Blitz-proze

Noul prieten al omului

Noul prieten al omului

Mai mare plăcerea să călătoreşti acum. Ori să mergi în delegaţie. E cam acelaşi lucru. În urmă cu cîteva zile, am urcat într-un vagon de clasa a II-a al unui tren accelerat. Eram de-a dreptul fericit. Urma să călătoresc vreo patru ore. Mă şi vedeam citind în tihnă din romanul pe care-l luasem cu mine. Cu noile preţuri, nu se mai înghesuie lumea în trenuri. În compartiment, într-adevar, era doar un bărbat, ghemuit într-un colţ, îmbrăcat în palton şi cu căciulă pe cap. Mi-a răspuns la salut, apoi a continuat:

– E un frig, neică, aici, de-ţi crapă ochii. Mi-ai speriat şi prietenul. Sper să-şi facă, din nou, apariţia.

În privinţa frigului, mi-am dat seama repede că avea dreptate. Cît despre prieten, m-am holbat în jur şi n-am văzut pe nimeni. Prudent, mă hotărîsem să nu continui dialogul. Acum ai parte de tot soiul de provocatori. Nu trecu multă vreme de la plecarea din staţie, că-l aud exclamînd:

– Deja ţi-ai facut apariţia, fiară! Nu mai am ce-ţi da de mîncare, poate are dumnealui vreun sandvici, c-o fi în delegaţie.

Cu uimire, am descoperit pe banchetă un şoarece. Din cauza frigului, i se zburlise blana în asemenea hal încît părea un pui de arici.

– Sper că nu te sperie animalul, îmi zîmbi bărbatul.

– Deloc, i-am răspuns şi-am scos sandviciul. Am presărat firimituri pe banchetă. Au fost repede înghiţite.

– Rupe-i o bucată mai mare, mă sfătui bărbatul, că şi eu îi dădui jumătate. În tren nu prea are ocazii dese. Ar trebui să-şi schimbe domiciliul.

Am rupt sandviciul în două. Mi-am mîncat partea şi apoi mi-am vîrît, repede, mîinile în buzunare, ca să nu îngheţe. Nici vorbă să pot citi. Mai ales că în tot vagonul funcţiona un singur neon, pe hol. Şoarecele şi-a terminat şi el partea, şi-a dispărut, sătul, sub bancheta unde cred c-avea vreo cîrpă cu care se ferea de frig.

– Pînă ai intrat, am stat de vorbă cu el, îmi şopteşte bărbatul.

– Şi ce ţi-a zis?

– Că-i tot mai greu. S-au înmulţit aşa de tare încît au rămas pe drumuri. Mai mulţi. Unii au prins trenul, dar nu pare o rezolvare.

Am ajuns la destinaţie, cu o oră întîrziere. La hotel aveam rezervată o cameră, la etajul şase. Telefonul era surd, televizorul era stricat, apa caldă nu curgea, iar lumină exista doar în baie, ca şi cum hotelierii s-ar fi înţeles cu cei de la căile ferate. Te pomeneşti c-au înfiinţat vreo ligă cu interese comune de care încă n-am aflat!

M-am spălat pe dinţi, am vînat cîţiva gîndaci care meditau pe pereţii din baie, apoi m-am vîrît în pat.

Noaptea am visat un arici uriaş care prindea şobolani sfrijiţi.

 

Propagandă electorală

În noul local e lume puţină. S-a deschis de cîteva zile, încă e curat, cochet, cu lambriuri din lemn alb, cu feţe de masă colorate, vaze cu flori, chiar şi cîte o lumînare. Asta poate pentru a fi aprinsă, cînd se ia curentul, ori în orele de seară.

Alături de masa la care mă aflu, stau doi bărbaţi. Unul, cu gură mare, ochi mici de viezure şi părul lins, lipit de ţeastă. Celălalt are faţa prelungă, uscată, buzele ţuguiate, iar sprîncenele îi sînt, constant, proiectate în sus, ca o nesfîrşită mirare sau nedumerire. Bărbatul cu ochi de viezure desface un ziar şi pocneşte o pagină, zgomotos, cu dosul palmei.

– Extraordinar, domnule! exclamă el, unde am ajuns! Uită-te la ăsta, la mutra asta! Dacă şi el candidează, ne ducem de rîpă. Ne putem spînzura.

– Pare simpatic, aşa… din poză, zice bărbatul nedumerit, îl cunoşti?

– Eroare totală, zice bărbatul cu ochi de viezure. Eu nu-l cunosc, dar am un vecin care a fost coleg de şcoală cu ăsta din poză. Şi-mi povestea că, încă din clasa a treia, îţi dai seama, rămînea corigent, avea numai note proaste, era trecut din milă, că mînca doar pîine cu untură, pricepi din ce familie se trăgea, de joasă condiţie. Le fura merele colegilor de clasă şi scotea limba la învăţătoare, vorbea urît şi se bătea cu fetele, că ălea erau mai slabe. Odată, zicea vecinul meu, a scuipat pe fereastră în capul trecătorilor. Păi, ăsta, mă? Şi are o soră, mamă, ce soră!

– O cunoşti? întreabă bărbatul mirat.

– Eu nu, zice bărbatul cu ochi de viezure, dar am o colegă de serviciu care o cunoaşte de mică foarte bine. Încă din clasa a doua, imaginează-ţi, ieşea din clasă în timpul orelor. Făcea crize de isterie cînd trebuia să răspundă, era obraznică, le mînjea rochiţele fetelor cu cerneală. O pramatie. Se înţelegea doar cu băieţii, pricepi tu cum devine chestia. Păi, cu o asemenea soră… Amîndoi, de mici, nişte puşlamale, îţi dai seama că au evoluat, în nici un caz spre pozitiv. Asta, mai povestea vecinul, cînd ieşea de la şcoală, punea piedică trecătorilor. Arunca cu pietre, îşi îmbrîncea colegii în şanţuri. Erau multe şanţuri pe vremea aceea.

– Extraordinar, zice bărbatul nedumerit.

Mă întorc spre ei, afişînd un zîmbet candid. Le şoptesc:

– Şi eu îl cunosc pe individul din ziar, de la grădiniţă. În grupa mica se pișa, deseori, în pantaloni.

Bărbatul cu ochii de viezure mă priveşte, perplex, cîteva clipe. Apoi exclamă:

– Ce-am spus eu! o adevărată pacoste. Trebuie să afle toată lumea… altfel se duce țara de rîpă.

Despre autor

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu

Radu Țuculescu (nascut la 1 ianuarie 1949, la Târgu Mureș, crescut la Reghin) este romancier, dramaturg, traducător din limba germană; absolvent al Conservatorului „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – secția vioară. Dintre romanele sale amintim: „Ora păianjenului” (Albatros, 1984), „Degetele lui Marsias” (Dacia, 1985), „Umbra penei de gâscă” (Dacia, 1991), „Povestirile mameibătrâne” (Cartea Românească, 2006), „Stalin, cu sapa-nainte” (Cartea Românească, 2009), „Femeile insomniacului” (Cartea Românească, 2012), „Mierla neagră” (Ed. Cartea Românească, 2015), iar dintre volumele de teatru „Ce dracu’ se întâmplă cu trenul ăsta?” (Eikon, 2004) și „Bravul nostru Micsa!” (Eikon, 2010). A primit premii nationale și internationale pentru proză, teatru, traduceri și filme de televiziune. A tradus volume de poezie și proză din literatura austriacă și din literatura elvețiană contemporană de expresie germană. Romanele sale au fost traduse în Franța, Austria, Italia, Cehia, Ungaria și Serbia, iar teatrul său în Cehia, Ungaria, Franta și Israel.

Scrie un comentariu