Literatura la feminin Atelier

Poveste cu trei arabi muți și o oaie

Am nostalgia deşertului. Alb, şi cald, şi copt, şi pur, de parcă m-am născut acolo, în pântecele lui și am uitat. Am continuu pe limbă gustul ceaiului verde în care s-au așezat cuminți frunze proaspete de mentă, dar și al cafelei fierbinți, amestecate cu praf de cardamom. Simt și când dorm legănarea pe spinări de cămile încete și am în urechi oftatul lor profund, de gâtlej pustiit. Mănânc, la ora amiezii, curmale adunate de pe străzi.

Dar nu despre asta vreau să îți zic, ci despre faptul că încă aud în cap conversații nesfârșite într-o limbă mută, pe care le tot am cu trei bărbați arabi:

Bătrânul Beduin fără Prima Falangă,

Tânărul Cu Ochii În Pământ

şi Negustorul Absent de la O Oaie.

Primul vindea în Amman, pe stradă, alune la nisip. Fierbinte, m-am gândit, că de-aia nu mai avea el prima falangă, de-atâta amestecat în nisipu-ăla, în care-şi ţinea alunele la copt. Arămiu de atâta stat în soarele deşertului. Avea alură de reptilă cornoasă şi compactă, şi ochi mici, străvezii, din care nu clipea decât arar. Mut, părea acolo de secole, netulburat în meşteşugul lui. Învârtea în alune și limba lui mută incanta în cerc magii pentru oamenii rătăciți în lume ca mine.

Al doilea vindea taboulleh la Abu Shtef Food, nu vorbea englezeşte, era timid, politicos, nu ridica ochii niciodată, nu privea direct, ci aşa cum trebuia, cum a zis Profetul. De la el am învăţat răspunsul la salutul arab „al’ hammdu ‘li ‘llah”.

Al treilea ţinea în Aqaba o prăvălie de haine vechi. Era sfios şi sărac, dispărea aproape întotdeauna în spatele unui paravan din fundul prăvăliei (foarte bine, aşa şi trebuia să facă, nu se cuvenea să stăm o femeie şi un bărbat în aceeaşi încăpere, aşa cerea regula). Nu cumpăram niciodată nimic, dar intram pentru că acolo nu mai era timp. Liniștea îmi țiuia în urechi, mirosul de rufe purtate, de pătrunjel mărunțit, de rufe spălate, de mentă, de rufe călcate, de şofran, de fier încins, de aer cald, de jucării vechi, de cardamom, de alune prăjite și răscoapte, hm, și parcă și de castane dulci mă atrăgea orb. Arome vechi, din alte timpuri, îmi târau la taifas. În spatele magazinului întortochiat, care se îngusta ca un stomac misterios, se afla masă. Mare,-ntinsă, făr’ de făclii prealuminată, o masă pe care erau îngrămădite jucării. Urşi cu ochi galbeni, lei cu coamă portocalie şi canaf în vârful cozii, maimuţe violacee cu braţe lungi, leșinate şi ochi holbaţi, crocodili verde-praz, raţe cu cioc oranj, pelicani cu punga ciocului de pânză alburie, elefanţi gris-souris şi cu interiorul urechilor albastru-azur, pisico-tigri, urso-câini, clovni confecţionaţi din rochiile mamelor, păpuşi din cârpe cu ochi desenaţi cu kohl, pitici umpluţi cu vată şi pisici din câlţi. Hibrizi, struţo-cămile, bestii și lighioane, creaturi și făpturi. Jucării cu monogramă şi jucării pătate cu mâncare de pe degete de copil murdar. Unele aveau ochi de om. Altele muriseră de mult, în poze cataleptice. Era zgomot mare acolo. Nu am vrut să ascult. Vorbeau o limbă Babel şi nu eram interesată. Am vrut să iau ceva de acolo, ca să știu sigur că am fost înăuntru. În fundul mormanului de jucării am găsit, şi asta m-a mirat, pentru că era splen-di-dă, o oaie. O oaie mare, o oaie cât o oaie naturală. O bârsană, o năzdrăvană, o zăludă. Cu clopoţel la gât. Mută era.

Nu am luat-o. L-am cumpărat pe Cucli, ursul-leu, care are un nasture în loc de buric, bot de felină, ochi apropiaţi aşezaţi sus deasupra botului şi logo-ul unei mari case de jucării pe una dintre labe. Cucli mi-e drag, îl mai am încă, dar asta e cu totul altă poveste.

Peste câteva zile, m-am dus înapoi. Mă hotărâsem să cumpăr oaia. Mi se părea că trebuie să recuperez ceva ce era al meu. Să refac legăturile dintre lucruri şi semne. Nu am luat-o. Nu mai era acolo. Probabil că pierdusem de mult timp legătura cu oaia.

O vreme, am uitat de ea. Am găsit-o însă, în mod cu totul întâmplător, nu mai era anonimă şi colectivă, rămăsese foarte puţin sincretică, mi s-a părut că făcea parte din logo-ul unei mari companii, dar asta, asta e, în mod sigur, cu totul şi cu totul altă poveste.

Recomandare Literomania

Despre autor

Ohara Donovetsky

Ohara Donovetsky

Ohara Donovetsky (n. 1969) este absolventă a Facultăţii de Litere a Universităţii din Bucureşti (1994), secţia română-germană. Are un masterat în Literatură Comparată şi Teoria Literaturii (1995) şi un doctorat în filologie la Universitatea din Bucureşti, cu teza „Forme şi valori ale verbului în graiurile munteneşti” (Editura Academiei, 2008). Din 1997 este profesor titular la catedra de limbă şi literatură română a Colegiului Naţional de Informatică „Tudor Vianu” din Bucureşti. A publicat „Gramatica limbii române ca o poveste” (Editura Corint, 2013) şi „Bacalaureat la limba română” (Editura Corint, 2014). A participat la elaborarea şi prezentarea lecţiilor de limbă română din cadrul programului TVR2 „Cu 2 treci BAC-ul”, proiect destinat pregătirii elevilor pentru examenul de bacalaureat la nivel naţional (2013). A publicat „Învăţăturile Oharei pentru elevii săi”, o carte de bio-ficţiune, în 2012.

Scrie un comentariu