Cartea săptămânii

Radu Niciporuc, marinar şi povestitor

Prozatorul Radu Niciporuc (1950-2017) – marinar de-o viaţă, debutat tîrziu în literatură , cu volumul de proză scurtă „Pascal desenează corăbii” (Cartea Românească, 2016) şi colaborator fidel al Literomaniei (cu rubrica „Jurnal la babord”) – s-a stins prematur în iulie 2017, lăsînd abia începută o carieră literară promiţătoare. Vă propun săptămîna aceasta – în memoria lui, dar şi pentru că a început sezonul estival şi marin – drept carte a săptămînii volumul său de debut din 2016, „Pascal desenează corăbii”. Cartea a părut cumva „exotică” în peisajul literaturii noastre actuale, fiindcă propunea o serie de povestiri de călătorie şi de navigaţie izvorîte din propria experienţă de viaţă şi profesională – un gen de literatură de călătorie şi aventuri care lipsea din literatura momentului. Altfel, sigur, prozatorul Radu Niciporuc se plasa în siajul unui Radu Tudoran (cu „Toate pînzele sus”), dar şi mai departe, în acela al lui Joseph Conrad, romancierul-marinar englez, de origine poloneză, născut în Imperiul Ţarist la mijlocul secolului al XIX-lea. Cu acesta din urmă împărtăşea – dincolo de exotismul peisajelor, decorurilor – atracţia pentru latura sumbră, dark a lumii şi a psihologiei umane.

În povestirea „Marinarul din Şumen” – care, alături de „Pascal desenează corăbii” (povestirea omonimă), reprezintă piesele de rezistenţă ale volumului – este, de altfel, evocat Joseph Conrad: „După un timp, când am descoperit pluşul ros al canapelelor, draperiile destrămate şi pianul din salon care scotea note lugubre în nopţile de ruliu, m-am gîndit că atmosfera acelor interioare li se potrivea mai degrabă căpitanilor tăcuţi şi încrîncenaţi ai lui Conrad decît noului captain ce urcase pe scara de bord…”. E vorba de interiorul mineralierului „nobiliar” Lucky Trader, o navă old fashion, dar impunătoare, care transporta cărbune în Caraibe: „Era un vrachier robust şi sigur pe sine, care, scăpat de furia digitalizării, îşi vedea visător de viaţa lui călduţă, în Caraibe, călătorind de preferinţă la Puerto Plata, de care părea îndrăgostit”. Această latură retro a navigaţiei, însoţită de atracţia pentru decadenţă şi psihologie dark, marchează, aşadar, la Niciporuc apropierea de proza lui Conrad. Radu Niciporuc este un prozator (şi marinar!) atins de nostalgia după romantismul vechii literaturi de călătorie pe mare.

În „Pascal desenează corăbii”, acelaşi personaj-narator – un singuratic şi un contemplativ, retras deseori în cabină să citească romane policier sau sud-americane – ni-l înfăţişează pe căpitanul francez Pascal şi, odată cu el, o întreagă istorie melancolică a navigaţiei, căci francezului, marinar expert, îi plăcea să ţină, la „apéro”, „lecţii despre corăbii şi vinuri”. O frumoasă povestire romantică, cu personaje misterioase (căpitanul Pascal, protejatul său, senegalezul Abdul, căpitanul togolez Emmanuel, fost secund al lui Pascal), din care nu lipseşte o poveste de dragoste, la fel de romantică: pasiunea lui Pascal pentru Odille, de care se îndrăgostise auzindu-i mai întîi glasul în transmiţător, pe navă.

Personajul-narator al povestirilor (în şapte din cele opt povestiri) este inginerul electrician al navelor, un soi de alter ego al autorului (el însuşi absolvent de Electrotehnică, inginer la Flota de pescuit oceanic, iar după 1990 electrician de navă în companii de navigaţie occidentale). Prin intermediul acestui narator-personaj, Radu Niciporuc se dovedeşte un prozator de atmosferă, descriptiv, atent pe de o parte la peisaj, la nuanţele luminii, iar pe de alta, la chipurile şi gesturile oamenilor. O amplă galerie de personaje diverse, din lumea largă, sînt creionate cu talent, şi amintesc numai portretele, foarte pitoreşti, de căpitani de navă: francezul Pascal, Tata Mare, bulgarul Vladimir Pencov, Papa Melik. Plus o întreagă faună exotică: marinarii de la bord, „negrişorii” ce se strecoară de fiecare dată în navă pentru a călători clandestin (a se vedea povestea tragică a „negrişorului” botezat Jimmy, care nu va ajunge în America, din „Don’t kill me, my friend”), prostituatele care-i aşteaptă pe marinari pe cheiuri ş.a.m.d. Naratorul-personaj este pasionat de spectacolul pestriţ, derizoriu şi în acelaşi timp copleşitor al navigaţiei şi al mării, un explorator al naturii umane, ce sare în ochi atît de bine pe Mediterana, „o lume în care legile vicleniei se mînuiau cum se mînuia şi sextantul”.Trebuie spus că Radu Niciporuc aduce în literatură, odată cu experienţa exotică a călătoriilor pe mare, un întreg vocabular complet necunoscut, acela al navigaţiei – cu termeni de specialitate precum babord, cambuză, covertă, vardie, nostrom, ruliu, sextant (vezi mai sus).

Un alt element inedit al prozei lui Radu Niciporuc constă în faptul că în povestiri dominantă nu e acţiunea, ci descripţia. Proza lui marinărească nu este o proză de aventuri, ci una de atmosferă, o proză rafinată la nivel stilistic, cu fraze lungi, frizînd uneori preţiozitatea, şi cu decupaje vizuale de-a dreptul cinematografice. Aici intervine, de fapt, influenţa pe care a exercitat-o asupra lui – ca un veritabil maestru – prozatorul optzecist ardelean Alexandru Vlad, peisagist rafinat şi discret moralist ardelean (în superbele sale romane postdecembriste „Ploile amare” şi „Omul de la fereastră”), anglicist şi iubitor de westernuri şi romane noir (este unul dintre optzeciştii de vîrf, plecat şi el dintre noi prea devreme, în 2015). Am lăsat pentru final evocarea acestei relaţii importante, de tip maestru-discipol, dintre doi prozatori pe care i-am cunoscut personal, Alexandru Vlad şi Radu Niciporuc.

Alexandru Vlad apare, de fapt, într-una din prozele volumului („Marinarul din Şumen”) sub forma personajului Avva („avva” însemnînd, se spune la subsol, „părinte spiritual, îndrumător”), prietenul încărunţit, iubitor de westernuri şi purtător al pălăriei de şerif aduse din Huston. Naratorul îi povesteşte, după un întreg ceremonial, diverse întîmplări din călătoriile sale pe mare: „Sub impresia celor auzite, lui Avva i se îngustaseră ochii şi-i apăruseră pe frunte două cute. Sosise, pesemne, momentul veşnicului reproş: că îmi pregăteam secvenţele din ajun şi că-i serveam şerbetul pe sărite, cu linguriţa. Nu ştia însă că multe dintre ele se înfiripau chiar atunci, în faţa pupilelor sale mici şi iscoditoare, şi că numai aşa refăcusem noaptea creveţilor şi alte cîteva întîmplări din lunile în care masivul mineralier înşirase, unul după altul, terminalele caraibiene, fără să ocolească vreodată portul cu nume de argint unde se iubiseră cei doi” (căpitanul bulgar Pencov şi Señorita, una dintre angajatele casei de toleranţă situate într-unul din porturile caraibiene, n.m.). Pasajul ar putea reprezenta o adevărată mise en abîme a ceremonialului povestirii practicat de Radu Niciporuc: tacticos, cu momente premeditate şi altele spontane, plus o doză de ambiguitate obţinută prin tergiversări, omisiuni voite şi încheiere bruscă a poveştii. Cu acest unic volum, marinăresc, Radu Niciporuc reuşeşte totuşi să ocupe un loc al său în peisajul literaturii noastre contemporane.

Radu Niciporuc, „Pascal desenează corăbii”, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2016, 180 p.

 

Parteneriat media

Despre autor

Adina Dinițoiu

Adina Dinițoiu

Critic literar, jurnalist cultural și traducător din franceză, redactor la „Observator cultural”. Colaborează/a colaborat cu cronică literară la „Dilema veche”, „Dilemateca”, „România literară”, „Radio Romania Cultural”, „Bookaholic” etc. Este autoarea cărților „Proza lui Mircea Nedelciu. Puterile literaturii în fața politicului și a morții”, Editura Tracus Arte, 2011, şi „Scriitori francezi la Bucureşti (interviuri)”, Editura Vremea, 2014. A tradus din franceză: „Opiul intelectualilor” de Raymond Aron (Editura Curtea Veche, 2007), „Antimodernii. De la Joseph de Maistre la Roland Barthes” de Antoine Compagnon (Editura Art, 2008, în colaborare cu Irina Mavrodin), „Sentimentul de impostură” de Belinda Cannone (Editura Art, 2009), „Patul răvăşit” de Françoise Sagan (Editura Art, 2012), „Ţara aceasta care-ţi seamănă” de Tobie Nathan (Editura Ibu Publishing, 2016, în colaborare cu Jianca Ştefan), „Un anume domn Piekielny” de François-Henri Désérable (Humanitas Fiction, 2018). Textele sale pot fi găsite și pe blogul personal: http://adinadinitoiu.blogspot.ro

Scrie un comentariu