Marie
Fetiţă dănţuiai aci
Bunică iar dansa-vei poate
Este maclota ce porni
Răsună clopotele toate
Deci când vei reveni Marie
Mascaţii trec silenţios
Iar muzica din depărtare
Parcă născu în cer sfios
Te-aş adora dar nu prea tare
Bolesc de tine delicios
Prin nea vin oi cu mare chiu
Fulgi de argint şi fulgi de lână
Soldaţii tot în marş o ţiu
S-a dus fărâmă cu fărâmă
Inima mea şi nu mai ştiu
Unde-i cosiţa ta zglobie
O mare care vălurea
Unde-i cosiţa ta zglobie
Precum o frunză mâna ta
Dă semn de iarnă timpurie
Pe lângă Sena trec aşa
Sub braţ cu-o carte mai ciudată
Iar fluviul ştie jalea mea
El ce nu seacă niciodată
Când oare luna s-o găta
Brânduşele
Păşunea dacă-i toamnă se umple de venin
Iar vacile păscând-o
Se otrăvesc puţin
Brânduşele culoare de liliac şi cearcăn
Care-nfloresc acolo ca ochii tăi sunt parcă
Albaştri ca un cearcăn ca toamna ce-albăstreşte
Iar viaţa-mi pentru ochi-ţi încet se otrăveşte
Copiii de la şcoală cu mare larmă ies
Ei cântă din armonici şi dau pe câmpuri ghes
Să strângă-n coş brânduşe ce-a mame-ar semăna
Şi-s colorate-n vânăt la fel ca pleoapa ta
Care se zbate-amarnic în vânt fiindcă-i toamnă
C-un cântec lin ciurdarul cireada o îndeamnă
Iar vacile dau muget şi lasă părăsită
Păşunea care toamna-i malefic înflorită
Mai
O zi de mai şi Rinul şi bărcile pe valuri
Priveau cutare dame din pisc acel ţinut
Şi tu aşa frumoasă dar barca a trecut
Cine-a făcut să plângă deci salcia pe maluri?
Se închegau departe livezile în floare
Petalele căzute de prin cireşi arar
Ca unghiile iubitei de altădată par
Sunt pleoape de femeie petalele de floare
Pe drum pe lângă fluviu se duc cu pasul rar
Un câine o maimuţă menajerii gitane
Şi trag asinii leneş căsuţele-vagoane
În vreme ce se pierde prin viile renane
Un fluier ce îngână un cântec militar
Pe ruine a pus maiul podoaba-i cilibie
E iederă e viţă sunt ramuri de mălin
Dar vântul care-ncepe să bată dinspre Rin
Se năpusteşte-n sălcii şi-n viţele de vie
Noapte renană
Mi s-a umplut paharul c-un vin precum o flamă
Să ascultăm luntraşul ce melancolic îi
Cântând de şapte ştime a căror verde coamă
E toarsă în cosiţe şi-ajunge la călcâi
Cântaţi cântaţi mai tare încingeţi nişte ronde
Să n-aud lopătarul cum cântă răguşit
Şi-aduceţi-mi aproape acele ştime blonde
Privire imobilă păr lung şi împletit
În noaptea asta Rinul se-mbată pe muţeşte
Din noapte cade aur pe ape tremurând
Iar lopătarul cântă de parcă prohodeşte
Al ştimelor păr verde şi-al verilor descânt
Spărgându-se paharul din mână-mi hohoteşte
Podul Mirabeau
Sub podul Mirabeau se duc la vale
Şi dragostea şi Sena mai aoare
Plăcerea se năştea din supărare
Să bată-n noapte rar un ceas
Trec zilele eu am rămas
Ţinându-ne de mână să ne privim spăşit
Cu braţele întinse un pod închipuit
Sub care curge fluviul sătul de atât privit
Să bată-n noapte rar un ceas
Trec zilele eu am rămas
Şi dragostea se duce ca apa somnolentă
Şi dragostea se duce iar viaţa-mi pare lentă
Iubirea-i trecătoare speranţa violentă
Să bată-n noapte rar un ceas
Trec zilele eu am rămas
Trec zile lungi trec săptămâni posace
Nici dragostea nici timpul dus se-ntoarce
Iar Sena se tot duce pe sub arce
Să bată-n noapte rar un ceas
Trec zilele eu am rămas
Corn de vânătoare
Iubirea noastră-i ca o mască trasă
Pe-un chip posomorât de autocrat
Şi nici o întâmplare norocoasă
Şi nici un amănunt neînsemnat
Iubirea noastră n-o patetizează
Acel Thomas de Quincey bând tot bând
Din opiul cast plăceri otrăvitoare
Spre Ana lui se-mpleticea visând
Să trecem dacă toate trec sub soare
Eu poate mă întorc din când în când
Ah amintirea-i corn de vânătoare
Al cărui glas e omorât de vânt
Loreley
Trăia la Bacharah o vrăjitoare blondă
În jurul ei bărbaţii mureau mureau în rondă
Episcopul chemând-o s-o judece ehei
Se pregătea s-o ierte vrăjit de nurii ei
O Loreley frumoaso cu ochi de pietre rare
Ce magician îţi dete atâta farmec oare
M-am săturat de viaţă mi-s ochii blestemaţi
Toţi cei ce mă priviră căzură fulgeraţi
De flăcări îmi sunt ochii şi nu de pietre rare
Zvârliţi-mă în flăcări să ard pe rug vreau tare
De flăcările tale sunt Loreley topit
Să te condamne altul pe mine m-ai vrăjit
Nu şugui cu mine Înalt Sfinţia Ta
Pe Maica Sfântă roag-o ca moartea să mă ia
Iubitul meu plecat-a pe Rin într-un caic
Trimite-mă la moarte nu mai iubesc nimic
Mi-e inima străpunsă şi îmi doresc să mor
De m-aş privi în apă ar trebui să mor
Mi-e inima străpunsă de dorul lui nespus
Mi-e inima străpunsă din ziua când s-a dus
Atunci chemă vlădicul trei cavaleri şi spuse
La mănăstire luaţi-o căci minţile i-s duse
Te du nebună Lore cu ochi de nestemate
Vei fi călugăriţă în alb şi negru poate
Şi au purces tuspatru la drum prin vânturi rele
Se tot ruga frumoasa cu ochii plini de stele
Seniori ah daţi-mi voie pe muntele înalt
Să-mi mai privesc odată castelul fermecat
Să mă mai văd odată în Rin pe îndelete
Şi merg apoi la schitul cu văduve şi fete
Pe munte-i bate vântul cosiţa mai dihai
Strigară cavalerii ce faci o Loreley
Zăresc pe Rin o luntre cum trece peste ape
Iubitul meu mă vede mă cheamă mai aproape
Mi-e inima uşure iubitule da vin
Şi Loreley frumoasa se prăbuşeşte-n Rin
Căci şi-a văzut prin valuri acolo în vâltoare
Şi părul blond şi ochii de-a Rinului culoare
Traducere din limba franceză de Octavian Soviany
Lasă un răspuns