Poezie

Prietenii lui tata

Ne-am furişat afară

Ne-am furişat afară, dar pe stradă
ne-am găsit deodată faţă în faţă cu Libertatea.
Înapoi în curte, pe scări în jos şi o nouă
rătăcire prin pivniţele care comunică.

– Tu cum ai văzut-o? – am întrebat între timp.
– Ca pe cineva aflat în pragul sinuciderii – ai răspuns
după logica asocierilor libere ale visului.

 

Prietenii lui tata

S-a întâmplat într-o singură
după-amiază din copilăria mea. Doi
bărbați au venit la al treilea
să sape fundaţia. Veseli
locuitori ai dimineţii, toţi trei
în lumina soarelui. În lumina
pe care o credeau adevărată toţi trei
îmi spuneau puşti.
Cu târnăcoape, în chiloţi de baie
credeau că muncesc, dar de unde.
Nici bere n-au băut, turnau în ei
apă și aproape au teminat
până seara. Îi pândeam
din grămada de nisip, eu
și fetele lor.

O, dragii mei bărbaţi de la Érd, voi
Don Quijote de la Panza, voi
luptători ai periferiilor budapestane. Nici
de atunci nu-i gata casa voastră,
într-o astfel de casă trebuie să locuiți.
Pentru că de furat nu – sau doar din
fabrică, fiare vechi de patruzeci şi şase de ani:
un fierăstrău tocit sau o
pompă și apoi acasă le-ați făcut ani de zile
de petrecanie apelor freatice. Voi,
aproape muncitori, aproape ingineri
abonați la Știință și Viață, voi
cheltuind pe
invenții emoționante ceea ce alții
pe bere, producători de vin, făuritori de argint
cultivatori de bețe și fabricanți de bărci.
Alături de voi își trăiește viața o
femeie ce merita să aibă un destin,
vă aprobă toate proiectele,
dă din cap în serile din timpul săptămânii,
nu se atinge de carne şi face
yoga cu voi ani de zile, căscând, dar
în weekend curăţă cărărnizi din demolări,
râzând-plângând-divorţând timp de zece ani
strângându-și buzele timp de zece ani
dar de atunci e vorba despre
viața ei și ar protesta plângând –
că cineva i-a distrus viaţa?!

Seara a fost vorba mai ales despre barcă,
de câte lucruri mai e nevoie pentru barcă:
generator, o sirenă de ceaţă, un ţarc
și o pivniţă pentru ciuperci, ba chiar un ocean…?
Aici am adormit şi între timp,
voi aţi devenit bunici, amintiri.

 

Poeme din volumul „O îndepărtată alarmă aeriană” de István Kemény, traducere de Andrei Dosa, Editura Charmides, Bistrița, 2014

Despre autor

István Kemény

István Kemény

István Kemény s-a născut în 1961, la Budapesta. După primele două cărți de poezie, „Spiral Staircase to the Forgotten Faculty” (1984) și „Game With Poison and Antidote” (1987), care i-au adus recunoașterea, a publicat în continuare cărți de poezie, precum și prima sa lucrare amplă de proză, romanul experimental „The Art of Enemy” (1989). Kemény trăiește și lucrează în Budapesta.

Scrie un comentariu