Poezie Traduceri

Poeme de Aušra Kaziliūnaitė

planeta străină

am sosit – spune computerul
în general, nu este prea vorbăreț, dar acum pălăvrăgește
de ore întregi despre tăierea pomilor fructiferi
și mai zice – am ajuns la capătul călătoriei noastre

mi-au amorțit degetele de la picioare
cobor din nava spațială
privesc în jur, adun mostre pentru oamenii de știință –
mă plimb într-o cameră identică cu a mea
nimic viu pe o rază de ani-lumină în jur
nu există perdele
ninsoarea liniștită de afară
în ferestrele de peste drum strălucesc ghirlande
copiii se împing și se îmbrâncesc pe trotuar

nimic altceva, doar singurătate cosmică și piatră

Împăiată

într-o zi, am văzut o pasăre împăiată aruncată lângă ghena de gunoi
am văzut-o și am uitat-o, dar ea nu m-a uitat, ba chiar a început să se țină după mine –
oricând și oriunde aș fi mers, cu oricine m-aș fi întâlnit, dădeam peste pasărea aceea zdrențăroasă

la început, mă prefăceam că nu o văd
n-are decât să mi se tot arate, îmi ziceam, ce-mi pasă – în fond, nu-mi ciripește în cap, nu mă ciugulește

dar apoi s-a obrăznicit, a început să apară nu numai în locuri publice –
printre studenți, cursanți sau pietoni –
ci și printre prieteni, cocoțându-se chiar și pe capetele celor dragi

ca atare, am încercat să o iau cu frumosul, s-o întreb – ce faci aici și ce vrei?
dar chestia aia împăiată s-a ghemuit tăcută acolo unde era,
apoi s-a cocoțat pe capul tatălui meu care mă privea fără să înțeleagă
tată – am șoptit eu – ai o pasăre pe cap!
dar el a dat din mână, știți, ca și când ar fi zis – ei, mare lucru –

din acel moment, am început să văd creatura împăiată și în vis
situația era fără ieșire: de-abia dormeam, de-abia mâncam, de-abia existam
și o vedeam mereu, încremenită în aceeași poziție, mută, jerpelită
începusem să cred că zâmbea, dar pasărea împăiată își bătea joc de mine,
așa că, într-un final, am prins-o și am izbit-o cu toată puterea de un perete care însă s-a dovedit
a nu fi fost perete, ci oglindă.

atunci am văzut pentru prima dată o pasăre zburând
în oglindă

toate florile se veștejesc

bate cineva la ușă, deschid:
este vecina mea, locuim perete în perete

o auzeam seara spălând
de câteva ori am văzut-o în trecăt
prima oară în copilărie
când nu s-a mai întors acasă câinele nostru Lord
și apoi
când nu s-a mai întors bunica

mă străduiam mereu ca lucrurile intime să le fac în liniște, ca să nu mă audă ea
dar de fapt, lucrurile cele mai obișnuite lucruri au devenit intime tocmai din cauza ei

la unu dimineața, îmi țineam respirația iar inima îmi bătea nebunește,
îmi dizolvam în tăcere mierea în ceaiul de mușețel
ca să nu audă, ca să nu înțeleagă ea

iar acum se află în fața mea cu un enorm buchet de flori roșii, de-abia înmugurite
cupele lor se leagănă cu mulțumire în mâinile mele tremurânde

întreb uluită ca o nebună

ce să fac cu ei?

ea zâmbește frumos, atât de frumos
pur și simplu iubește-i

no, thank you!

te plimbi pe străzile înguste ale cartierului medina
treci de un colț
și nu e nimeni acolo, nici vânzători, nici pietoni
doar umbre de smoală și găinaț uscat de porumbel

în cele din urmă, după un colț și după încă unul vei găsi oameni dispuși să-ți arate drumul
ei se țin de tine, sugerându-ți că, dacă te lasă singur, te vei rătăci

un băiețel alergă în spatele vostru și te maimuțărește: no, thank you! no, thank you!

și apoi, o piață, un copac, un individ
înfășurat într-o sutană – ar putea fi unul dintre prietenii lui Isus

„ci mergi, mergi și nu te opri și nu asculta ce spun ei
căci precum măgarii ceia ești ce fără să se oprească merg, merg până ce-or muri”

iar eu merg mai departe, merg ascultându-l pe bătrânul care spumegă de furie sub copac
mă învârtesc în cerc, regăsindu-i mereu pe cei care vor să-mi arate drumul
mă gândesc că poate într-adevăr trebuie să mă opresc, să-i las să mă abată din drum, să mă prade

poate că atunci când cineva te abate din drum ești mai puțin rătăcit decât atunci când te rătăcești singur

podbalul va crește de-a lungul gardului

într-o zi, toți prietenii mei vor muri
și rudele mele, și cei dragi
vor muri inamicii și toți vecinii mei
trecătorii pe care i-am întâlnit vreodată pe stradă
vor dispărea de pe fața
pământului

vor muri
și colegii mei de clasă și colegii de muncă
învățătorii, profesorii, colaboratorii mei

își vor da duhul
toți cei
alături de care am purtat vreodată
din motive necunoscute
aceeași uniformă a timpului
deși nu am luptat niciodată
în vruna
dintre bătăliile sale

păsările care au zburat vreodată
deasupra capului meu ușor dat pe spate spre a le vedea
vor muri iar câinii pe care îi auzeam urlând
în afara orașului în nopțile cu fiori reci pe șira spinării
vor tăcea pe veșnicie

podbalul va continua să crească de-a lungul gardului
obosită, vița se va odihni pe bolte
dar nimeni nu-mi va mai rosti numele
și eu însumi nu voi exista

dar atunci
cu atenție
cu capul ușor dat pe spate
voi observa câinii ciudați
vița de vie și podbalul

și apoi
pentru prima dată
voi vedea cu adevărat zborul păsărilor

iar un cuplu trecând grăbit pe acolo
va parcurge
cu ochii
întreaga lungime a băncii
pe care voi sta

și va ști
că văd
zborul păsărilor
altfel

și că
sunt
acele lucruri pe care nu le cunosc
câinii vița-de-vie
și podbalul

Aušra Kaziliūnaite are un masterat în Istoria Religiilor la Universitatea din Vilnius. În prezent, este doctorandă la Filosofie. Poezia lui Aušra Kaziliūnaite a apărut în presa culturală începând din 2002. A debutat în volum în 2007 și a fost distinsă cu mai multe premii literare. Lucrează ca recenzent de carte, critic de film și jurnalist. Participă activ la viața literară lituaniană, organizează serate culturale, lecturi publice de poezie. Alcătuiește antologii și almanahuri de poezie. Textele ei au fost traduse în engleză, rusă, franceză, lituaniană etc. Din 2012 este Membru al Uniunii Scriitorilor Lituanieni. Până acum a publicat trei volume de poezie.

Traducerea poemelor de Mircea Dan Duță

Despre autor

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță

Mircea Dan Duță - poet de expresie cehă, filmolog și traducător. Volume de poezie: „Peisaje, zboruri și dictări” (2014) și „Citate la conservă, complexe de inferioritate și drepturile omului” (2015), ambele apărute la Editura Petr Štengl, Praga). Pregătește acum două titluri noi: „În moarte nu se vorbește limba polonă” și „Ștamgast la Țara Soarelui-Răsare”. Publică în principal în Cehia, dar unele dintre textele sale au fost traduse și publicate în Marea Britanie, SUA, India, Italia, Slovacia, Bulgaria, Muntenegru, Kossovo, România. A tradus mult din cehă / slovacă, dar și din polonă, slovenă, bulgară, engleză și franceză în română și / sau în cehă. Publică și volume și articole științifice sau de specialitate (în domeniul teoriei, criticii și istoriei literare sau de film). Este membru al PEN Cehia și PEN România și organizator de programe culturale (în principal literare) în Republica Cehă, Slovacia și România.

Scrie un comentariu