Cartea săptămânii

Psihologia după „Cartea Roșie”

„We are lived by powers we pretend to understand.” (W.H. Auden)

„Vocatus atque non vocatus, Deus aderit” („Chemat sau nechemat, zeul va fi prezent”)

 

Incontestabil, personalitatea lui Carl Gustav Jung a fost (și încă mai este, prin opera sa) una impunătoare. Există multe mărturii în acest sens, și multe legende, cum ar fi următoarea: asistând la o prelegere susținută de Jung, la final, o femeie i-a spus cu lacrimi în ochi: „Nu am înțeles niciun cuvânt, dar am trăit totul”  (vezi volumul „În definitiv… Ioana Scoruș în dialog cu Ion Vianu”, p. 205, Polirom, 2018). Jung este, în termenii lui Ion Vianu, o „apariție hierofanică”: „adică apare ca un fel de zeu, din moment ce numinosul este definit prin rostirile sale neînțelese, dar însușite”.

Tocmai acesta ar fi fost și pericolul – asumarea posturii (sau imposturii) de profet, de zeu chiar! – de care Jung s-a temut dacă ar fi publicat din timpul vieții impresionanta „Carte Roșie”, ce cuprinde descrierea fantasmelor ivite prin exersarea de către psihanalistul elvețian a „imaginației active” („confruntarea cu inconștientul”), o metodă curentă deja în psihanaliza jungiană a zilelor noastre. Scrisă între 1914 și, probabil, 1918, dar a cărei revizuire și copiere de mână sub forma unui manuscris impresionant s-a întins până prin anii ’30 ai secolului trecut, „Cartea Roșie. Liber Novus” a fost publicată de-abia în 2009, prin eforturile lui Sonu Shamdasani, specialist în istoria psihologiei şi a psihiatriei şi profesor de istorie jungiană la Centrul Wellcome Trust de Istorie a Medicinei de la University College London. La noi, a apărut în 2011, la Editura Trei, în traducerea Vioricăi Nişcov şi a Simonei Reghintovschi – un volum scos, trebuie menționat, în condiții excepționale.

Ce a însemnat pentru psihologie, în special pentru psihanaliză, apariția acestui volum impresionant? Ce aduce nou, având în vedere că opera lui Jung a devenit de ani buni un reper de neocolit nu numai pentru psihologi, ci și pentru publicul larg? Iată întrebările care au stat la baza conversaților dintre James Hillman – unul, cred eu, dintre cei mai importanți psihanaliști jungieni ai secolului al XX-lea, alături de, probabil, Anthony Stevens sau Thomas Moore – și Sonu Shamdasani, editorul „Cărții Roșii”, conversații reproduse în volumul „Lament of the Dead. Psychology after Jung’s Red Book”, volum apărut în 2013. Trebuie să menționez că James Hillman a plecat dintre noi, din păcate, în 2011, cu doi ani, așadar, înainte de apariția cărții.

Tot Editura Trei este cea care a publicat recent ediția în limba română a convorbirilor Hillman-Shamdasani, cu titlul „Tânguirea morților. Psihologia după «Cartea Roșie» a lui Jung” (traducere de Matei Iagher), în colecția „Misterele inconștientului colectiv”.

Convorbirile încep abrupt, fără niciun menajament pentru cititorul neinițiat în opera lui Jung – prin urmare, pare-se că volumul se adresează în special celor familiarizați cu psihanaliza jungiană. Și încep mergând direct la țintă: „Cartea Roșie. Liber Novus”.

„Opera aceasta («Cartea Roșie», n.m.) este «Cartea morților» a lui Jung – afirmă încă din prima conversație Sonu Shamdasani –: coborârea sa infern, prin care încearcă să găsească o modalitate de a relaționa cu cei morți. Jung realizează că, dacă nu cădem la învoială cu cei morți, atunci pur și simplu nu putem continua să trăim și că viața noastră depinde de găsirea de răspunsuri la întrebările lor rămase fără răspuns”. Hillman, în schimb, mută discuția spre planul imaginației, tărâmul său preferat, având în vedere că în activitatea sa a folosit cu predilecție metoda „imaginației active”, unde accentul nu cade pe hermeneutică, pe interpretare, ci pe activarea și observarea imaginilor, a fantasmelor: „Jung spune acolo că noi credem că figurile pe care le descoperim în visele noastre sau în imaginația activă sunt produsul nostru, dar ce spune el este că noi suntem produsul lor. Viața noastră ar trebui derivată de la ele. Dar noi gândim de-a-ndoaselea despre ea… Dar Jung spune că aceste figuri vin la noi în visele noastre și că gândurile noastre se trag din aceste figuri, astfel încât sarcina ar fi să dezvăluim figurile, iar asta pare că face «Cartea Roșie». Jung lasă figurile să vorbească, să se arate. Le încurajează chiar să facă așa”.

Carl Gustav Jung, însă, este autorul unei întregi terminologii – „arhetip”, „Sine”, „individuație”  etc. El este, altfel spus, creator de concepte, din dorința de a da psihanalizei o bază științifică. Tocmai în acest punct este atacat de Hillman, care a preferat o psihanaliză vie, eliberată de concepte. Și tocmai din acest motiv „Cartea Roșie” este foarte importantă în reconsiderarea psihanalizei de tip jungian. „Aici e Jung cu propria lui voce – constată la un moment dat Hillman. Nu e Jung cum au pretins alții că ar fi. Nu e personajul biografilor. Nu e contrafăcut”.

Fac aici o paranteză. Partea teoretică, conceptuală, a operei lui Jung trimite, pe de o parte, la teama acestuia că nu o să fie luat în serios de comunitatea științifică dacă nu își construiește tipul de psihanaliză într-o formă cât mai teoretică, analitică. Dar mai trimite, pe de altă parte, și la teama de nu o lua razna, spus mai pe șleau. De a nu fi perceput ca medic, ci ca șaman, sau, și mai rău, ca un profet care glăsuiește în numele unor fantasme proprii. Întreaga psihanaliză de după Jung se bazează pe partea teoretică a operei sale, așa că nu miră că tocmai cei din comunitatea psihanalitică s-au arătat deranjați de apariția „Cărții Roșii”. În fond, ei sunt expuși chiar și în prezent, asta dacă luăm în considerare faptul că psihanaliza este considerată de foarte mulți o șarlatanie, o pseudo-știință. Am încheiat paranteza.

În practica sa, Hillman s-a îndepărtat, cum spuneam, de obsesia lui Jung pentru înțelesuri, și o spune foarte clar: „Asta ne aduce la o problemă foarte serioasă: înțelesul e ceea ce face ca lucrul acesta să fie suficient pentru Jung, însă, din nefericire, asta înseamnă traducere, conceptualizare, și din nefericire aici cred că psihologia (căci ea este subiectul nostru principal) a luat-o pe o cale greșită. Să spunem că lumen natura, lumina naturii, care e fenomenul imaginii, expresia ei, este de ajuns. Pentru Jung este necesar un pas mai departe, un fel de formulare a înțelegerii sau a sensului. Delicatețea sensului artistic nu trebuie să decadă sau să coboare, sau să fie pervertită în psihologie uzuală”.

Tocmai acesta a fost și crezul lui James Hillman de-a lungul întregii sale cariere: „Delicatețea sensului artistic nu trebuie să decadă sau să coboare, sau să fie pervertită în psihologie uzuală”. James Hillman a fost un estet, un admirator al frumosului, dar al frumosului care conține în el și urâtul, oroarea, dezgustătorul. Credea că distincția „frumos – urât” nu face decât să ducă la un conflict fals și inutil, ca orice alt tip de distincție. Jung folosea termenul de „contrarii”, iar „contrariile”, în viziunea jungiană, nu sunt elemente opuse, ci complementare. Ele nu pot exista una fără cealaltă. „Cartea Roșie”, crede Hillman, este, sub acest aspect, o revelație. Ea este dovada că adevăratul limbaj al psihologiei este unul imagistic, poetic, pre-dialectic (sau ar trebui să fie). În fine, frumusețea, cu toate hibele și părțile ei întunecate, este prezentă în psihicul uman și se manifestă sub formă de imagini, de fantasme. Ele suntem noi, ele ne locuiesc și ne coordonează trăirile, emoțiile, chiar dacă deseori nu conștientizăm asta. Din acest punct de vedere, Jung, cel din „Cartea Roșie”, a fost un profet, însă nu un profet în sensul de „pre-zicător”, ci de „drept-zicător” („cel care spune lucrurilor pe nume”).

„Psihologia – ne avertizează Hillman – îți poate da modalități de înțelegere și tu crezi că te înțelegi pe tine însuți și pe alții. Dar, dacă vrei să înțelegi lumea, trebuie să ai o cosmologie, trebuie să ai o idee despre cum se potrivesc lucrurile, că aparțin undeva, că e o nevoie, un loc pentru acestea și că e mai mult și mai mult de înțeles. E vorba de cosmos, și cosmosul grecesc era un ținut ordonat și estetic. De acolo avem termenul de «cosmetică». Ținutul ordinii, ținutul cosmeticii și al frumuseții. Astăzi, cuvântul e legat de înfrumusețarea femeilor și de bijuterii și decorațiuni. Trebuie să ai ce ziceam, altminteri ce naiba se întâmplă acolo în exterior? De ce să acorzi la atenție la ce se întâmplă? Trebuie să ai o idee că poate nu ești aici ca să înțelegi ceva, ci ca să apreciezi ceea ce există. Asta e cosmologie, cred eu. Cu alte cuvinte, să trăiești cu frumusețea lumii. Cred că asta e ceea ce vedeau grecii”.

Voi încheia acest scurt text, cu un citat tot din James Hillman, citat care rezumă foarte bine întreaga intenție din spatele „Cărții Roșii”, mesajul ei:

„…în realitate, ceea ce a restabilit Jung este faptul că psihicul e lumea vie a imaginației și că orice persoană poate să coboare în acea lume. Acesta este adevărul tău, asta este ceea ce ești tu, asta e ceea ce sufletul tău este. Ești în căutarea sufletului, iar sufletul tău e imaginația. Cum a spus Blake, Iisus, imaginația – vrând să zică puterea creativă, puterea mântuitoare, puterea care ești tu – îți este dată de acest lucru remarcabil pe care Coleridge îl numește imaginație esemplastică, această forță care se prezintă pe ea însăși în mod figural. Aceștia sunt învățătorii tăi, aceștia sunt motivatorii, ei sunt personajele tale. Așa sunt locuințele adâncimilor tale. Asta îmi pare a fi profeția. Cred că asta este învățătura care chiar iese la iveală”.

 

James Hillman, Sonu Shamdasani, „Tânguirea morților. Psihologia după «Cartea Roșie» a lui Jung”, traducere din engleză de Matei Iagher, Colecția „Misterele inconștientului colectiv”, Editura Trei, București, 2018, 272 p.

Recomandare Literomania

Despre autor

Raul Popescu

Raul Popescu

Absolvent al Facultății de Litere din Brașov. Și-a continuat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov cu un masterat de Scriere Creatoare și cu un doctorat despre viața și opera lui Ioan Petru Culianu. Colaborează la „Observator cultural”, „Steaua”, „Astra (Supliment. Literatură, artă și idei)”.
În 2017, a publicat „Ioan Petru Culianu. Ipostazele unui eretic” (Editura Eikon, București), volum nominalizat la Premiile Observator cultural 2018, la secțiunea „Debut”. Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal erasmen (https://erasmen-erasmen.blogspot.ro).

Scrie un comentariu