Interviu

Mgr. Patrick Valdrini: „Trebuie să înțelegem cu claritate termenul de laic și laicitatea”

Într-o zi de marți a lunii octombrie, l-am însoțit pe Mgr. Patrick Valdrini la Cimitirul Vesel din Săpânța, preț de câteva ceasuri bune, într-o vizită particulară. În urmă cu două săptămâni, Mgr. Patrick Valdrini a fost numit de Papa Francisc chanoine (demnitar ecleziastic) al Basilicii Sfântul Ioan din Lateran (e vorba de catedrala Romei și Scaunul eclezial al episcopului Romei, unde sunt îngropați câțiva dintre Papii catolicismului – Leon al XIII-lea, Clement al XII-lea. Pentru cine nu știe, fiecare Papă e, automat, și episcop al Romei). Mgr. Patrick Valdrini a fost rector al Universității Catolice din Paris, prorector al Universității Laterane din Roma. La 72 de ani, e rector al Universității Catolice din Napoli (Frederick I) și președinte al rectorilor universităților catolice. De asemenea, e și autor de cărți de drept canonic (având un doctorat în acest domeniu, luat la Universitatea din Strasbourg, în anul 1982).

La editura Dalloz din Paris a fost autor, împreună cu Paul Ricoeur, Philippe Malourie și Antoine Garapon, al unui volum care a provocat dezbateri ample după apariție (anul 1998): „Le crime contre l’humanité. Mesure de la responsabilité”.   

L-am întrebat dacă reușește să țină minte toate titlurile și funcțiile pe care le are. A răspuns cu umor: „Vârsta e de vină, vârsta!”.

I-am solicitat un scurt interviu, pe care l-a acceptat cu bucurie. Mai jos, îl puteți citi. Fac mențiunea că discuția a fost mult mai amplă, urmând a o consemna cu altă ocazie.

Marian Ilea

Cultura creștină a fost un suport pentru cultură, în general. Azi care este starea acesteia în lumea occidentală?

În opinia mea, trăim o perioadă critică, e vorba de cultura creștină, de problemele creștinismului. Probleme profunde care trebuie rezolvate sunt mai ales în țările nordice ale Europei. Aș porni de la Olanda, apoi Danemarca, Belgia, Norvegia. Aici funcționează un sistem de secularizare. În viața cotidiană, în cea publică, societatea se organizează fără a mai avea suportul religios de altădată.

De ce sau ce s-a întâmplat că Biserica a ratat această implicare?

Și aici, la această întrebare, o să vă spun părerea mea. Mă bazez pe experiența pe care am dobândit-o în zeci de ani de practică a catolicismului, inclusiv în mediul universitar. E trist că tinerii s-au îndepărtat foarte mult de practica religioasă creștină și de Biserică, e dificil, e o situație pe care trebuie s-o întoarcem în favoarea Bisericii, a creștinismului.

Acum 40-50 de ani, Biserica era puternic implicată în viața socială a comunităților, Biserica era un stâlp al acestora.

Aveți dreptate, azi trebuie să ne implicăm la fel ca în urmă cu câteva zeci de ani. De fapt am și început. Participăm la discuții legate de bioetică, ne spunem cu forță punctul de vedere. În acest context al bioeticii, e nevoie de legi noi care să influențeze viața oamenilor și să apere valorile creștine, cred că e și un mod de a constitui o nouă cale către democrație. Nu trebuie să uităm, creștini ori atei, că trupul e un templu al lui Dumnezeu. De aici pornim o discuție legată de bioetica prezentului.

Până la urmă, are Biserica o strategie reală pentru a reveni unde-i e locul, adică în viața fiecăruia și în viața socială?

Consider că da, catolicii și ortodocșii au valori comune, ar trebui să nu mai facem referire la acești termeni, e mai plin de sens termenul comun de creștini. De aici ar trebui să înceapă o astfel de strategie a Bisericii și de aici începe.

Au fost şi mai sunt mulți oameni ai Bisericii care au produs și valori culturale în lumea laică. Cum sunt priviți aceștia de Biserică, azi?

Trebuie să înțelegem cu claritate termenul de laic și laicitatea. Nu mai sunt bătălii contondente între cultura creștină și cultura laică. Laicitatea aș defini-o ca o categorie politică și juridică menită a crea forță, forță comunitară, dacă o împletim cu o politică a toleranței creștine. Suntem în afara oricărei forme de luptă, suntem într-o colaborare perfectă.

În România (și aici, în Maramureș) sunt creștini, România e o țară creștină. Ce ar trebui să afle despre ținta noii strategii a Bisericii, a Vaticanului?

Din nou am să vă spun care este opinia mea legat de această întrebare. Trebuie să trăim fiecare în comunitate și fiecare comunitate cu celelalte comunități cu sensul unic al vieții universale. Fiecare comunitate umană trebuie să devină model de existență în așa fel încât întreaga lume să se regăsească și să se simtă că e acasă! Pentru o astfel de țintă contează enorm pacea, toleranța și prietenia. Fără aceste trei daturi ale umanității nu se poate concepe viața creștină.

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Scrie un comentariu