Cartea săptămânii

„La rentrée littéraire” în Franţa

A început, iată, sezonul cultural de toamnă – altfel spus „la rentrée” –  şi revistele literare franţuzeşti prezintă titlurile noi propuse de editurile mai mari sau mai mici. Mă opresc aici asupra a două dintre aceste reviste: „Lire” nr. 467/iulie-august 2018 – cu suplimentul său „Rentrée littéraire 2018. Le livre officiel des extraits”, şi „Le Nouveau Magazine Littéraire”, numărul pe septembrie, care are pe copertă chiar dosarul „Les Romans de la rentrée”.

„Recolta” de romane a toamnei e, ca de fiecare dată, generoasă în Franţa (peste 500 de titluri), însă numele cele mai sonore care semnează cărţi noi sunt – în ce mă priveşte – Jérôme Ferrari („À son image”, Actes Sud), Christine Angot („Un tournant de la vie”, Flammarion), Éric Fottorino („Dix-sept ans”, Gallimard), Yasmina Khadra („Khalil”, Julliard), Amélie Nothomb („Les Prénoms épicènes”, Albin Michel; autoarea publică, după cum se ştie, câte un roman în fiecare an), Alain Mabanckou („Les cigognes sont immortelles, Seuil) sau Maylis de Kerangal („Un monde à portée de main”, Verticales – carte bine primită de presă în toamna aceasta).

În ciuda celor care-i prevestesc moartea, romanul se poartă foarte bine, ba chiar s-ar putea să cunoască o „nouă vârstă de aur” – scrie Alexis Brocas, coordonatorul dosarului literar în NML, „Rentrée littéraire 2018. Le monde est à nous!”. Dosarul recenzează apariţii noi franţuzeşti, dar nu numai – fiindcă, aşa cum ştim, programul cu care s-a lansat acest NML este unul cosmopolit şi integrator, împotriva mişcărilor (socio-politice) retrograde, identitare, ce se fac simţite în ultimii ani: „Ficţiunea beneficiază de avantajele globalizării în acelaşi timp în care o priveşte cu neîncredere. A trecut vremea în care un scriitor francez lucra aplecat asupra predecesorilor lui de aceeaşi limbă şi a câtorva străini. De aici şi apariţia a numeroase ficţiuni extrem de cosmopolite”.

 

Iată că literatura are un rol în cultivarea toleranţei şi a cosmopolitismului – dar şi în „sublimarea” artistică a dramelor sociale şi politice. Jérôme Ferrari, unul dintre cei mai talentaţi scriitori francezi contemporani (şi profesor de filozofie la Alger, Abou Dabi şi în prezent la Bastia) – Premiul Goncourt 2012 cu „Le Sermon sur la chute de Rome”/ „Predica despre căderea Romei”, traducere de Tania Radu, Pandora M, 2013) – abordează, în noul său roman, prin intermediul protagonistei, fotografa Antonia, chestiunea naţionalismelor, punând faţă în faţă două cazuri: naţionalismul corsican (autorul a trăit multă vreme în Corsica, pe care o cunoaşte foarte bine) , respectiv războiul care a dezintegrat fosta Iugoslavie în anii ’90, şi rolul pe care îl poate juca fotografia – producerea de urme, mărturia de imagine, dar mai general, şi aceea literară, textuală – în aceste grave conflicte sociale şi politice: „… întrebarea nu cunoaşte frontiere – scrie Juliette Einhorn, în NML: cum să-ţi plasezi privirea la rădăcina răului, cum să-ţi poziţionezi privirea ca ea să transforme lumea? Dacă, pentru Antonia, «nu există, în fond, decât două categorii de fotografii profesionale, cele care n-ar fi trebuit să existe, şi cele care merită să dispară», momentul captării poate că poartă, totuşi, în sânul lui un adevăr activ”. Acelaşi lucru – acelaşi tip de „adevăr activ” al momentului –, cred eu, poate fi surprins şi cu mijloacele literaturii, ca un tip de reacţie specifică (literară) în faţa lumii, prezentului, istoriei în curs. Ferrari o face în „À son image”. Romanul se desfăşoară – aflăm din „Le livre officiel des extraits/ Lire” – pe parcursul slujbei de înmormântare a fotografei (dispărute în 2003, în Corsica), reconstituindu-i destinul prin flash-back-uri şi prin apelul la tehnica fluxului de conştiinţă.

Yasmina Khadra (pe numele adevărat Mohammed Moulessehoul) reia, în cel mai recent roman al său, tema terorismului islamist. Khalil – cel care dă numele romanului – este un tânăr terorist belgian, aflat pe punctul de a participa la atentatul de pe Stade de France, din 13 noiembrie 2015. Ratează momentul, constrâns să se întoarcă acasă, în cartierul Molenbeek (Bruxelles), într-o familie cu un tată autoritar şi o soră mai mare aflată în pragul suicidului; romanul analizează, aşadar, factorii sociali şi psihologici care îi pot conduce la radicalizare pe unii dintre tinerii musulmani.

Trecând de la romanele cu miză socială la cele cantonate în spaţiul familiei, „Dix-sept ans” (Gallimard) de Éric Fottorino primeşte o cronică elogioasă în NML. Pentru Jean-Baptiste Harang, cartea e „un text major” în ansamblul romanelor lui Fottorino, ce reconstituie „portretul figurii lipsă” din celelalte, figura maternă: „Şaptesprezece ani reprezintă vârsta la care mama lui Éric (protagonistul, n.m.) îl aduce pe lume, dar şi vârsta la care Éric îl întâlneşte, pentru prima dată, pe tatăl lui biologic”.

Tot în această toamnă a apărut în traducere franceză cel mai recent roman al lui Salman Rushdie, „La Maison Golden” (Actes Sud, traducere de Gérard Meudal; în original „The Golden House”, 2017; publicată şi în româneşte la Polirom, în 2017, în traducerea Danei Crăciun) – un roman new-yorkez aproape de contemporaneitate, a cărui acţiune se desfăşoară în timpul administraţiei Obama şi spune povestea bogatei familii Golden, după emigrarea ei din India în SUA. Un roman cu accente politice şi sociale (iată şi la Rushdie!), un roman despre globalizare, un roman al multiplelor identităţi – bine primit în Franţa. În acest număr din NML, Rushdie acordă revistei (lui Marc Weitzmann) un interviu amplu (mai bine de patru pagini), însoţit de o recenzie a romanului (semnată tot de Marc Weitzmann). „Trăim o epocă îngrozitoare – spune Rushdie (e şi titlul interviului: „On vit une époque épouvantable”) –, ce vreţi, aşa este. Şi nu avem altă opţiune decât să o trăim. Să o trăim şi să încercăm să o schimbăm. Pentru mine, chestiunea nu e de a şti dacă globalizarea e bună sau rea, ci de a afla cum să trăim cu consecinţele ei, şi de a crea planeta cea mai justă cu putinţă.”

P.S. Tot în 2018, dar la începutul anului (în ianuarie), a apărut monumentala ediţie „Microfictions 2018” de Régis Jauffret (Gallimard, 1024 p.) care a obţinut Prix Goncourt de la nouvelle 2018.

Recomandare Literomania

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu