Atelier

Piticii de gumă (fragment)

***

Prima noapte în stradă a petrecut-o mergând pe unde l-au purtat pașii și-a văzut orașul așa cum nu și-l închipuise niciodată: misterios, ofertant, plin de surprize. A ciupit somnul abia după răsăritul soarelui, pe o bancă din Parcul Bazilescu. Într-un fel cu totul și cu totul neobișnuit, s-a trezit odihnit.

A doua noapte, a găsit un adăpost sub o scară într-un bloc de lângă Piața Romană. Mai dormise cineva acolo, după cartoanele aranjate pe post de pat. S-a temut o vreme că proprietarul lor are să vină să revendice locul, dar acest lucru nu s-a întâmplat. L-au deranjat doar șobolanii, pe care i-a auzit mișunând pe lângă ghenă, ghena fiind în spatele unui perete care delimita culcușul lui.

A treia zi și-a făcut tovarăș un băiat cam de aceeași vârstă cu el, poreclit Centurion. S-au cunoscut într-o stație de autobuz. Tipul tocmai găsise un abonament RATB și l-a întrebat dacă nu vrea o plimbare gratis. I-a plăcut ideea, și după ce au făcut de vreo trei ori dus-întors traseul lui 368, i-a oferit în schimbul excursiei o masă la KFC. Când a venit vremea somnului, Centurion l-a invitat în „garsoniera lui dublă”, într-un pod de pe Popa Tatu. A dormit într-o cadă cu picioare de leu, Dumnezeu știe cine s-o fi chinuit s-o urce acolo, era mai grea ca un tanc. A mai aflat că Centurion nu venea nicidecum de la comandantul celor o sută de călăreți din antica Romă, ci de pe centura Bucureștiului. Da, porecla a căpătat-o în perioada când se vindea tiriștilor și oricăror altor doritori care tranzitau orașul.

Ziua următoare, după ce au luat micul dejun în spatele unei patiserii din Matache din resturi de dobrogene cu carne adunate pentru Centurion de doamna Cami, fosta lui patroană, Claudiu a scos din bancomat o mie de euro, i-a pus într-o pungă și i-a dat noului lui prieten. L-a strâns în brațe și l-a lăsat acolo, în fața Gării de Nord, cu gura căscată. Apoi și-a văzut de drum.

În acea noapte, a căutat să-și ia o cameră la un hotel, ar fi vrut să se spele și să-și schimbe hainele. A încercat în centru, dar nu l-au primit. Telefonul îl lăsase acasă, așa că n-a putut chema un taxi, din stradă toți șoferii l-au refuzat, chiar și după ce le-a oferit dublul cursei. A prins ultimul metrou spre Industriilor. Alegere greșită, căci n-a găsit nici un hotel, în afara unei așa-zise pensiuni, o magherniță cu curve și o droaie de puradei. A plătit 100 de lei unui cârciumar care l-a lăsat să doarmă cu capul pe masă, în localul lui improvizat într-un container Maersk.

L-au trezit niște muncitori cu cocoloașe de pâine țintite spre capul lui. A ieșit în râsetele acestora, a cumpărat o sticlă de apă de doi litri și a băut-o aproape pe toată. Toaleta și-a făcut-o într-o cantină de lângă stația de metrou, până să-l descopere paznicul. După ce a mâncat un sandvici de la una dintre tonetele din stație, s-a simțit un pic mai bine. La Unirii și-a luat o cafea de la tonomat și-a băut-o în parc, pe bancă.

Parte din zi a stat și-a numărat dalele de piatră din jurul fântânilor. Nu l-au deranjat nici mașinile, nici înjurăturile, nici mirarea trecătorilor. S-a convins că, dacă astfel de statistici ar fi cunoscute, oamenii ar aprecia cu mult mai mult locurile pe care calcă.

Starea bună a ținut până seara, când a trebuit să-și caute un nou culcuș. Din fericire, pontul i-a fost vândut pe o sticlă de bere de un bătrân care-și făcea veacul pe lângă o șaormerie de la Sala Palatului. La o aruncătură de băț, pe George Vraca, într-o clădire abandonată, și-a încropit un pat în toată regula dintr-un blat de masă și buretele unei foste canapele. Prin acoperiș putea vedea cerul și asta i-a plăcut cel mai tare. S-a simțit liber și puternic. Nu-i era nici frig, nu-i era nici foame, n-avea nici o nevoie specială. Singurul neajuns ținea de igienă, dar deja nu-și mai percepea mirosul. Toate celelalte păreau atât de îndepărtate, a avut senzația că trăiește de-o viață în stradă. Într-un fel, da, într-un fel, când te mulțumești cu puțin și asta te împlinește, lumea îți stă la picioare.

În cea de-a șasea zi, și-a verificat contul și-a constatat că, după cheltuielile cu hainele, plata vitrinei și darul făcut lui Centurion, i-au mai rămas jumătate din banii primiți de la maică-sa. Intenția a fost să-i scoată și să-i împartă trecătorilor. S-a abținut în ultimul moment, spunându-și că în acest gest s-ar ascunde multă vanitate. Și-a promis, însă, că-i va oferi pe toți când va întâlni pe cineva care să aibă cu adevărat nevoie de ei.

Se afla în zona Cișmigiului când prin fața lui au trecut doi bătrâni, un el și-o ea împingând un cărucior plin cu lemne. S-a oferit să-i ajute. L-au privit speriați și-au trecut mai departe. Asta l-a dus cu gândul la tatăl lui. Îi era dor de el. L-a avut în minte în tot acest timp. I s-a părut că-l vede în conductorii de metrou, în paznicul care l-a dat afară din toaleta cantinei, în polițiștii din intersecție, chiar și în muncitorii din container, în șoferii de salvare.

S-a gândit la el ca la omul care i-a dat viață, s-a gândit la el ca la un străin. A încercat să-l înțeleagă în toate ipostazele. Și-a dat seama că între ei doi nu există nici un conflict. Nimic care să ducă la o ruptură. Că în felul lui, cu toată răceala pe care i-o arată, bătrânul lui îl iubește. Că e doar un bărbat trist. Decepționat. Că trăiește în afara oricărei bucurii. Că principala vină o poartă el, fiul lui. Ar fi trebuit să fie mai răbdător. Mai atent. Mai ascultător. Mai dispus să ierte.

A plâns liniștit pe o bancă din parc. Când n-a mai avut lacrimi, s-a ridicat  împleticindu-se, dar hotărât să se întoarcă acasă.

Fragment din „Piticii de gumă”, roman aflat în pregătire

Despre autor

Paul Țanicui

Paul Țanicui

Paul Ţanicui a fost, într-o ordine aleatorie, vânzător de cărţi, marochiner, săpător de fântâni în fosta Yugoslavie, vânzător ambulant de cârnaţi italieneşti, topitor de plumb într-un atelier de vitralii, copywriter în diverse agenţii de publicitate (BBDO, Publicis), iniţiator, dezvoltator şi producător al proiectelor muzicale Shukar şi Shukar Collective. A lucrat la scrierea unui film comisionat de John Turturro pentru Canal +, a contribuit ca producător delegat la realizarea unui album world music susținut de Peter Gabriel.
A absolvit Facultatea de Film din cadrul UNATC București și lucrează ca scenarist şi regizor de film (Iagalo, Mousse au Chocolat, Two Lives).
Este autorul așa numitei ”reality-book” „Trăind pe credit”, Brumar 2012, a romanului „Quimera”, Humanitas 2015 și a unui volum de poezie „Cealaltă inimă”, apărut în ediție de lux cu gravurile lui Ciprian Mureșan. Are în pregătire o carte dedicată lăutarilor din Taraf de Haidouks, care urmează să apară la HarperCollins cu sprijinul lui Johnny Depp.

Scrie un comentariu