Avanpremieră Poezie

(poezie galbenă)

(Selbstbewußtsein)

nu grija.
nu grija aia.
nu grija aia results oriented & effort management planning
ci ceva-altceva — cum ar fi: grația
unei mâini întinse
unui copil care încearcă să sară gardul
și mâna îi arată copilului gardul
și apoi mâna trece ușor prin părul copilului
și mâna face gardul să pară din ce în ce mai înalt
atât de înalt încât devine invizibil gardul
și când mâna a mângâiat părul copilului,
copilul a trecut deja de partea cealaltă a gardului
pentru că el încă nu știe că pe lumea asta
grija & mâna
sunt invizibile

numai saltul lui a fost real, adevărat,
repetabil.

 

(poezie galbenă)

eram într-o stare așa că
aș fi udat florile din balcon
dar nu am flori în balcon.
nu a mai plouat de mult
soarele roșu ne ține pe toți
închiși în casă.
mă gândesc la florile din balcon.

dadi construiește ceva
cum ar fi un castel
din cuburi colorate.

îl privesc cum analizează structura de rezistență, înclinația
podelei,
iar mai târziu când
ecuațiile complexe din capul lui
sunt validate
zice:
astăzi nu mai dărâmăm nimic
azi lăsăm să se dărâme singur.

soarele roșu ne ține închiși în casă
ventilatorul e dat la maximum
la tv se anunță în sfârșit furtuni
ploaia udă florile.

 

(ultimul v i s a l ra_iunii pure)

miercuri am fost trist.

stăteam pe un fotoliu
lângă o sală mare de conferințe
plină până la refuz cu oameni
care așteptau să înceapă discursul,
iar discursul nu mai începea
și mie îmi venea să plâng
pentru că nu-mi place din firea mea bună
să las oamenii să aștepte.

dar de data asta nu mergeau microfoanele,
nu aveau baterii
și băiatul de la IT nu avea nici el baterii de rezervă,
nu avem, mi-a spus.

aproape că plângeam
ca și cum pe lume nu mai exista nicio baterie
și e drept, în momentul acela chiar nu existau
sau erau foarte departe, la un magazin închis
și eu nu mai puteam oricum să alerg
făcusem tot ce e omenește posibil
ca discursul să fie livrat
în cele mai bune condiții,
iar receptarea lui să fie
unanimă.

presiunea era mare
oamenii așteptau ca discursul să înceapă
și discursul nu mai începea

discursul are nevoie de reverberația sălii
care nu poate fi atinsă decât folosind un microfon,

microfonul nu avea baterii
și eu aproape că plângeam în fotoliu
în timp ce participanții se întrebau mirați
și din ce în ce mai nerăbdători
de ce nu se aude totuși nimic

s-a apăsat butonul on?

și-atunci am descoperit sensul vieții.

 

Poeme din volumul „dadi” de Sebastian Sifft , Editura Nemira, Colecţia „Vorpal”, Bucureşti, 2017

Advertisements


Despre autor

Sebastian Sifft

Sebastian Sifft

Sebastian Sifft s-a născut în România în 1977. În prezent, trăiește și lucrează la Bruxelles. Când plouă, construiește instrumente muzicale electronice într-un laborator bizar. A mai publicat volumul de poezie „Smintirea” (Editura Vinea, 2004), pentru care a primit Premiul Național de Poezie Mihai Eminescu, Opus Primum.

Scrie un comentariu