Anticariat

O nuntă și multe cheltuieli

„Adevărata artă este zgârcită.” (Oscar Wilde)

Pe Florence Balcombe Oscar Wilde o cunoștea încă din timpul studenției și a curtat-o insistent mai mulți ani. Florence, însă, l-a ales ca soț pe Bram Stoker, cunoscutul creator al personajului Dracula, cu care s-a căsătorit în 1878. În 1884, Oscar Wilde o cere de soție pe frumoasa Constance Lloyd, iar nunta are loc pe 4 iunie. Nu a fost o nuntă obișnuită, așa cum remarcă și Robert H. Sherard în biografia sa dedicată lui Oscar Wilde, biografie apărută în 1906 și căreia i-am dedicat mai multe episode în Literomania:

„Totuși barocul și bizarul n’au lipsit de la această căsătorie care pecetluia o uniune ce trebuia să sfârșească în nenorocire. Se pare că Oscar Wilde a simțit că era de datoria lui ca «Profesor de Estetică» să dea povețe asupra îmbrăcămintei miresei și a domnișoarelor de onoare ca să impresioneze pe privitori că nu asistau la o căsătorie obișnuită. În ziua căsătoriei Oscar Wilde și-a luat nevasta la Paris, și cele câteva luni de miere le-a petrecut acolo. Ei au locuit câteva camere la hotel Wagram, în str. Rivoli. Oscar era un galant și devotat bărbat, iar Constance părea răpită de plăcere. Dacă vreodată bărbatu-său o lăsa singură când ieșea cu vreun prieten, câteva clipe după plecarea lui un comisionar sosea la hotel aducând pentru tânăra soție un minunat buchet cu flori împreună cu un bilet scris într’un grai de o atât de pasionată adorație în cât îi fermeca singurătatea și o făcea fericită cu toate că iubitul ei era departe de ea.”

Constance avea, ce-i drept, ceva bani de la bunicul ei, care o lăsase moștenitoare (este vorba despre o moștenire în posesia căreia Constance va intra mult mai târziu), însă tânărul cuplu a cheltuit destul de mult cu luna de miere pariziană. Mai mult, cei doi au închiriat o casă în Tite Street, Chelsea, care depășea venitul lui Constance. Din nou Oscar Wilde era nevoit să scrie pentru bani pe la diverse ziare și să țină conferințe. Tot în acea perioadă, va scrie minunatele povești din „The Happy Prince and Other Tales” (1888).

„Nu există în limba engleză – ne spune Robert H. Sherard – alte povești feerice care să li se poată asemăna. Scrierea lor e de maestru; poveștile isvorăsc dintr’o rară și bogată imaginație; și pe când poveștile istorisite interesează pe copil nu mai puțin ca pe omul de lume, zace în ele o filozofie subtilă, o învinovățire a societății, o apărare desmoșteniților, care fac din această carte și din «House of Pomegranates», 1891, două adevărate rechizitorii, în contra sistemului social, tot atât de zdrobitoare ca «The Soul of Man»… Deosebit de Lewis Carroll și de Hans Andersen, Oscar Wilde scrie o poveste pe care un copil o poate citi cu plăcere și interes, și fără acel neplăcut sentiment că i se vâră în suflet un fel de doctorie morală cu ajutorul dulceții literare.”

În 1885 și 1886 se nasc cei doi fii ai lui Oscar: Cyril și Vyvyan. Tot în 1886, Oscar începe o relație homosexuală cu Robbie Ross, relație despre care, așa cum era de așteptat, nu vom găsi detalii în biografia din 1906 semnată de Robert H. Sherard. În casa din Tite Street se instalează o sărăcie lucie, iar mărturiile anonime nu lipsesc (de altfel, aceste mărturii fac deliciul volumului semnat de Sherard): „O doamnă care locuia aproape de Wilde spunea că pe vremea ceea a fost des chemată de d-na Wilde ca s’o împrumute cu bani, chiar pentru sume mici trebuincioase cumpărărei unei perechi de ghete”. Sărac lipit pământului, Oscar Wilde se întoarce, cum spuneam, la jurnalism și acceptă postul de director al revistei „The Woman’s World”, post pe care l-a păstrat până în 1889. Mai multe, însă, despre perioada 1887-1889, cât timp Oscar Wilde a condus „The Woman’s World”, voi scrie într-un număr viitor al Literomaniei.

În imagine: Cyril Wilde cu Constance Llyod (1889) (sursa: aici)

Robert H. Sherard, „Viața lui Oscar Wilde”, traducere din englezește cu învoirea autorului de N.M.-Nigrim, Editura Librăriei Alexandru Stănciulescu, București, 1915, 256 p.

Despre autor

Bozz

Bozz

Bozz lucrează de cinci ani într-un anticariat bucureștean. Este absolvent de Litere, dar nu crede că studiile sale îl pot ajuta la modul concret, cel puțin nu în această viață. Și-a găsit consolarea în munca de anticariat și în cele trei beri pe care le bea conștiincios în fiecare seară. A acceptat să scrie la rubrica „Anticariat” din pură plictiseală, deși, în adâncul sufletului său, mai crede în puterea literaturii de a schimba mentalități.

Scrie un comentariu