Cărți pentru copii fără limită de vârstă

Poetul și măgărușul

Cititorule, îţi propun un exerciţiu de imaginaţie – se făcea că te transformaseşi într-un măgăruş, dar nu într-un vis (de noapte de vară), ci aievea, pe păşunile molcome şi luminoase din Moguer, Andaluzia. Şi îi erai companion fidel poetului, pe care îl însoţeai în plimbările sale zilnice pe câmpuri, în pădure sau în sat şi, de multe ori, îi erai singurul confident. Poetul, cu afecţiune, îţi spune Platero (diminutivul de la „plata”, „argint”, în limba spaniolă) şi te descrie aproape ca pe o iubită:

„Platero e mic, păros, gingaş; atât de moale la păr că l-ai crede de vată, fără oase. Doar oglinzile de abanos ale ochilor lui sunt dure ca doi scarabei de cristal negru.(…)

Este duios şi drăgălaş ca un copil, ca o copilă…; dar puternic şi vânjos, ca de piatră”.

Ai înţeles, din portretul făcut de poet, că ești un amestec de delicatețe și reziliență, și că în pasul tău caraghios poetul ghicește bucuria exuberantă și simplă de a fi în viață, pe care o regăsește în vegetația darnică ce înconjoară satul, în gesturile neinteligibile ale animalelor și, nu în ultimul rând, în jocul copiilor. De altfel, tot poetul deschide această mică și duioasă pledoarie pentru inocență (ca drumul cel mai scurt către sens), al cărui actor principal îi ești tu, măgărușul, printr-un „cuvânt înainte adresat oamenilor mari care citesc această carte pentru copii”. În el, parafrazându-l pe Novalis, un alt idealist, se declară eternul locuitor al „vârstei de aur a copilăriei”, pe care o asemuiește unei „insule spirituale căzute din cer” unde inima lui se simte acasă. Copilăria la care se gândește poetul este o formă sublimată, platonică, a etapei din viață pe care ai trăit-o și tu, cititorule, atunci când nu erai Platero. Pentru a o face vizibilă celorlalți într-o formă limpede, poetul i-a dat conturul și personalitatea unui măgăruș.

Cărticica despre tine, Platero, conține 69 de poeme – pasteluri, instantanee impresioniste, scene bufe sau triste, un cuvânt înainte și unul de încheiere. Poetul a ales să o numească, în mod ambivalent, „Elegie”, pentru că în ea „bucuria și amărăciunea sunt gemene ca urechile lui Platero”. În toate poemele te regăsești în ipostaze diferite – când metamorfozat într-o creatură mitică sub lumina lunii, când ostracizat de animalele „serioase” de povară care nu te primesc în rândul lor, de cele mai multe ori înveselindu-i pe copii, suportându-le cu înțelepciune toanele sau răspunzând melancolic la meditațiile solitare ale stăpânului poet.

Uite, de exemplu, când, în plimbările voastre prin pădure, ți-ai rănit copita într-un spin de portocal, iar poetul te-a dus, „sărăcuțul, la pârâul stânjeneilor galbeni, ca apa curgătoare să-i lingă bubița, cu limba ei mare și curată”. Sau în joaca de după-amiază când „pentru copii, Platero e o jucărie. Ce răbdător le îndură nebuniile!”. Ori alături de poet, în singurătate, fiecare cu ceea ce îl bucură mai mult: „Din când în când, Platero se oprește din mâncat și se uită la mine… Iar eu, din când în când, mă opresc din citit și mă uit la Platero”.

Toate astea se întâmplă într-un peisaj luminos, peste care trec fără grabă anotimpurile. Cel mai adesea poetul alege să te înfățișeze pe un fundal înflorit, mai cu seamă printre trandafiri și fructe dulci și zemoase, pentru că bucuriile tale de măgăruș pornesc din simțuri. Poetul recunoaște înfrățirea cu prietenul său nearticulat tocmai în sursa comună a plăcerilor lor – în împărțirea cu egală voluptate a unei felii de pepene, în senzația de înviorare pe care o simt amândoi când beau aceeași apă rece din pârâu, într-o zi călduroasă de vară, în aceeași desfătare cu care miros florile abia deschise.

Cumva, pare să spună poetul, Platero măgărușul e mai poet decât el, pentru că are acces nemijlocit la aceste bucurii, asemenea copiilor. Poetul recunoaște în acest răspuns frust dat vieții un pasaj către fața adevărată și neschimbătoare a lumii, mântuită de moarte: „Parcă ne-am afla într-un fagure mare de lumină, care ar fi inima unui imens și cald trandafir purpuriu”.

Te îndemn, cititorule, să descoperi ce făceai când erai măgarul Platero, citind cartea pe care poetul ți-a dedicat-o. Și să decizi, după ce ai închis-o, dacă poetul avea dreptate. „Dacă omului, care e bun, ar trebui să i se spună asin? Dacă asinului, care e rău, ar trebui să i se spună om?”

Juan Ramón Jiménez, „Platero și cu mine (Elegie andaluză)”, traducere din limba spaniolă de Ileana Vulpescu, Editura Paralela 45, 2006

 

Despre autor

Monica Șerban

Monica Șerban

Monica Șerban a absolvit Facultatea de Litere a Universității București. Vorbește mereu despre cărți, acum și-a făcut curaj să și scrie.

Scrie un comentariu