Blitz-proze

La Mela, pe Canalul Morii

Cel puţin o dată la două zile, dau o raită prin piața agro-alimentară din Piața Mihai Viteazul. Îmi place să mă plimb, fără grabă, printre tarabe. Se împletesc arome și culori în jurul meu, acompaniate de glasurile vînzătoarelor. Haide, domnule, să te servesc cu ridichi proaspete ori castraveți românești, de la țară…

– Ahaa!, exclam eu, cu un zîmbet cît se poate de larg și de îngăduitor, de la țara lui Mahomed! Nevinovata mea glumiță apasă butonul declanșator. Se răstesc la mine, ce spui domnule!? Ești deștept, te pricepi al naibii. Asta-i marfă de grădină fără chimicale!

Ridic din umeri, în semn de scuze. Dacă vor rosti și cuvîntul bio, n-am să mă pot abține și voi izbucni în rîs. Cumpăr frunze de pătrunjel și mărar, usturoi, ardei iuți și un praz, apoi intru la lactate. Sînt un client fidel, cunoscut celor două vînzătoare rotunde, simpatice și mereu capabile să dea replici pline de umor. Prima oară cînd am intrat aici și am văzut o gamă prea largă de produse din capră (lapte, iaurt, brînză frămîntată, telemea, caș…) am rostit, vag ironic: multe capre trebuie să aveți în dotare! Eu cred că mai scăpați și puțintel lapte de vacă, în amestec… Ba nu scăpăm nimic, avem și produse din lapte de vacă, scrie pe bilețele, da? îmi răspunse una dintre ele, deloc deranjată de neîncrederea mea. Apoi cealaltă îmi explică rar, ca unui băiețaș de grădiniță, noi avem 250 de capre în dotare și am cîștigat un proiect european. Pe lîngă capre mai creștem vaci, oi, ba chiar și cîțiva porci, dar ăia sînt pentru consumul personal. Acum e clar, am zîmbit eu, în semn de scuze.

Am cumpărat lapte și telemea de capră, apoi am pornit-o spre ieșire, printre rîndurile cu mere frumos clădite, ca niște ziduri de cetăți colorate. Desigur, am făcut un popas în barul La Mela de pe Canalul Morii. În încăpere, un singur client, plus Mela în spatele barului, blondă, melancolică și vigilentă. Îmi acordă un zîmbet duios, în timp ce îmi aducea cafeaua cu lapte și scorțișoară. Clientul e un om al străzii ori, mai exact, al pieții. Îmbrăcat stil „varză“ (maiou, cămașă, pulover, haină și palton negru), cu căciulă pe cap și o față roșie, încălțat în bocanci frecați de timpuri, poartă mereu plase cu el, burdușite cine știe cu ce! După ce primesc cafeaua, se ridică zîmbitor și, în pas șovăielnic, se apropie de mine cu mîna întinsă. În palmă ținea un leu.

– Îți cumpăr o țigară… bombăni el tărăgănat, lansînd spre nasul meu miasme de bere amestecate cu ceapă și altele pe care nu le-am dibuit.

– Nu fumez… am apucat să rostesc. Glasul ascuțit al Melei îmi opri cuvintele.

– Mă, omule, ți-am zis că aici nu se mai fumează, ești surd ori idiot? Îmi deranjezi clienții, că te zvîrlu afară cu plase cu tot!

Omul străzii se așeză la loc, deloc afectat de tonul barmaniței. Bombăni ceva, mai trase o dușcă din sticla cu bere, rîgîi cu poftă, rîse scurt, apoi își înălță brațul în care ținea leul jilav spre Mela. Tu ești surd!? Nu am țigări, ești bătut în cap?!

Individul zîmbea în continuare și mormăi: aș ieși afară să fumez, dar dacă nu vrea nimeni să-mi vîndă… Își desfăcu o plasă, scoase un sandviș, două cepe verzi și începu să mănînce, plescăind sonor. Fu ca un duș rece pentru Mela.

– Aici nu-i cantină! Bagă-ți imediat haleala la loc!! Vrei neapărat să te arunc afară!? Ăsta-i bar, scrie și pe ușă, poate ești chior ori analfabet, aici se beau cafele și băuturi alcoolice, nu se halește!

Individul vîrî totul la loc în plasă, afișînd o expresie de om împăcat cu soarta. În bar intră un bărbat tînăr, amic de-al Melei. Începură un dialog sprinten în limba maghiară. Merge treaba? rosti tînărul o întrebare grandios de banală, iar Mela îi răspunse, chicotind, te anunț că  mă enervează ăla de acolo, ba vrea să mănînce, ba să fumeze, nu ai o bîtă să-i trag vreo două peste cap?

Omul străzii zîmbi larg, dădu din mînă a pagubă, apoi rosti, privind-o duios pe Mela:

– Am înțeles ce ai spus, am înțeles tot. Află că eu știu și limba franceză…!

Mela și tînărul cu care dialogase în maghiară pufniră a rîs. Eu am mai sorbit o gură de cafea și i-am aruncat omului străzii o privire piezișă. Ceva mă făcea să cred că spunea adevărul.

Recomandare Literomania

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu