Canonul literar Plicul lui Pașadia

Rafturi literare

În legătură cu o pastilă a lui Paul Cernat de pe Fb, s-a iscat o dispută cu privire la statutul de „raftul doi” al lui Mihail Sebastian.

Acuma eu nu știu ce să spun. Eseul „Cum am devenit huligan” și „Jurnalul” mi se par extraordinare, și „Steaua fără nume” mi-a plăcut foarte mult. Sigur că nu este o piesă de Caragiale, dar astăzi lucrurile s-au amestecat destul încît să nu fim atît de categorici. Dramaturgul face ce-i trece prin cap regizorului, și în atari condiții, chiar Shakespeare e doar un autor supus greșelilor. Vreau să spun că textul nu mai are nici valoare, nici autonomie absolută.

Un mare scriitor spune pe Fb că nici măcar „Jurnalul” nu-l scoate pe Sebastian din categoria autorilor mai puțin importanți. Asta chiar că nu înțeleg. Dacă e să stabilim criteriile unui mare jurnal, el trebuie să fie personal, senzual și să releve epoca în care a fost scris. Or, în jurnalul lui Sebastian, criteriile astea sînt îndeplinite. Simțim cum respirăm aerul Bucureștiului interbelic, avem figuri de mare clasă, ca Mircea Eliade sau Camil Petrescu (și mă gîndesc aici la marea clasă a celui care i-a privit și i-a prezentat), ne îngrozim de antisemitismul crescînd, auzim concertele acestui om care rămîne din ce în ce mai singur și citim, cu un zîmbet trist, iubirile sale adolescentine. Ce-ți mai trebuie, domnule, pentru un mare jurnal?!

Sigur, lucrurile sînt întotdeauna foarte subiective. Un alt mare scriitor mi-a spus odată că Ion Barbu este cel mai mare poet român. Dar pentru mine, cei mai mari sînt Eminescu, Arghezi și Nichita Stănescu. Ce ne facem?

Despre autor

Péter Demény

Péter Demény

Péter Demény (n. Cluj, 1972): scriitor, publicist, traducător, profesor la Facultatea de Litere a UBB Cluj. A tradus „Cartea de la Metopolis” a lui Ștefan Bănulescu și „Povestirea Țiganiadei” de Traian Ștef. De asemenea, a mai tradus și două romane de Daniel Bănulescu: „Te pup în fund, conducător iubit!” și „Diavolul vînează inima ta”. E redactorul revistei literare „Látó”. Volume: „Ikarosz imája” („Rugăciunea lui Icar”) – versuri, 1994; „Bolyongás” („Rătăcire”) – versuri, 1997; „A menyét lábnyoma” („Pe urmele nevăstuicii”) – studii, eseuri, recenzii, 2003; „Meghívó minden keddre” („Invitaţie pe fiecare marţi”) – publicistică literară, 2004; „Visszaforgatás” („Reluare”) – roman, 2006; „A fél flakon” („Flaconul golit pe jumătate”) – versuri, 2007; „Ágóbágó naplója” („Jurnalul fetiţei mele”) – versuri pentru copii, 2009, „Ghidul ipocriților” - eseuri (Polirom, 2013), „Kolindárium” (2015), „Lélekkabát” („Paltonul sufletului”- idem), „Apamozsár” („Măcinatul tatălui” - eseu, 2016), „Portrévázlatok” (schițe și portrete - idem), „Sünödi és a trallalla” („Ariciul lunatic” - povestioare, idem). Eseuri, articole şi versuri în româneşte în „Observator cultural”, „22”, „Bucureştiul cultural”, „Ziarul de duminică”, „Liternet”, „Apostrof”, „Teatrul azi”, „Corso”.

2 comentarii

  • De acord ca „Jurnalul” lui Sebastian e suficient ca sa faca din autor unul important pentru interbelic. Dar exista si „De doua mii de ani”, exista si publicistica sa,–uitam ca in interbelic a existat o publicistica rafinata la autori azi uitati , ca Felix Aderca, Anton Holban, Paul Zarifopol,– – exista chiar romanul „Accidentul”.
    Pacat ca acest Jurnal a fost publicat, ca si cel al lui Jeni Acterian, fragmentar, ca exista caiete care nu au fost adaugate, pentru ca manuscrisul a fost imprastiat…

    • Da, ar fi fost foarte interesant acest jurnal în varianta sa integrală. Dar ne bucurăm de el și așa.

Scrie un comentariu