Cartea săptămânii Cronici

Poveștile Parazitului prietenos

În 2017 au apărut, la Editura Crime Scene Press, primele două romane din seria „Vlad Lupu” de Caius Dobrescu – „Moarte în ținutul secuilor” și „Praf în ochi”. Cel de-al treilea volum, „Recviem pentru nimeni”, a apărut în 2018, iar în 2019, iată, Caius Dobrescu publică cel de-al patrulea volum al seriei „Vlad Lupu” – „Cu inima-n dinți”.

Tetralogia dedicată Parazitului prietenos, numele unei găști de tineri din Brașovul de dinainte de 1989, îi va surprinde pe cei neobișnuiți cu stilul lui Caius Dobrescu, stil din plin exersat într-unul din cele mai bune romane apărute în anii 2000, e vorba de „Teză de doctorat”. Dinamice, ludice și complexe, pe-alocuri sinuoase, abrupte, cu schimbări rapide de perspectivă, romanele din seria „Vlad Lupu”, ca, de altfel, și „Teză de doctorat”, sunt, într-adevăr, niște titluri aparte în peisajul nostru literar.

Joaca cu cititorul, cu convențiile literare definește într-o bună măsură scriitura lui Caius Dobrescu. Teza de doctorat nu este, în fapt, o teză de doctorat, ci un pretext de a sonda din perspectiva unui personaj pitoresc diverse situații și medii sociale dintr-o Românie absurdă, grotescă chiar, acea Românie de după 1990, plină de contradicții și paradoxuri dintre cele mai bizare. La fel, tetralogia „Vlad Lupu” nu este neapărat un policier, deși în toate cele patru volume există ca punct de plecare o enigmă a cărei rezolvare devine, pe parcurs, stringentă: o crimă într-un ținut condus de un om politic oneros, o execuție în stil mafiot, descoperirea într-un cavou de familie a unor oseminte care nu aveau ce căuta acolo. În fine, toate aceste întâmplări au în centru membrii unui grup numit Parazitul prietenos, dintre care iese în evidență Vlad Lupu, director al Biroului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Tetralogia „Vlad Lupu” este, așa cum spuneam, mai mult decât un policier. La un prim nivel, este un pretext pentru autor de a sonda o societate aflată într-o continuă tranziție, plină de personaje stranii, cu un trecut nu tocmai curat, cu funcții în vechile structuri comuniste. Vlad Lupu este cel care îi demască, riscându-și de multe ori viața și antrenându-i în jocurile lui periculoase și pe vechii prieteni din Parazitul prietenos: Egon, Mona, Tibi, Pilu, Gabi, Valvarez. Cel care dezgroapă morții, victimele represiunii comuniste, cel care încearcă să facă dreptate într-o lume postcomunistă destul de echivocă, Vlad Lupu este el însuși prizonierul unui spirit justițiar de multe ori inflexibil, lipsit de nuanțe și neatent la circumstanțe. Este jocul de-a șoarecele și pisica din societatea românească actuală, un joc care, probabil, va continua mulți ani de acum încolo, cu dedesubturi și jocuri de culise surprinzătoare.

În „Cu inima-n dinți”, cel de-al patrulea volum al seriei, Vlad Lupu apelează la câțiva dintre prietenii săi din tinerețe, Gabi, Pilu și Grucho, pentru a-l demasca pe fostul ofițer de Securitate Ștoțca, cel care i-a anchetat înainte de 1989 pentru că au vrut să submineze Cenaclul Torța și care i-a trimis apoi la Canal. Grupul, format din Gabi, Vlad și Grucho, se organizează și încearcă să-l ia prin surprindere pe fostul securist, acum director al unui mare lanț de clinici și baze de tratament. Confruntarea cu Ștoțca, în chiar clinica condusă de acesta, a sfârșit absurd, cu Ștoțca făcând un preinfarct. Lucrurile se complică atunci când în scenă apare Dossie, fiica adoptivă a lui Ștoțca, și ea cu un trecut aventuros. În plus, așa cum stă bine unui thriller, Vlad îl roagă pe Pilu să o spioneze pe directoarea Muzeului Județean de Istorie din Brașov (da, acel muzeu amplasat în mijlocul Pieței Sfatului), ceea ce îi creează lui Pilu probleme la serviciu, care Pilu oricum nu era bine văzut de domnul Orzaș, vicepreședinte al Asociației Ex-Deținuților Politici. Nu miră animozitatea lui Orzaș, care, cu ocazia unei vizite la muzeu, împreună cu un grup de elevi, este maimuțărit de Pilu într-o scenă antologică, ruptă parcă din „Dictatorul” lui Charlie Chaplin (Pilu fiind, de altfel, un bun imitator al lui Chaplin):

„În momentul în care domnul Orzaș, probabil cu lacrimi în ochi, a ajuns la momentul previzibil al auto-sacrificiului martirilor legionari din lagărele comuniste, pe care el îi admiră în mod deosebit, indiferent ce ar spune alții, Pilu a început, în mod aproape reflex, să gesticuleze. Mai bine zis, să mimeze. Ceva ce cunoștea foarte bine de pe vremea Parazitului… Pilu stătea în spatele domnului Orzaș, care, din acest motiv, nu putea să-l vadă în exercițiu, și de aceea nu putea să înțeleagă nici motivul pentru care micuții din fața lui începeau să-și dea coate, să hâhâie, să hihăie și în cele din urmă să hohotească. La fel ca și cele două profesoare care îi însoțeau și care, deși își mușcaseră buzele la început, în cele din urmă își duseseră mâinile la gură și se lăsaseră în voia spasmelor. În mod cert domnul Orzaș nu putea înțelege cum exemplul de dârzenie dusă până la sacrificiul suprem al legionarilor din lagărele comuniste putea genera o asemenea reacție. Și probabil ar mai sta și astăzi, tot acolo, încremenit de uimire, dacă, la o mișcare mai riscantă a piciorului, Pilu n-ar fi alunecat pe parchetul dat atent cu palux până la a-l transforma aproape într-un patinoar (aceasta fiind preocuparea principală a doamnei Drotu, cinșpe ani la Mircurea-Ciuc, din care a executat șapte). Drept consecință a acestui fapt, Pilu a venit, popular vorbind, grămadă, impactul lui, pe lângă bufnitura puternică, făcând să vibreze întreaga încăpere, să zornăie geamurile și vitrinele, ba chiar să strâmbe ușor tablourile de pe pereți”.

La un al doilea nivel, tetralogia lui Caius Dobrescu aduce în scenă spiritul de grup, dinamizat prin opoziția dintre insideroutsider. Parazitul prietenos este un grup care nu-și dezvăluie ușor secretele și folosește un anumit limbaj, format din diverse jocuri lingvistice – un jargon/ cod familiar doar membrilor, insider-ilor. Cititorul, aflat în poziția de outsider, este inițiat treptat în tainele Parazitului prietenos – este o inițiere dificilă, cu lumini și umbre, cu capcane, cu indicații uneori dificil de interpretat. Este o joacă profitabilă din punct de vedere literar, care conferă dinamism poveștilor grupului. Bănuiesc că Parazitul prietenos are și un corespondent în realitate, și aici mă refer la Grupul de la Brașov, format nu din comedianți sau umoriști, aşa cum este Parazitul, ci din scriitori, care, în anii ’80-’90, fiind foarte tineri, doar aspirau la acest statut literar. Este vorba de Simona Popescu, Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea și Marius Daniel Popescu, grup condus de Alexandru Mușina. Dinamica acestui grup, cred eu, a stat, într-o mai mică sau mai mare măsură, la baza dinamicii Parazitului prietenos, ceea ce, pentru cunoscători, este un motiv în plus să citească romanele din seria „Vlad Lupu”. Bineînțeles, cei care se așteaptă la o relatare fidelă, la o cronică despre Grupul de la Brașov vor fi dezamăgiți, totul fiind trecut prin filtre multiple, amestecat, montat, remontat, astfel încât nu mai rămâne decât literatura.

La un al treilea nivel, romanele din seria „Vlad Lupu” sunt o demonstrație a modului în care se poate deconstrui o hermeneutică atât de lejer utilizată în viața de toate zilele, dar și în literatură. Tendința universal-umană de a găsi o ordine simbolică și un sens atât în univers, cât și în destinul individual al omului este, dacă nu luată de-a dreptul în răspăr, cel puțin problematizată – așa cum se întâmplă în cazul lui Pilu: „Ceea ce naște întrebarea dacă, din moment ce putem citi o ordine simbolică în ceva ce nu reprezintă decât un amalgam de circumstanțe întâmplătoare, nu este oare posibil să procedăm și invers? Să vedem, adică, în codurile cele mai precise, în sistemele cele mai elaborate, o expresie pertinentă a confuziei, a harababurii?”.

Închei aceste rânduri cu un citat din volumul al patrulea al seriei „Vlad Lupu” – mai bine spus, cu o definiție a poveștii: „Povestea, crede Dossie, povestea, orice poveste, e în fapt un scenariu, o schemă, un schelet, până la urmă, pe care încă mai rămân, ici-colo, țesăturile. Adică senzațiile, cele văzute, auzite, pipăite, mirosite… Am uitat ceva? A, da: gustate… Vezi, toate poveștile sunt complicate. Lumea e un loc complicat”.

Caius Dobrescu, „Cu inima-n dinți”, seria „Vlad Lupu” (IV), Editura Crime Scene Press, Bucureşti, 2019

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu