Cartea săptămânii

Noul inconştient

Inconștientul este, probabil, una dintre marile descoperiri ale secolului al XX-lea. Pentru Freud și Jung, cele mai cunoscute figuri ale psihanalizei, inconștientul reprezenta o entitate foarte puternică, independentă, care se exprimă în special prin vise și mituri. La început de secol XXI, deși psihanaliza nu a pierdut din puterea de seducție (dimpotrivă, aș spune!), discursul despre puterea inconștientului s-a schimbat radical, datorită studiilor tot mai sofisticate legate de funcționarea creierului uman, studii bazate pe experimente de laborator și pe apartura hi-tech. În volumul „Subliminal: How Your Unconscious Mind Rules Your Behavior” de Leonard Mlodinow (2012), apărut și la noi, în traducerea Doinei Lică, în 2013, la Humanitas, cu titlul „Subliminal. Cum ne determină inconștientul comportamentul”, tocmai despre acest tip de cercetare este vorba.

Leonard Mlodinow, doctor în fizică al Universității Berkeley din California și profesor la California Institute of Technology (Caltech), cunoscut publicului român mai ales pentru volumele scrise în colaborare cu Stephen Hawking („A Briefer History of Time” și „The Grand Design”), este fizician, așa că, pe bune dreptate, te poți întreba ce îți poate spune un fizician despre inconștient și despre modul în care funcționează mintea omenească. Lucrând deja la Caltech, unul dintre cele mai importante centre ale lumii în studiul neuroștiinței, a asistat la diverse seminarii, cursuri și conferințe legate de funcționarea minții omenești. În plus, a avut șansa să fie primit într-un laborator de specialitate, unde, timp de cinci ani, i-a urmărit pe cercetători în munca lor de decodare a misterelor creierului uman. Prin urmare, Leonard Mlodinow s-a documentat foarte mult, iar informațiile furnizate de el sunt bazate atât pe un asiduu studiu individual (a citit, mărturisește Mlodinow, peste opt sute de lucrări de cercetare științifică), cât și pe datele obținute la cursurile de specialitate, dar și în laboratorul de neuroștiință din cadrul Caltech.

În volumul „Subliminal…” nu este vorba – iar Mlodinow îl avertizează, de la bun început, pe cititor –, despre inconștientul freudian sau jungian, ci despre un inconștient determinat pe baze științifice, numit „noul inconștient”. De ce, însă, autorul a ales inconștinetul ca protagonist al cărții sale? Motivația este simplă: pentru că activitatea mentală a omului e dominată de acesta din urmă. Inconștientul este cel care l-a ajutat și îl ajută în continuare pe om să supraviețuiască. Este, altfel spus, foarte activ, hotărât și independent. El este cel care manevrează din umbră partea conștientă a ființei umane. El este mai vechi, mai puternic – este, în fond, infrastructura standard în creierul tuturor vertebratelor. Conștientul, în schimb, este o trăsătură opțională, dovadă că animalele pot supraviețui doar cu o minimă conștiință, însă fără inconștient (fără reflexe, fără instincte), supraviețuirea lor nu ar fi posibilă. Inconștientul este, se poate spune, arhitectul principalelor strategii de supraviețuire.

În cartea sa, Leonard Mlodinow demonstrează că există două niveluri ale minții – unul conștient, și altul inconștient – și că ele funcționează independent unul de celălalt. Dintre cele două, nivelul inconștient este cel mai important.

Ca să dau un exemplu, una dintre cele mai importante funcții exercitate de nivelul inconștient al creierului este prelucrarea datelor furnizate prin văz. Un bărbat nevăzător, pe nume T.N., a fost subiectul mai multor experimente, relatate și de Mlodinow, prin care – crede acesta – este demonstrată independența celor două niveluri ale minții. În urma unui accident, T.N. a orbit, însă accidentul nu i-a afectat partea optică a sistemului vizual, ci zonele vizuale din lobul occipital. Altfel spus, ochii receptau lumina, dar cortexului vizual îi lipsea capacitatea de a prelucra informațiile transmise de retină. Fiind pus în situația de a ocoli mai multe obstacole dintr-o încăpere, a reușit s-o facă, fără să se împiedice nici măcar o singură dată. Informația furnizată prin ochi nivelului inconștient al minții l-a avertizat de fiecare dată când un obstacol se afla în fața lui. Fenomenul a fost numit „vedere oarbă” sau „vedere inconștientă”.

Inconștientul e capabil, iată, să observe lucruri pe care conștientul nu le observă. La fel stau lucrurile și cu intuițiile sau presentimentele, pe care, în nota celor de mai sus, nu ar trebui să le ignorăm doar pentru că se bazează pe lucruri ce nouă ne rămân necunoscute la nivel conștient: „Suntem cu toții întrucâtva ca pacientul T.N., orbi la anumite lucruri, fiind îndrumați de inconștient să o luăm la stânga sau la dreapta. Această îndrumare poate adesea să ne salveze, dacă dorim să ne deschidem spre semnale”.

Memoria, la rândul ei, nu funcționează așa cum credem noi că funcționează. Ea nu înregistrează literal evenimentele în care suntem implicați într-un fel sau altul – ca actanți ori martori –, ci este atentă la esența întâmplărilor, nu la detalii. Memoria ne joacă, de cele mai multe ori, feste, creând, la nivel inconștient, amintiri false (care nu sunt resimțite ca diferite de amintirile bazate pe fapte reale), bazate pe informații greșite, pe experiențe anterioare, dar și pe diverse prejudecăți legate de felul nostru de a percepe și de a înțelege lumea. Așa se explică, de exemplu, de ce identificarea infractorilor de către martori e, în SUA, greșită în proporție de 20-25%. Și în cazul memoriei, prin urmare, inexactitatea e regula, nu excepția. De ce se întâmplă asta? Mlodinow, citându-l pe Hugo Münsterberg, crede că „nimeni nu poate păstra în memorie cantitatea vastă de detalii cu care ne confruntăm în orice moment al vieții și că erorile noastre de memorie au o origine comună: toate sunt creații ale tehnicilor folosite de mintea noastră pentru a umple golurile inevitabile. Aceste tehnici includ bizuire pe așteptări și, mai general, pe sistemul de convingeri și pe cunoștințele anterioare. Drept urmare, când așteptările și cunoștințele noastre anterioare sunt în dezacord cu evenimentele reale, creierul poate greși”. Nu este un simplu moft al minții, ci este vorba mai degrabă tot de un instinct de supraviețuire. Mintea dă o formă comprehensibilă și familiară amintirilor, netezind asperitățile. Aceste procese, însă, ne rămân necunoscute, la nivel inconștient, de aceea atunci când ne amintim ceva într-un mod eronat – ceea ce se întâmplă de multe ori –, nu ne îndoim niciodată de acea amintire.

Ajuns în acest punct, aș face o paranteză legată de Hugo Münsterberg, un psiholog de la începutul secolului al XX-lea, mai puțin cunoscut, dar ale cărui cercetări legate de mintea omenească au influențat enorm acest domeniu, și de Sigmund Freud, în speranța că voi pune în evidență și mai mult diferența dintre cele două tipuri de inconștient – inconştientul psihanalitic și noul inconștient: „Și Freud, și Münsterberg au creat teorii de mare importanță despre minte și memorie, dar, din păcate, ca oameni, au avut prea puțină influență unul asupra altuia: Freud a înțeles mult mai bine decât Münsterberg puterea imensă a inconștientului, dar a considerat că refularea, mai degrabă decât un act dinamic de creație din partea inconștientului, este explicația golurilor și inexactităților memoriei; în timp ce Münsterberg a înțeles mai bine decât Freud mecanica și motivele deformărilor și pierderilor de memorie – dar n-a intuit deloc procesele inconștiente care le creează”. Am încheiat paranteza.

Kant avea dreptate, crede Mlodinow, când susținea că există „lucrul în sine” și „lucrul așa cum îl cunoaștem”. Voi încheia acest scurt articol despre cartea lui Leonard Mlodinow cu câteva rânduri despre natura realității, în condițiile în care toate informațiile despre tot ceea ce ne înconjoară sunt procesate mai întâi la nivelul minții inconștiente („fiecare minte umană – scrie Leonard Mlodinow – este un om de știință care creează un model al lumii din jur”):

„Timp de secole, filosofii au discutat despre natura «realității» și despre întrebarea dacă lumea în care trăim e reală sau e o iluzie. Dar neuroștiința modernă ne învață că, într-un anumit fel, toate percepțiile noastre trebuie considerate iluzii. Asta pentru că percepem lumea doar indirect, procesând și interpretând datele brute ale simțurilor noastre. Este ceea ce procesarea inconștientă face pentru noi – creează un model al lumii… De exemplu, când ne uităm în jur, avem sentimentul că privim într-un spațiu tridimensional. Dar nu sesizăm direct cele trei dimensiuni. În loc de asta, creierul citește o mulțime de date plate, bidimensionale, de pe retină și creează senzația de trei dimensiuni. Inconștientul e atât de eficient în procesarea imaginilor, încât, dacă purtăm ochelari care întorc imaginile cu susul în jos, după o vreme, vom vedea lucrurile din nou corect. Dacă scoatem apoi ochelarii, vedem lumea iarăși cu susul în jos, dar numai pentru o vreme. Din cauza acestei procesări, când spunem: «Văd un scaun», ceea ce vrem să spunem cu adevărat este că în creierul nostru s-a creat modelul mental al unui scaun”.

Leonard Mlodinow, „Subliminal. Cum ne determină inconștientul comportamentul”, traducere din engleză de Doina Lică, Editura Humanitas, Bucureşti, 2013, 328 p.

Recomandare Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu