Cronici

O, nu vreau să fiu uman!

„Vara era toridă și ceva părea că o să dea în clocot. Pe lângă lipsa de popularitate cu care se confrunta guvernul, multe altele luau amploare: rata șomajului, inflația, grevele, ambuteiajele, rata sinuciderilor, sarcinile la vârsta adolescenței, incidentele cu caracter rasist, dependența de droguri, problema persoanelor fără adăpost, violurile, jafurile și incidența cazurilor de depresie în rândul copiilor. Cunoșteau o depresie și elementele benigne: gospodării cu toaleta înăuntru, încălzirea centrală, telefoanele și banda largă pentru traficul de date (…) Era epoca de aur a științelor vieții, a roboticii – și, evident, a cosmologiei, a climatologiei, matematicii și explorării spațiului. (…) Era epoca de aur a crimei organizate, sclaviei domestice, imitațiilor și prostituției. (…) Zonele împădurite, landele și mlaștinile dispăreau. Zeci de păsări, insecte și mamifere erau în pragul extincției. Mările noastre erau ticsite de pungi și sticle de plastic, dar fluviile și plajele deveniseră mai curate. Într-un interval de doi ani, șase Premii Nobel în științe și literatură au fost câștigate de cetățeni britanici. (…) Temperaturile la nivel global au crescut. În timp ce aerul din oraș devenea mai curat, temperatura se ridica mai repede. Toate creșteau – speranțele și disperarea, sărăcia, plictiseala și oportunitățile. Aveam mai mult din toate. Era o epocă a abundenței.”

1982, Londra, Margaret Thatcher pierde Insulele Falkland, Tony Benn, un socialist cu origini aristocrate, este  liderul opoziției, Alan Turing (m. 1954), celebrul matematician și informatician care a contribuit în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial la decriptarea Enigma, trăiește și este interesat de roboți umanoizi, J.F. Kennedy și-a revenit după atentatul din Dallas, trupa Beatles s-a reunit etc. Apar primii roboți umanoizi pe care îi poate cumpăra publicul larg, primele treisprezece Eve se epuizează extrem de repede, apoi și cei doisprezece Adami. Unul dintre ei este cumpărat, cu banii dintr-o moștenire, de un tânăr interesat de electronică și de antropologie, Charlie Friend, care trăiește cu mai puțin de un salariu mediu din mici mașinațiuni la bursă, făcute de acasă, de pe un calculator vechi. Îndrăgostit de vecina lui Miranda, o studentă care își pregătește disertația, decide s-o lase pe ea să aleagă, din opțiunile prezente în instrucțiuni, pe cele dorite pentru construirea unei personalități a robotului. Cumva predictibil, Adam are un rol din ce în ce mai important pentru cei doi, stabilind chiar o rivalitate amoroasă. Dincolo de ironia extraordinară a autorului, explozivă la nivel politic și social, cartea pune câteva întrebări neliniștitoare despre uman și postuman, despre etica relației cu mașinile care ajung la o conștiință de sine, despre violență, intimitate, familie și limitele acceptării celuilalt. Sunt multe scene memorabile, cum ar fi cea în care Adam, pentru a nu mai fi deconectat de la butonul din spate, îl oprește agresiv pe Charlie și îi rupe mâna, apoi își dereglează această funcție; sau cea în care, în vizită la tatăl bolnav al Mirandei, Charlie este luat drept robot, iar Adam drept un rafinat intelectual, cunoscător în detaliu al lui Shakespeare și al istoriei literaturii engleze.

Istoria contrafactuală a lui McEwan generează un comic amar, fiindcă acești ani ’80 imaginați în carte pot fi la fel de bine văzuți ca epoca de acum (cu atentate și curentul împotriva Uniunii Europene, care a dus la Brexit) sau ca o perioadă din viitorul nu foarte îndepărtat, în care vom încerca fără succes să rezolvăm aceleași probleme, cu un sentiment din ce în ce mai acut al sfârșitului.

Cea mai neagră ironie este tot la adresa condiției umane: în momentul în care ajung să înțeleagă și să simtă umanitatea, roboții aleg să se sinucidă. Primele care își dezactivează circuitele sunt două Eve pe care le cumpărase un șeic arab. Adam începe să ia decizii pentru familie și are un exacerbat simț justițiar, al dreptății absolute (aproape… camilpetrescian), ceea ce îl face indezirabil pentru tânărul cuplu, fiindcă Miranda, din dorința de răzbunare în urma pierderii celei mai bune prietene, jurase strâmb ca să facă să intre un violator în închisoare – și deci aveau probleme juridice.

Un roman excelent, care, ca orice SF de bună calitate, pune – cu subtil umor –  sub semnul întrebării umanitatea și deciziile ei.

Ian McEwan, „Mașinării ca mine”, traducere din engleză și note de Dan Croitoru, Polirom, 2019, 314 p.

 

Parteneriat media

Despre autor

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae

Dorica Boltașu Nicolae a absolvit Facultatea de Litere a Universității București, un master în Teoria literaturii și un doctorat în Filologie.
Este autoarea unei cărți de teorie și critică literară, „Limite și libertate. Radicalism și reconstrucție în hemeneutica secolului XX”, Editura Niculescu, 2014, nominalizată la Premiile revistei „Observator cultural”. De asemenea, a publicat articole și eseuri în „Observator cultural”, „Cultura”, „Cuvântul”, „Euresis”, „Dilema veche”. În 2019, a contribuit la antologia „Prof de română. O altfel de antologie de texte” (CDPL, coord. un cristian).

Scrie un comentariu