Atelier

Raport de activitate

Nume: Kuszmik Adalbert-Costică

Date personale: născut la 02-10-1951

Domiciliu: fără, dar stau în oraş

Studii: Institutul Politehnic Cluj Napoca, inginer

Ocupaţia: De şase luni – ZERO, dar am avut în ultimii ani colaborări cu BAUFINANZ SRL şi FINANZ TEAM SRL pentru acordarea de credite, la unii care primeau credite le încheiam şi o asigurare de viaţă ca şi comision.

Menţiuni: Pentru atragerea clienţilor nu am dat anunţuri în presă. Clienţii mai vechi au început să-mi aducă alţi doritori. Apoi, am oprit activitatea din lipsă de colaboratori şi din cauza concurenţei şi am plecat la Curtuiuş ca să muncesc în agricultură. Am acţionat în limitele competenţei unui inspector de credit, cu acordul conducerii băncilor, chiar dacă nu am fost inspector. M-am ales cu acuze de complicitate la înşelăciune şi complicitate la fals.

Cine mă învinuieşte?

Unul Cosmin, care e căsătorit, are un copil şi o casă construită împreună cu soţia în oraş pe un teren concesionat de la Primărie, mecanic auto, bun meseriaş, corect în relaţiile cu clienţii lui şi cu băncile mele, are credite care le plăteşte la zi. Din cauza crizei financiare şi a sărbătorilor de iarnă, în lunile noiembrie, decembrie şi ianuarie din acel an a avut mai puţini clienţi. Deoarece nu dorea să întârzie cu plata ratelor la alte bănci, m-a întrebat care ar fi banca bună pentru un mic credit ca să nu mai ia bani de la bişniţari din cauza dobânzilor mari practicate de către aceia. I-am spus, fără a pretinde sau aştepta vreun comision că Raiffeissen Bank nu cerea fişa fiscală. Cosmin acela şi-a pregătit singur dosarul şi a mers la bancă. N-am avut niciun amestec.

Se pare că nu a mers cum trebuie analiza cererii de acordare a creditului.

De-abia atunci, cunoscând ambele părţi, am intervenit eu şi am găsit o rezolvare amiabilă a problemei.

După aceea, s-a descoperit un mic fals în documente.

Cosmin era foarte speriat, tremura, plângea şi se ruga de mine să-l iert deoarece nu m-a prejudiciat cu nimica. Îmi spunea să nu-i fac rău.

Cosmin avea şi un micuţ cazier de vreo zece ani vechime, de care habar n-am avut.

Când l-au chemat la poliţie, a semnat o declaraţie, nu s-a putut concentra şi a renunţat să mai citească tot ce au scris poliţiştii acolo.

Altă menţiune: O altă persoană pe care nu am întâlnit-o nici măcar o dată era anchetată de poliţişti pentru fraude bancare. Una Olimpia. Această Olimpia a vrut să fugă din ţara noastră şi i-a cerut uneia, Adina, două mii de euro. A ameninţat-o pe Adina că se va duce la poliţie să spună că a obţinut un credit cu acte false de la Banc Post, cu ajutorul meu, contra unui comision. Pe Adina o cunoşteam. Mi-a povestit despre şantaj. I-am spus să afle cine o anchetează pe Olimpia. Aşa a şi procedat. A luat masa cu câţiva poliţişti pe cheltuiala ei. Aceia i-au spus că e o persoană plină de calităţi şi să nu cedeze la şantajul Olimpiei.

După câteva zile, poliţiştii au chemat-o pe Adina la secţie şi i-au arătat fotografia mea întrebând-o dacă mă cunoaşte şi dacă mi-a dat comision în bani. Ea a mărturisit că nu mi-a dat niciun comision. Tot aşa a zis şi barmanul barului pe care-l avea Adina în oraş.

Poliţiştii au mers la bănci şi au întrebat toţi directorii despre persoana mea. Aceia s-au speriat şi au dat dispoziţie angajaţilor să saboteze toţi clienţii pe care-i duceam eu pentru a li se acorda credite. Unii oameni cinstiţi mi-au spus să nu mai aduc clienţi în băncile alea.

Pentru alţii era legal, pentru mine nu mai era. Am constatat că poliţiştii, prin comportamentul lor, mi-au pătat imaginea în faţa bancherilor şi m-au exclus din domeniul intermedierii creditelor, condamnându-mă la foame.

Alte persoane prietene cu mine au afirmat că, trecând pe la Poliţie, li s-a arătat fotografia mea şi au fost invitate să dea declaraţii despre mine.

Poate că mai sunt şi altele ca ele.

***

Altă menţiune: Aşa am ajuns să stau în Curtuiuş şi să muncesc la negru în agricultură. Eram zilier. Făceam orice. Dar când am adus cu troliul nişte fân din câmp şi am stat deasupra, troliul s-a răsturnat şi am făcut un salt de şapte metri, ajungând cu piciorul rupt direct în spital. Am stat o lună de zile. N-am pensie, dar o să am când o să împlinesc şaizeci şi cinci de ani.

În Curtuiuş locuiam la case de oameni. Plecam dimineaţa. Veneam seara. Acuma locuiesc într-un spital de recuperare şi odihnă, cu patru colegi într-o cămăruţă.

       ***

Altă menţiune: Kuszmik Adalbert-Costică e numele din buletin, dar mi se zice Belusko. Aşa mă ştiu toţi din oraş. Am nevastă. Am doi copii. De femeie m-am despărţit acum cincisprezece ani. N-am divorţat, dar nu mai stăm împreună. Din vina ei. Din vina mea. Într-o zi mi-a spus: „Belusko, nu mai vreau sa trăiesc cu tine”. De atunci habar n-am ce face. N-am mai văzut-o. Nici cu copiii nu m-am mai întâlnit. Şi atunci aveam piciorul ăsta care s-a rupt în Curtuiuş, tot rupt pe gheaţa de pe lângă trotuar. Stăteam în pat. Cu ghipsul ăla alb. Femeia se putea deplasa. Avea anturaje. Şi gata. I-am spus: „Mariska, regret că m-am însurat cu tine, că nu m-am gândit ce fac, dar te-am iubit chiar dacă erai din familia Puţurgăilor. Nu regret că am doi băieţi frumoşi, care mă recunosc ca tată al lor. Regret că ai trecut la penticostali. Nu regret că am rămas ortodox”. Şi gata.

                ***

Altă menţiune: Piciorul acesta l-am rupt de patru ori. Prima dată la fotbal, în copilărie. A doua oară la uzina unde am fost inginer, când m-am urcat pe o instalaţie şi am căzut. A treia oară pe gheaţă, cum am menţionat. A patra oară în Curtuiuş.

                  ***

Altă menţiune: Serviciul meu de inginer s-a terminat în anul una mie nouă sute nouăzeci. De atunci Mariska mi-a spus în fiecare zi: „Belusko, avem doi băieţi, nu faci nimic pentru ei. Ai grijă că o să rămâi singur”. Nu am fost vinovat că am ajuns pe drumuri. Revoluţia m-a adus în halul acela. Doi ani de zile am făcut naveta la Mateszalka. Duceam servicii din porţelan, pahare de cristal, sticle pline cu coniac. Le vindeam în piaţă. Aduceam banii. Era mai rău decât la uzină. Mariska îmi zicea: „Nu ai serviciul tău, Belusko, ai învăţat atâta carte şi nici de vânzător la o tarabă nu eşti bun. Ai doi băieţi şi nu faci nimic pentru ei. Ai grijă că o să rămâi singur”.

Din banii de la Mateszalka am cumpărat mobilă, aspirator, frigider şi maşina de spălat. La uzina aia, unde am muncit la planşă, nu mi-a plăcut. Secretara era prostituată, adică curvă de pe vremea capitalismului. Am prins-o pe biroul directorului cu şeful de la aprovizionare. „N-ai văzut nimic, Belusko. Poţi să vii şi tu”, mi-a spus. N-am zis nici nu, da’ nici da.

Plecam la Mateszalka pe la patru dimineaţa. Cu un microbuz. Mă întorceam după miezul nopţii cu acelaşi microbuz.

Altă menţiune: Când m-am enervat. Când nimic nu mai mergea ca lumea. Am deschis o firmă de import-export cu doi arabi de la Bucureşti. Am adus patru tir-uri de pui. Noroc că atunci a murit tata. Din cauza infecţiei la vezică. L-am îngropat. Masa de pomenire a fost cu pui fripţi aduşi din Olanda.

Atunci a venit la mine un poliţist: „Belusko, trebuie să fugi în altă ţară, că altfel te arestăm”. „De ce mă arestaţi voi pe mine”, l-am întrebat. „Din cauza puilor”, mi-a răspuns.

Cinci ani am stat la Londra cu paşaport fals. Eram italian în acte. „Belusko, nu faci nimic pentru băieţi”, îmi scria Mariska.

Puneam tavanuri false la Londra. Când nu mai era pericol, m-am întors.

După două luni de zile, m-am apucat de credite. Cum am scris la începutul acestui RAPORT.

Mi-a plăcut să învăţ la şcoală. Doamna dirigintă Greblă Monica era din Mediaş. Mihalca Augustin, plecat la Seattle, America, mi-a fost coleg de bancă. Mamele noastre munceau împreună la restaurantul „Lacul Albastru”, din oraş.

Am uitat să menţionez că mai am patru fraţi despre care nu mai ştiu nimic, deoarece în Curtuiuş am fost izolat, ca să uite de mine Poliţia. Când am plecat în Curtuiuş, am zis: „Merg ca să-mi iau lumea-n cap”. Şi mi-a priit până am căzut de pe troliul ăla.

Mi-a priit şi toată viaţa mea, în afară de incidentul acela cu soţia. Atunci m-am hotărât: „Gata cu femeile. Numai muncă, ziua, şi numai somn, noaptea”.

                     ***

Altă menţiune: În spitalul acesta de recuperare unde locuiesc, optzeci la sută dintre pacienţi nu sunt normali. Fiind aşa cum sunt, îi las în pace. În camera unde stau, numită salon, mă înţeleg cu toţi. Sunt două persoane care au vârsta de peste optezeci de ani, mai e un handicapat care stă doar în pat şi un nebun care strigă tot timpul. Ultimii doi fac pe ei. Da’-s mulţumit. Am de toate. Căldură. Hrană. Televizor. Bibliotecă. Pe cei doi bătrâni îi ascult cum îşi povestesc vieţile, ca să nu zică că nu le dau importanţă. Vorbim. Glumim.

                         ***

Altă menţiune: Singurătatea m-a învăţat să fac cele mai bune sarmale din oraş. Călesc ceapa. Pun orez. Pun carne. Pun condimente. Pun boia. Apoi amestec. Opăresc varza. Fac sarmalele. Fierb sarmalele. Mănânc cu poftă sarmalele.

Dar de mâncat, mănânc orice.

                              ***

Altă menţiune: Cea mai frumoasă zi a vieţii mele a fost într-o iarnă, decembrie cu zăpadă, ajun de Crăciun, tata, care era miner, mi-a adus o săniuţă minunată de la mina Iosza Bela. „Belusko, asta ţi-o trimite Moş Crăciun prin mine pentru tine!” A fost foarte frumos. Chiar emoţionant.

Ultima menţiune: În ultimele zile mă paşte un gând. Poate rezolv o pensie de boală. Până vine aia de bătrâneţe, unde mi se va pune vechimea de inginer. Că medicamentele-s de cumpărat la acest spital. Şi sunt scumpe. Şi mă usucă la buzunar.

 

Despre autor

Marian Ilea

Marian Ilea

Marian Ilea (n. 1959, Maramureș), a debutat editorial cu volumul de povestiri „Desiștea” (Cartea Românească, 1990, premiul Salonului Național de carte Cluj). În 1993, publică „Desiștea II” (Cartea Românească). În anul 1997, volumul de teatru „Ariel” (Cartea Românească) obține premiul Uniunii Scriitorilor pentru cel mai bun volum de teatru. Mai publică volumele „Casa din Piaţa Gorky” (Editura Cornelius, 1999), „Vacek” (Editura Dacia, 2001, Premiul pentru proză al Asociatiei Scriitorilor București), „Ceasul lui Bronnikov” (Editura Dacia, 2002), „Povestiri din Medio-Monte” (Editura Dacia, 2003, Marele premiu al Saloanelor "Liviu Rebreanu"), „Povestiri cu noimă” (Editura Dacia, 2006), „Rodica e băiat bun” (Archeus, 2008), „Libertatea începe în șapte aprilie” (Editura Dacia, 2009), „Înțeleptul” (Tracus Arte, 2013), „Societatea de Socializare din Medio-Monte” (Tracus Arte, 2014), „Capra germană si gramofonul” (Tracus Arte, 2014). Piesa de teatru „Societatea de Socializare din Medio-Monte” se montează la Teatrul Municipal Baia Mare, obținând Premiul de regie la Fringe Festival București.

Scrie un comentariu