău” (1990), „Poeme alese” (2002), „Fraier de București” (2011), „Povestiri cu final schimbat” (2013), „Sânii verzi” (2017), „Jos realitatea!” (2019).

Scrie un comentariu