Plicul lui Pașadia

Omul va citi și mîine

M-am gîndit adesea, nu fără un zîmbet, desigur, la asemănarea și deosebirea dintre sloganurile unor mari edituri românești, respectiv maghiare. Editura Polirom spune: „Ne veți citi și mîine!”. O promisiune exclamativă, o exclamație care promite, o frază care îndeamnă cititorul să citească, făcînd aluzie la calitatea titlurilor publicate.

Pe de altă parte, Editura Magvető spune: „Csak az ember olvas” – „Omul este singura ființă care citește”. O frază filozofică, generală prin aserțiunea ei, în care verbul este la persoana a treia, nu la persoana a doua, a dialogului.

Dimpotrivă, în fraza românească, omul este concret, în individualitatea lui de cititor care răsfoiește cartea, în momentul acesta, și se gîndește dacă s-o cumpere, nu e privit în mod abstract, în tot ceea ce a fost el – de cînd Gutenberg a inventat tiparul – și va fi cît timp vom citi.

În consecință, fraza maghiară nu este fraza unui comerciant, ci a unui actor din domeniul cărţii, unul dintre vîrfurile poligonului alături de autor, distribuitor și cititor. Sloganul românesc nu face vreun secret din faptul că se adresează unui potențial cumpărător.

Fraza maghiară aparţine renumitului scriitor Sándor Márai. Apare în volumul „Füveskönyv”, un fel de breviar de reflecţii despre diferitele aspecte ale vieții, într-un mic eseu intitulat „Despre citire”. Singura ființă care citește este omul: citește ceea ce a scris un alt om, cu decenii, secole sau chiar milenii în urmă.

Fraza românească este inventată, probabil, de către cei de la marketing. Deosebirea vine, poate, și din faptul că Magvető a fost înființată în 1955, pe cînd Polirom, în 1995, în cu totul alte împrejurări.

Adevărate fabrici culturale – iată ce se poate deduce din ceea ce spun aceste sloganuri celui care se apropie prima dată de ele.

În imagine: Picasso, „La lecture”, Museum Berggruen, Berlin

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

Scrie un comentariu